Miercuri, 20 iulie, Curtea va analiza amintitele cazuri. CCR are datoria să apere valorile fundamentale ale democraţiei şi să conecteze România la valorile europene ce ţin de respectul faţă de indivizi, egalitatea în faţa legii şi protecţia minorităţilor.

Primul caz asupra căruia trebuie să se pronunţe judecătorii CCR îl voi numi generic „cazul Coman”. Pe scurt, un cetăţean român, Adrian Coman, lider important al comunităţii LGBT, mai ales în anii grei în care homosexualitatea era încă pedepsită în Codul Penal, s-a căsătorit într-o ţară UE cu partenerul său de acelaşi sex. În Belgia, căsătoriile între persoane de acelaşi sex sunt permise. În mod normal, în numele principiului fundamental european al libertăţii de mişcare, drepturile care decurg din această căsătorie ar trebui să fie aplicabile şi în România. Cu toate acestea, Codul Civil, la articolul 277, alineatul 2, spune:

„Căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România”.

La alineatul 4, acelaşi articol din Codul Civil vorbeşte despre faptul că „Dispoziţiile legale privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European rămân aplicabile”. Aşadar, „voi egalitate, dar nu pentru căţei”, ca să îl citez pe Grigore Alexandrescu. Egalitate pentru toţi cetăţenii Uniunii Europene, mai puţin pentru cei care se întâmplă să iubească o persoană de acelaşi sex. Judecătorii CCR trebuie să decidă dacă acest articol (strict alineatele citate mai sus) încalcă sau nu Constituţia României, având în vedere tratatele europene la care România este parte şi pe care ţara noastră trebuie să le respecte. O decizie favorabilă nu ar însemna legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, ci ar recunoaşte de facto căsătoriile gay oficializate în afara României, ceea ce ar aşeza România alături de Israel în această ciudată poziţie. Din nou, ar fi vorba de egalitate cu jumătate de măsură.

Al doilea caz important are a face cu iniţiativa Coaliţiei pentru Familie de modificare a articolului 48 din Constituţie, care işi propune să restrângă drepturile persoanelor LGBT din România şi să limiteze conceptul de familie la uniunea dintre un bărbat şi o femeie. Am scris în trecut despre această iniţiativă neconstituţională şi generatoare de ură şi discriminare. La CCR au fost depuse o serie de „amicus curiae”, opinii venite din partea unor organizaţii care ar avea un interes în această problemă. În total, 24 de organizaţii non-guvernamentale din România şi 4 organizaţii internaţionale de drepturile omului (Amnesty Internaţional, Comisia Internaţională a Juriştilor, ILGA-Europe şi European Commission on Sexual Orientation Law) au transmis CCR poziţiile lor. Judecătorii CCR trebuie să verifice în primul rând dacă au fost îndeplinite condiţiile „tehnice” pentru ca o iniţiativa cetăţenească să treacă mai departe către Parlament (minim 500.000 de semnături, minim 20.000 din jumătate din judeţele ţării), iar în al doilea rând trebuie să vadă dacă iniţiativa încalcă sau nu articolul 152 din Constituţie, care stabileşte limitele modificării Constituţiei. Nu ştim cum va judeca Curtea, mai ales în condiţiile în care o treime din judecători au fost schimbaţi. Cu toate acestea, cred că unul din pilonii fundamentali ai funcţionării democraţiei în România, instituţia de bază a statului de drept, va judeca cu maximă seriozitate şi raţionalitate încercarea de limitare a unor drepturi fundamentale ale cetăţenilor LGBT. 

Protecţia minorităţilor este unul din principiile de bază ale oricărei democraţii. 

Pentru comunitatea LGBT din România cele două decizii sunt extrem de importante pentru că reprezintă un semnal extrem de clar cu privire la felul în care statul român înţelege să îşi respecte şi apere cetăţenii, în special minorităţile. Protecţia minorităţilor este unul din principiile de bază ale oricărei democraţii. În regiune, se pare că drepturile LGBT reprezintă un soi de barometru al democraţiei: Rusia a criminalizat homosexualitatea, Polonia a desfiinţat echivalentul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, regimul Orban de la Budapesta a inclus două organizaţii LGBT pe o listă neagră a organizaţiilor care trebuie interzise, iar regimul autoritar al lui Erdogan în Turcia nu a permis în ultimii doi ani desfăşurarea paradei gay la Istanbul. În acest context, România trebuie să îşi reafirme ataşamentul faţă de valorile democratice.

(...) vă invit în stradă, miercuri, 20 iulie, de la ora 19:00, fie că sunteţi LGBT sau aliaţi, pentru a transmite un semnal hotărât că existăm, suntem preocupaţi de soarta cetăţenilor şi cetăţenelor de lângă noi şi că avem istoria de partea noastră.

Comunitatea LGBT a reuşit să se mobilizeze de-a lungul ultimelor 6 luni, mai bine sau mai rău. S-au organizat evenimente stradale, s-au iniţiat petiţii, s-au discutat diversele argumente pe care le putem folosi, iar pe 25 iunie 2500 de oameni au participat la Marşul Diversităţii. Confruntată încă cu numeroase probleme ce ţin de sărăcie, de marginalizare, de invizibilitate, de discriminare sistemică, Comunitatea iese miercuri în stradă, în Piaţa Universităţii. Drepturile omului nu sunt un lux, societatea are datoria să ne accepte şi pe noi ca parteneri egali şi valizi în conversaţiile care au loc în societate. Da, avem nevoie de timp pentru a consolida Comunitatea, însă acest lucru se poate face doar într-un context legal şi social care să asigure demnitate şi egalitate pentru toţi cetăţenii, inclusiv persoanele LGBT. Aşadar, invit în stradă, miercuri, 20 iulie, de la ora 19:00, fie că sunteţi LGBT sau aliaţi, pentru a transmite un semnal hotărât că existăm, suntem preocupaţi de soarta cetăţenilor şi cetăţenelor de lângă noi şi că avem istoria de partea noastră.