Traumele sunt cu atât mai puternice dacă vorbim despre acţiuni care implică şi violenţă asupra altor fiinţe, sub toate formele ei. Ca parlamentar am ales să mă implic în proiecte de lege care să îi pedepsească pe cei care sunt „călăi” şi să vină în ajutorul victimelor. Pentru că, printre altele, rolul statului este să îi protejeze şi să îi ajute pe cei vulnerabili.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat recent decretul pentru promulgarea Legii privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale (PL-x 129/01.04.2020), care prevede  că agresorii victimelor violenţei domestice vor fi monitorizaţi cu brăţări electronice. Era necesară această prevedere având în vedere că, de cele mai multe ori, din păcate, au existat situaţii când agresorii nu au respectat ordinele de restricţie, iar victimele au avut de suferit.

Vor purta brăţări electronice, care le vor monitoriza mişcările prin GPS, agresorii care au primit ordin de restricţie, după ce s-a dovedit că prezintă un risc iminent şi prin acţiunile lor pun în pericol viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei alte persoane printr-un act de violenţă domestică.

Dacă limita impusă prin ordin va fi depăşită, sistemul va emite o alertă direct către secţiile de poliţie, pentru ca intervenţia să fie cât mai rapidă. Mai mult chiar, şi victima va avea asupra sa o brăţară electronică, pentru ca Poliţia să o poată găsi şi alerta. Astfel, va fi creat Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică (SIME), unde vor fi integrate brăţările electronice.

Sper că prin această măsură vom reuşi să salvăm viaţa mai multor victime şi, totodată, acestea să se simtă în siguranţă şi protejate, fără să trăiască cu frică.

O altă măsură necesară, care se va multiplica în ţara noastră este punerea în aplicare a proiectului „Sprijin pentru implementarea Convenţiei de la Istanbul în România”, de către Guvernul României, prin Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între femei şi bărbaţi. Proiectul este o acţiune strategică menită să sprijine autorităţile administraţiei publice din România să adopte o acţiune coordonată în abordarea provocărilor reprezentate de punerea în aplicare a Convenţiei de la Istanbul, ratificată de România în data de 23 martie 2016.

În cadrul acestui proiect a fost deschis primul centru de intervenţie pentru victimele violenţei sexuale, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Victimele violenţei sexuale vor avea parte de sprijin multidisciplinar, din partea unei echipe formată din medic, asistent medical, medic legist, psiholog, poliţist şi asistent social. În cadrul centrului deschis la SUUB, victimele violenţei sexuale vor beneficia gratuit de următoarele servicii de suport: asistenţă medicală de urgenţă, asistenţă post-traumatică, prelevare de probe biologice, consiliere psihologică şi juridică, sprijin pentru iniţierea procedurii legale de formulare a unei plângeri penale, asistenţă socială prin decontarea costurilor aferente eliberării certificatelor medico-legale, orientare către servicii sociale adecvate în vederea găzduirii.

Prin aceste acţiuni, şi multe altele ce vor urma, statul dovedeşte că este alături de victime, că le oferă suportul necesar în momentele cele mai grele din viaţa lor. Însă, atunci când vorbim de violenţă nu trebuie să aşteptăm ajutor doar din exterior, ci să încercăm să contribuim, fiecare dintre noi, la propriu, la o lume mai bună. Fiecare dintre noi putem şi trebuie să facem diferenţa prin autoeducare şi prin sprijinirea celor mai vulnerabili atunci când au nevoie de ajutor.