Salvaţi Copiii: Proiectul de modificare a legislaţiei privind asociaţiile şi fundaţiile scoate în afara priorităţilor naţionale drepturile copilului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriela Alexandrescu preşedinte executiv al organizaţiei Salvaţi Copiii
Gabriela Alexandrescu preşedinte executiv al organizaţiei Salvaţi Copiii

Organizaţia Salvaţi Copiii îşi exprimă profunda îngrijorare cu privire la conţinutului proiectului care schimbă regulile după care fucţionează asociaţiile şi fundaţiile. Iniţiativa legislativă a social-democraţilor Liviu Pleşoianu şi Şerban Nicolae a fost adoptată tacit de Senat.

În condiţiile în care iniţiativa legislativă a social-democraţilor Liviu Pleşoianu şi Şerban Nicolae, care înăspreşte condiţiile de funcţionare a ONG-urilor, a fost adoptată tacit luni de plenul Senatului, Organizaţia Salvaţi Copiii îşi exprimă profunda îngrijorare cu privire la conţinutului proiectului care vrea să schimbe regulile după care funcţionează asociaţiile şi fundaţiile.

Concret, Salvaţi Copiii a făcut un apel public la parlamentari, pentru a nu susţine acest proiect de lege, care aduce grave deservicii protejării drepturilor copilului în România. 

În acest sens, organizaţia a decis transmiterea unui punct de vedere către preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale şi preşedintele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, din cadrul Camerei Deputaţilor în care se arată, printre altele, că “împărţirea domeniilor de activitate, pe o scară a importanţei definită procentual, este neclară şi nu oferă elementele necesare punerii ei în practică de către autorităţi”. 

În plus, „renunţarea la includerea drepturilor copilului, ca domeniu distinct, arată o lipsă a preocupării pentru activităţile de promovare şi apărare a intereselor copilului”, susţine ONG-ul. 

Deşi întreaga legislaţie a României gravitează în jurul principiului interesului superior al copilului, copiii şi tinerii bucurându-se, ”de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor”, şi în contextul numirii în curând a unui Avocat al Copilului, proiectul de lege nu are în vedere concretizarea acestei norme constituţionale. 

Conform principiilor de drept, orice reglementare adoptată cu consecinţe asupra domeniului respectării şi promovării drepturilor copilului ”se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului.”. Nerespectarea acestei condiţii atrage după sine o potenţială invocare a neconstituţionalităţii legii de modificare propuse. 

Algoritmul este greu de explicat

De asemenea, în Expunerea de motive nu se regăsesc explicaţii cu privire la modul în care a fost stabilit algoritmul procentual şi ce argumente sociologice s-au utilizat când, de pildă, domeniul educaţiei este văzut ca fiind mai puţin important decât cel al serviciilor sociale. 

Organizaţia Salvaţi Copiii mai arată în materialul semnat de Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al organizaţiei, că intenţia de a condiţiona obţinerea statutului de utilitate publică de abţinerea de la desfăşurarea de activităţi politice ”de orice fel” are drept scop blocarea oricăror demersuri ori mesaje adresate partidelor sau candidaţilor al căror program politic ori declaraţii publice s-ar putea afla în contradicţie cu principiile şi valorile specifice domeniilor de activitate ale organizaţiilor neguvernamentale. 

“Un exemplu de efect nedorit, dar inevitabil în contextul social al intervenţiilor Salvaţi Copiii, organizaţie de utilitate publică, ar putea fi interdicţia de a comunica public nemulţumirile noastre cu privire la programul politic al unui partid care ignoră problemele sistemului educaţional (abandon şcolar, subfinanţare, infrastructură de risc pentru viaţa şi sănătatea elevilor, segregare, lipsa calităţii educaţiei etc.) sau care se opune făţiş creşterii alocărilor bugetare pentru educaţia, sănătatea ori protecţia socială a copiilor”. 

Statutul reînnoit la cinci ani şi controale financiare excesive

De asemenea, este contestată şi modificarea legislativă conform căreia ONG-urile de utilitate publică trebuie să ceară reînnoirea acestui statut la fiecare 5 ani pentru că la această oră autorităţile publice aplică un control anual, nejustificându-se acordarea periodică a acestui statut.

În fine, “Salvaţi Copiii” consideră că nici stabilirea unui regim discriminatoriu de control financiar pentru organizaţiile neguvernamentale nu este benefică. Este vorba de stabilirea obligaţiei de a publica, semestrial, în Monitorul Oficial al României, declaraţia de venituri şi cheltuieli pentru semestrul precedent. 

În prezent, legea obligă organizaţiile neguvernamentale de utilitate publică să publice anual, cu resurse proprii, situaţia lor financiară. 

”Excesul de raportare financiară, în condiţiile unui sprijin redus pentru organizaţiile neguvernamentale din partea autorităţile publice, nu poate conduce la dezvoltarea mediului asociativ din România, dimpotrivă va conduce la restrângerea capacităţii de monitorizare independentă şi dezinteresată a acţiunilor ori inacţiunilor instituţiilor publice”, a precizat Gabriela Alexandrescu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite