Sărbători cu sărăcia sub pomul de Crăciun. România este prima pe lista ruşinii

După cum vedeţi, se confirmă deja, poate chiar neaşteptat de repede, previziunile care atrăgeau foarte insistent atenţia guvernanţilor europeni - pentru  nu vorbi acum decât despre aceştia - asupra riscurilor pe care le reprezintă continua şi dramatic de rapida creştere a sărăciei pe continentul nostru.

Cu riscul ca, pe neaşteptate, aproape imposibil de prevăzut, să izbucnească mişcări sociale violente (cum a fost cea din Bruxelles, cea mai recentă de pe o lungă listă) care să cumuleze toate frustrările acumulate în această perioade lungă de pandemie şi restricţii.

Fireşte, guvernele europene, toate în febra unor continue campanii electorale, nu prea vor sau chiar nu vor deloc ca asta să devină o temă de dezbatere deschisă, mai ales pe timpul ăsta ciudat de acum în care, în ciuda tuturor indicatorilor de criză trecuţi deja în zona roşie, opinia publică este îndemnată să fie atentă la spiritul de mobilizare în perspectiva unui viitor conflict în care popoarele europene să fie angajate pentru apărarea Ucrainei, în semn de solidarizare cu o eventuală chemare în acest sens adresată de aliatul american.

Între timp, cealaltă realitate, cea a sărăciei şi excluziunii sociale, arată dramatic în statisticile oficiale europene, un tablou sumbru, aproape imposibil de conceput pentru o ţară care, dacă vă mai amintiţi, raporta prin vocea premierului său de atunci, domnul Cîţu, o creştere economică spectaculoasă. Iată această listă a ruşinii:

Cine poate răspunde, dacă ne putem închipui că cineva va face asta în România, pentru discrepanţa uriaşă, inimaginabil de gravă, între discursul oficial de anul trecut, cel liniştitor, chiar entuziast, destinat pieţei interne de necuvântătoare, votanţii de ieri, de azi şi de mâine şi datele europene, bănuiesc cele reale şi nefardate la comandă urgentă a vreunuia dintre guvernele care se succedă în România cu frecevnţă sezonieră?  

La nivel european, cifrele cumulate sunt la fel de îngrijorătoare şi arată care este explicaţia violenţei cu care izbucnesc nemulţumiri sociale intense, mai ales acum, în pauza fragilă dintre valurile pandemice şi în aşteptarea măsurilor draconice pe care guvernele le instituie în primul rând pentru a se evita suprasaturarea sistemelor de sănătate, şi aşa evoluând de mult timp la limita superioară de rupere. Temerea guvernelor şi a oficialilor europeni este că a fost atinsă şi, uneori, cu mult depăşită limita de rezistenţă a sistemelor economice în face faţă, pe lungime, efectelor unei noi succesiuni de valuri ale pandemiei, asta în condiţiile în care refacerea economiilor de-abia este la un timid început şi, în principiu, Statele Membre ştiu deja care este plafonul financiar maxim la care s-a angajat Comisia Europeană.

Dacă se vor mai adăuga noi probleme serioase la nivel de sistem, pandemie în evoluţie şi eventualele eforturi enorme cerute de funcţionarea economiei de război sau care trebuie să dirijeze sume importante pentru întreţinerea corpului expediţionare în misiune externă, atunci de unde vor mai fi scoşi banii? Chestiunea este extrem de gravă şi fără soluţii imediate.

Perspectivele pentru viitorul imediat n-ar trebui discutate doar la nivel teoretic, ci plecând de la realităţile consemnate de statisticile acestea crude şi teribil de realiste care arată care era, în anul trecut, nivelul de sărăcie existent în Europa. La asta se adaugă plusul adus de fiecare zi de pandemie - pentru a vorbi doar de acest vector şi nu de ameninţarea unui conflict militar care să angajeze totalitatea forţelor aliate din NATO, unite să trimită tinerii din Statele Membre să moară în ceea ce ar putea să se transforme într-un nou Afganistan, de data asta la frontiera României.

Anul trecut se estima că 21,9% din populaţia europeană (adică aproximativ 96,7 milioane de oameni) se confruntau cu sărăcia şi cu excluderea socială. Pentru pensionari riscul de sărăcie şi excluziunii sociale de 19,2%, iar în cazul şomerilor situaţia este tragică, procentajul respectiv urcând la 56,2%

În competiţie, noi şi fraţii bulgari:

Din nefericire, una dintre categoriile sociale cele mai dur afectate de riscul de sărăcie şi non-incluziune socială este cea a copiilor, cei care resimit direct şi indirect, pe durate lungi de timp, efectele unor condiţii sociale degradate şi indiferenţa reală a politicienilor. Efecte care se vor răsfrânge profund asupra capacităţii naţionale de a performa la nivel competiţional şi vor face ca un număr din ce în ce mai important dintre ei să nu mai poată sau chiar să nu mai fie tentaţi să urmeze diversele etape ale ciclului şcolar.

Nu cred că este o dramă mai mare pentru naţiune decât să figureze, cum e cazul României, într-o asemenea imagine dezolantă şi care ar fi trebuit, în mod normal, să fie prima dintre grijile existenţiale ale politicienilor noştri, cu măsuri ferme care să canalizeze fondurile europene penru remedierea acestei calamităţi naţionale:

Europenii pun aceste statistici în ciuboţelele de Moş Nicolae şi sub pomul de Crăciun, însoţindu-le de sume de bani extrem de importante care să rezolve ceea ce fiecare guvern crede că este cel mai important pentru vieţuitoarele pe care le păstoreşte, cu mai multă sau mai puţină consideraţiune faţă de nevoile naţiei în raport cu îndatoririle de partid şi obligaţiile asumate faţă de partenerii diverselor coaliţii politice.

Nimeni nu impune României niciun fel de prioritate, numai să fie cheltuiţi corect banii de la UE pentru ce-au crezut românii că este vital şi important pentru propriul destin naţional. Personal, cred că o naţiune care are un procent de 41,5% dintre copiii săi în vârstă de 18 ani confruntaţi cu riscul sărăciei şi excluziunii sociale şi nu face nimic pentru combaterea acestui risc de securitate la nivel naţional, are politicieni cu probleme grave de ştiinţa guvernării. Şi nu mai este doar un risc de sărăcie sau excludere socială, să nu amăgim să ne închipuim că numai de asta ar putea fi vorba.

În realitate acesta este riscul major de supravieţuire naţională. Interesează pe cineva?