Sanitas cere deblocarea posturilor din domeniul asistenţei sociale. Deficitul este de peste 10.000 de persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În domeniul asistenţei sociale din România se înregistrează un deficit de peste 10.000 de persoane. Anunţul a fost făcut de Marius Sepi, prim-vicepreşedintele sindicatului, care susţine că dacă nu vor fi găsite soluţii, membrii federaţiei sunt dispuşi să iasă în stradă pentru a-şi cere drepturile.

„Am avut deja o întâlnire cu ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, care a recunoscut că există un deficit major în acest domeniu. Este cel mai vitregit domeniu la ora actuală. Am cerut, printre altele, deblocarea posturilor din domeniul asistenţei sociale. Este vorba de minimum 10.000. În cazul în care nu se rezolvă nimic, vom stabili o strategie care ar putea cuprinde şi mişcări de protest”, a explicat pentru adevarul.ro Marius Sepi, liderul Sanitas. 

Potrivit acestuia, ar fi important să se aplice şi prevederile legale în vigoare. „Ofensiva Sanitas din 2014 va fi în domeniul asistenţei sociale. Prin urmare, facem un apel către colegii nesindicalizaţi să ni se alăture”, a completat Sepi. 

Prăbuşirea sistemului, posibilă 

Din sistem lipsesc mai ales asistenţii maternali, asistenţii sociali şi specialiştii în asistenţă socială la nivelul Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din judeţe.

Potrivit oficialilor, fără o politică de creare a unor oportunităţi de angajare în domeniu sistemul de asistenţă socială se va prăbuşi.

Din calculele ministerului Muncii, sunt 7,3 milioane de plăţi, în tot sistemul, pe asistenţă socială: de la alocaţiile pentru copii până la alocaţiile pentru susţinerea familiei, de la ajutoarele pentru încălzire şi indemnizaţiile pentru creşterea copilului, până la indemnizaţiile persoanelor cu handicap.

Pe aceeaşi temă:

DOCUMENT Ajutoare sociale de 6 milioane de euro, date din greşeală de Ministerul Muncii. Doar 40% din sumă a fost recuperată de agenţiile teritoriale

Ministerul Muncii a plătit în mod eronat ajutoare sociale în valoare de 6 milioane de euro, arată cel mai recent raport al Curţii de Conturi, în care a fost analizată activitatea ministerului din anul 2012, dar şi o mică parte din 2013. Doar 39,7% din suma totală a fost recuperată de cele 42 de agenţii teritoriale.

Imigranţii europeni care vor ajutoare sociale în Marea Britanie trebuie să treacă de un test cu 100 de întrebări

Imigranţii europeni care solicită locuinţe sociale în Marea Britanie vor fi supuşi, începând de vineri, unui test cu 100 de întrebări, prin care britanicii încearcî să vadă de ce nu şi-au găsit un loc de muncă în ţara natală şi cât de bine ştiu limba engleză relatează The Guardian.

Ce trebuie să ştii ca să treci testul pentru cetăţenia britanică

Străinii care doresc să se stabilească permanent în Marea Britanie vor trebui să-şi testeze cunoştinţele referitoare la toate aspectele vieţii britanice, de la comedie, muzică şi cultură, până la istorie, sport şi tehnologie. Examenul pentru obţinerea cetăţeniei va fi mult mai dificil, ca parte a încercărilor guvernului de a reduce migraţia netă, scrie „The Guardian“.

Articol ofensator în „Daily Mail”: românii sunt arestaţi de şapte ori mai des decât britanicii

Cotidianul britanic „Daily Mail” a publicat vineri un nou articol ofensator la adresa românilor, declarând că aceştia sunt arestaţi de şapte ori mai des decât britanicii în Albion, o rată şi mai mare a infracţiunilor fiind posibilă de la 1 ianuarie, moment în care vor fi ridicate restricţiile pentru imigranţii români şi bulgari.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite