Să nu uiţi PIN-ul!

Cel mai neplăcut lucru pe lumea asta este să-ţi uiţi PIN-ul când eşti beat mangă. Pentru că trebuie să plăteşti băutura cu cardul. Şi de asta îţi trebuie PIN-ul. Ca să nu fii scos în şuturi din cârciumă.

Poţi să uiţi strada pe care locuieşti, să nu-l mai recunoşti pe tipul cu care ai băut, poţi să uiţi şi cum te cheamă, îţi vor aminti alţii, fii sigur!, dar PIN-ul nu trebuie uitat nicicând!

Măcar de-ar fi un singur PIN, dar sunt două-trei, asta ca să te simţi şi tu bine mental că ai mai multe carduri şi că eşti oarecum înstărit. Dar cardurile tale sunt mai mereu goale. De-ar fi numai PIN-urile de la carduri... Dar mai e şi un PIN la telefonul mobil, mai e şi parola de e-mail, parola pentru Facebook, parola de la internet-banking, parola cu care îţi deschizi calculatorul de la serviciu, iată cum te-ai tranformat într-un om plin de parole, o fiinţă parolată.

Şi tocmai efortul de a-ţi amintit PIN-ul la o cruntă beţie este garanţia că nu eşti mort. Viaţa asta modernă, pe care nu ţi-ai închipuit-o în urmă cu 40 de ani, când ascultai visător „noi în anul 2000, când nu vom mai fi copii...” s-a umplut de parole şi PIN-uri. Esenţiale. Fără un PIN sau o parolă nu poţi avea acces nu numai la banii tăi, dar nici la viaţa ta digitală. Eşti exclus, eşti în afară, eşti pe lângă, eşti aruncat în căruţa timpului. Ar trebui să te declari un om fericit, pentru că ai ajuns să trăieşti aceste vremuri controlate de PIN-uri, nişte vremuri digitale, cu oameni care se hrănesc cu internet, cu emoţii şi sentimente digitale.

Ce mişto ar fi să se inventeze nişte parole pentru fericire! Fiecărui om să i se dea (în plic) un PIN pentru Fericire, ca să-l tasteze pe card la un aparat şi să primească o porţie de fericire, după câtă fericire poate să ducă. Sau un PIN de dragoste. De ce n-ar fi posibil şi PIN-ul iubirii? Să nu mai credem în vrăjelile cu săgeata lui Cupidon! Să se alimenteze nişte bancomate cu iubire şi oamenii să-şi tasteze PIN-urile şi să se îndrăgostească. S-ar dezlega astfel misterul iubirii.

Mai bine s-ar renunţa şi la acele carduri de sănătate pe care ni le tot promit miniştrii Sănătăţii de mulţi ani şi s-ar face nişte carduri adevărate de sănătate. Să tastezi PIN-ul şi să-ţi iei o porţie de sănătate. Probabil că singurul PIN care n-ar putea fi inventat ar fi acela pentru tinereţe veşnică şi viaţă fără de moarte. Dar PIN-ul ăsta este deja o altă poveste. (Într-un PIN nu e loc de nicio poveste.)

Şi în final, să se dea şi câte un PIN al morţii. Să baţi un PIN ca să te duci pe lumea cealaltă, când ţi-o suna ceasul. Să-l introduci cu speranţa că vei păcăli moartea dacă îl vei tasta greşit, pentru că nu mai vezi, pentru îţi tremură mâna, pentru că eşti neputincios. Sau să-l greşeşti intenţionat... Degeaba! Pentru moarte, codurile sunt întotdeuna valabile, oricâte cifre ai bate la tastatură.

Deci, aminteşte-ţi PIN-ul şi plăteşte băutura cu cardul, să nu te faci de ruşine, mişcă-te acasă că eşti beat clampă! Dar unde-i casa ta? Unde, dracu’, locuieşti?