Scandalul produselor cu dublu standard de calitate. UE  stabileşte reguli clare pentru producători

Scandalul produselor cu dublu standard de calitate. UE  stabileşte reguli clare pentru producători

Unele produse alimentare comercializate ân statele din Est au calitate mai slabă decât cele vândute în Vest

Comisia Europeană a publicat marţi setul de orientări referitoare la legislaţia europeană în materie de siguranţă alimentară şi de protecţie a consumatorilor care se aplică în cazul produselor cu dublu standard de calitate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cu ajutorul acestor orientări, autorităţile naţionale vor putea să stabilească dacă societăţile comerciale încalcă dispoziţiile UE atunci când calitatea produselor pe care le vând diferă în funcţie de ţară.

„Nu voi accepta ca în unele părţi ale Europei să se vândă alimente de o calitate mai scăzută decât în alte ţări, deşi ambalajul şi marca sunt identice. Acum trebuie să conferim autorităţilor naţionale competenţe sporite pentru a elimina orice practici ilegale, oriunde există acestea”, a declarat Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene.  

Regulile stabilite de UE descriu etapele pe care autorităţile naţionale de protecţie a consumatorilor şi de siguranţă alimentară trebuie să le parcurgă pentru a determina dacă producătorii încalcă respectivele dispoziţii.

Dacă încălcarea are dimensiuni transfrontaliere, autorităţile de protecţie a consumatorilor o pot urmări la nivel european, prin intermediul reţelei de cooperare pentru protecţia consumatorilor.

Responsabilitatea de a asigura că societăţile comerciale respectă legislaţia UE le revine autorităţilor naţionale de protecţie a consumatorilor şi de siguranţă alimentară. Comisia Europeană s-a angajat totuşi să le ajute statele în implementarea regulilor, dar şi cu diferite direcţii de lucru.

Nouă metodologie pentru testarea alimentelor

În plus, Comisia Europeană lucrează în prezent la elaborarea unei metodologii menite să îmbunătăţească testarea comparativă a produselor alimentare, astfel încât statele membre să poată discuta acest aspect pe o bază ştiinţifică solidă şi comună, aceeaşi pentru toată lumea.

Comisia a pus la dispoziţia Centrului Comun de Cercetare (JRC) suma de 1 milion EUR pentru dezvoltarea acestei metodologii.

Comisia finanţează şi alte activităţi pentru strângerea probelor şi punerea în aplicare, oferind statelor membre 1 milion EUR pentru finanţarea de studii sau pentru măsurile de punere în aplicare.

Oficialii europeni au demarat un dialog cu producătorii şi cu asociaţiile producătorilor de mărci, care s-au angajat să elaboreze pentru această toamnă un cod de conduită.

La 13 octombrie Comisia va participa la Summit-ul dedicat consumatorilor, o reuniune ministerială la înalt nivel a cărei temă este dublul standard de calitate a produselor alimentare şi care este organizată la Bratislava de Guvernul Slovaciei şi de Guvernul Republicii Cehe. În plus, Comisia va organiza, în septembrie şi noiembrie, ateliere cu autorităţile din sectorul protecţiei consumatorilor şi al siguranţei alimentare.

Aceleaşi produse, dar la calităţi diferite

La sfârşitul lui iulie 2017, autorităţile române au descoperit nouă din 29 de produse alimentare care aveau standarde duble din punct de vedere calitativ în România şi în câteva ţări din UE, în urma analizelor comparative.

În total, au fost prelevate 29 de probe din ţări europene şi alte 29 de probe similare din magazinele româneşti, la preparate din carne, preparate din lapte, conserve de peşte, ciocolată.

”Dintre acestea, nouă produse au prezentat unele diferenţe din punctul de vedere al conţinutului de grăsimi şi proteine”, a declarat directorul Institutului de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară (IISPV), Rodica Tănăsuică.

Categoriile de produse care au fost recepţionate la Institutul de Igienă din Bucureşti au fost: nouă produse din categoria brânzeturilor, două produse din categoria unt, un produs din categoria smântână, şapte produse din categoria şuncă, trei produse din categoria cârnaţi, un produs din categoria crenvurşti, trei produse din categoria peşte, două produse din categoria ficat şi un produs din categoria ciocolată.

S-au constatat diferenţe la: parizer de porc, cârnaţi pentru grătar, conservă de peşte, pateu, bacon, şuncă, conservă macrou, conservă hering şi conservă macrou.

În 25 februarie 2017, Grupul de la Vişegrad, care cuprinde Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia, a făcut apel la celălalte state din Europa Centrală şi de Est să se alăture iniţiativei împotriva standardelor duble practicate de marile branduri, prin practica folosirii unor ingrediente de calitate inferioară în produsele alimentare destinate vânzării în statele mai sărace din Uniunea Europeană.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările