Sacrifică-ţi aproapele în loc de tine însuţi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Faptul că românii se trag din daci nu are nevoie de nicio demonstraţie ştiinţifică. Examenul ADN e de prisos. Iată de pildă manifestările sacre ocazionate de sărbători ale nemuririi / învierii (pe care le aşteptăm cu interes şi cu prilejul sărbătorilor în curs).

Conform numeroaselor surse care decurg una din alta şi toate din câteva rânduri care nu spun mai nimic ale unui istoric din antichitate,  dacii se considerau nemuritori. Şi ce, românii, îndrăznesc să spun, parcă nu sunt.

Înaintea unor războaie, sau în timpul secetelor, în perioade de criză cum ar veni, ei, dacii adică, trimiteau pe cel mai viteaz dintre tinerii lor ca sol la Zamolxis. Tânărul era ales în urma unor competiţii. Românii, aşijderea, nu ezită să-şi sacrifice valorile. Sau măcar să le tragă ţeapă, după modelul străvechi.

Istoricul Herodot povesteşte despre ritualul de trimitere a solului astfel: "...câţiva dintre ei, aşezându-se la rând, ţin cu vârful în sus trei suliţe, iar alţii, apucându-l de mâini şi de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagănă de câteva ori şi apoi, făcându-i vânt, îl aruncă în sus peste vârfurile suliţelor. Dacă, în cădere, omul moare străpuns, rămân încredinţaţi că zeul le este binevoitor; dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai este în viaţă."

Voi reveni la solul încă în viaţă cu o poveste. Dar acum imaginaţi-vă scena. Parcă auzi: „Doreleee! Ne mişcăm, mă, mai cu talent?” sau „Ce faci, mă, în vârful suliţei?”. Imaginaţi-vă dezamăgirea şi descumpănirea bravilor războinici puşi pe treabă în cazul în care sacrificatul nu moare în mod corespunzător. Şi supravieţuieşte tocmai când lumea se baza mai mult pe el mort. Depinde, printre altele probabil, de cât de beţi or fi fost cei care ţineau suliţele. Îţi vine să dai cu pileus-ul de pământ.

Nu ştim exact câţi daci merituoşi au trăit ruşinea cruntă de a supravieţui linşajului ritualic, fiind pe bună dreptate scuipaţi în faţă de comunitate. Ceva mai uşor ar fi să ne numărăm românii de frunte aruncaţi cu scârbă la coada clasamentului. Preluaţi şi puşi în valoare eventual de popoare mai puţin onorabile decât noi.

Dar cum ajungi sol sau, într-un argou mai recent, săgeată, încredinţat nu atât că eşti nemuritor, cât doar că poate mai tragi puţin de viaţă?  Nasol de sol.

Doi tineri cu viitorul în faţă. Cu spirit de aventură, deschidere spre nou şi oarecum plictisiţi. Unul dintre ei, nepot de vrăjitoare. Comandă pe internet laptop-uri, telefoane mobile etc. Sub diferite identităţi. Se întâlnesc cu voiajorii. Le iau aparatele de sub nas sub pretextul că le verifică, se aruncă în maşină, demarează în trombă şi dispar. Fără să plătească.

Autorităţile organizează un flagrant. Camera video se defectează, un poliţist aflat în faţa maşinii strigă: „Stai! Poliţia!”, maşina accelerează ignorând avertismentul legal. Poliţistul este luat pe capotă, aruncat peste parbriz pe planşeu, dus vreo trei sute de metri, trântit  la pământ cu leziuni la gleznă şi decorat de ziua poliţiei.

Pentru moment, hoţii scapă. Cu tot cu laptop-ul şi cu telefonul comandate în ziua respectivă. Lucrurile par să se împotmolească. Apoi prind, încetul cu încetul, să se limpezească. Tinerii viteji şi familiile lor se îngrijorează.

Apelează la  o cunoştinţă, Pantera, care cunoaşte nişte specialişti care pot aranja, Fildeş şi fiul său, Leonard, care, printr-o verigă bine legată, apelează la un fost poliţist care... Bulgărele de zăpadă se rostogoleşte. Fildeş avea pantofi roşii, Pantera ceva muşchi, fostul poliţist nişte persuasiune, Leonard de niciunele. La sfârşit Fildeş, arestat, mi-a spus cu lacrimi în ochi: „Domnu procuror, dacă vreodată aveţi nevoie de ceva, o maşină, orice, se rezolvă. Nu ezitaţi să apelaţi...”

Una peste alta, treaba fiind groasă, printr-un efort comun, găsesc soluţia. Trimit un sol. Sau o săgeată. Un bolnav de scleroză în plăci. În stadiu destul de avansat. Greu deplasabil. Îi promit spitalizare cu acoperirea integrală a cheltuielilor şi, de ce nu, chiar vindecare. Precum dacii, „tot ce au de cerut îi spun solului cât mai este în viaţă.”

Îl urcă în maşina de la faptă (pun în portbagaj laptop-ul şi telefonul) pe locul şoferului, îi pun mâinile pe volan, pe manetă, pe frână, pe bord, pe oglinzi. Îl pun să ţină minte unde a „abandonat” maşina. Şi ce trebuie să spună că a făcut.

Apoi un avocat îl prezintă în faţa organelor competente. „Are un vierme în creier care îl mănâncă”, explică avocatul. „Nu puteţi să-l arestaţi.” Bolnavul se predă, îşi aminteşte o parte din poveste. Se porneşte să conducă autorităţile ca să predea maşina şi corpurile delicte. Să-i invite chiar pe oamenii legii să-i caute amprentele în toată maşina. Doar că uită unde a lăsat maşina... Şi până la urmă spune adevărul.

Pe bună dreptate e hulit şi învinuit. De cei viteji. Şi de boală. Din câte ştiu, n-a mai apucat sfârşitul procesului.

Dintr-o sursă de pe internet aflăm lucuri interesante şi despre vitejia dacilor. De pildă: „vitejia ieşită din comun a daco-geţilor i-a făcut pe unii greci să elaboreze ipoteza că zeul elen al războiului, Ares, s-ar fi născut în Dacia.” Aceeaşi sursă ne spune de altfel că nu se ştia mai nimic despre daci.

Ba da, se presupune temeinic că erau monoteişti (este probabil unul dintre motivele pentru care noi ne-am născut, fără dificultăţi, creştini). Argumentele în favoarea monoteismului dacic sunt bine ilustrate în bancul în care Sherlok Holmes deduce că asasinul este chel din faptul că nu găseşte niciun fir de păr lângă cadavru.

Seriozitatea acestei dezbateri (care de altfel nici nu are legătură cu subiectul articolului) este atenuată de alte surse despre daci (despre români?) care îi fac mai umani.

Zamolxis era zeul suprem. El a fost numit de diferite surse de-a lungul timpului: reformator mitic, profet, mare pontif, rege, medic, zeu. Grecii l-au numit chiar şi „şarlatan”.

„Se mai ştie de asemenea despre daci că, atunci când este o furtună şi tună şi fulgeră, ei trag cu săgeţile spre cer pentru a-şi ameninţa zeul.”

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite