Să se interzică, primesc?

Societatea românească se încălzeşte încă la fantezia interzicerii a ceea ce ne cauzează disconfort şi teamă. Infracţionalitate? Să se mărească pedepsele cu închisoarea. Droguri? Le interzicem. Migranţi? Îi dăm afară. Realitatea ne arată că ceea ce interzicem nu doar că nu dispare, dar creează efecte mai îngrozitoare decât însuşi pericolul iniţial.

Întorcându-mă în Bucureşti după o absenţă de nouă luni, am fost surprins să constat că, în timpul scurs de la plecarea mea, la parterul blocului unde urmează să locuiesc s-au deschis 3 (trei!) localuri unde se pot practica jocurile de noroc. Unde înainte era o farmacie, acum sunt pariuri sportive. Pet shop-ul a disparut şi a fost înlocuit de bingo. Un alt stabiliment de pariuri sportive s-a deschis după colţ. Un fenomen comparabil cu inflaţia de magazine de vise de dinainte de interzicerea etnobotanicelor. 

Îmi aduc aminte cum, plin de emfază, domnul prim-ministru Boc anunţa că Statul a intervenit cu hotărâre să curme acest flagel. Se crease chiar o competiţie a listelor de substanţe interzise vehiculate în parlament. A fi deputatul care a scos în afara legii etnobotanicele era premiul cel mare. Cinci ani mai târziu, etnobotanicele sunt încă aici, au devenit drogul săracului, au invadat oraşele mici şi satele ţării. Auzim cu regularitate de morţi şi intoxicaţii acute, o epidemie de HIV alimentată de consumul de etnobotanice, însă nimeni nu se simte dator să mai facă nimic – Statul şi-a făcut datoria şi a interzis[i].

În prezent, păcănelele şi stanleybet-urile au umplut locul lăsat liber de magazinele de vise. Jocurile de noroc şi pariurile sportive sunt noile „legale". La fel de adictive, dar mult mai scumpe, cu acelaşi potenţial de a devasta vieţi şi familii. La douăzeci de ani de la apariţia sa în România, societatea românească încă nu a găsit resursele pentru a iniţia o discuţie pe tema reglementării consumului de droguri! În anii '90, poliţiştii români deveneau celebri în Europa pentru arestarea unor bătrâni din Botoşani şi distrugerea culturilor acestora de cânepă industrială, cu raportarea unor capturi de zeci de tone de „droguri". În acest zel al interzicerii s-a născut fenomenul etnobotanicelor. Şi în zelul interzicerii etnobotanicelor s-au creat condiţiile pentru epidemia de HIV şi cea de păcănele. 

Mai recent, după incendiul din Colectiv, autorităţile au oprit efectiv activitatea cluburilor şi barurilor prin impunerea de sancţiuni şi condiţii imposibil de îndeplinit într-un timp scurt. Rezultatul poate fi văzut pe facebook şi reddit – petrecerile s-au mutat în subsoluri şi mansarde, au devenit private, un alt termen pentru clandestine, şi mai puţin reglementate şi mai periculoase, dar autorităţile pot sta liniştite, şi-au făcut datoria de a interzice.

Poate că un subiect de o asemenea gravitate nu se potriveşte cu o referinţă la seria de filme Batman, dar versiunea din 2008 (The Dark Knight) descrie o situaţie similară – la începutul filmului, în Gotham, criminalitatea este pe cale de dispariţie, Batman şi prietenii săi poliţiştii mai au puţin şi vor curăţa oraşul de cei răi, un proces răsunător va condamna definitiv pe ultimii 500 de criminali. Toate acestea preced apariţia personajului Joker, un simbol al răului absolut, al cruzimii arbitrare şi al haosului. Bătrânul consilier al lui Batman îl descrie astfel pe Joker: „Unii oameni nu caută ceva logic, cum ar fi banii. Nu pot fi cumpăraţi, intimidaţi, convinşi, nu se poate negocia cu ei. Unii oameni vor doar să vadă întreaga lume în flăcări”. Altfel spus, nu putem interzice natura umană, aspectele ei întunecate – drogurile, violenţa, moartea. Putem în schimb să încercăm a le reglementa, putem să căutăm să le găsim un loc, un mod de a convieţui cu ele. Altfel, dacă refuzăm să reglementăm, să negociem, să convingem, riscăm să aducem la suprafaţă forţe cu mult mai distructive, forţe care vor pârjoli societatea, ameninţând să o distrugă.

[i] Anticipând cum acest argument ar putea fi folosit în discuţia pe tema interzicerii fumatului în locuri publice închise, aş dori să notez că o asemenea măsură este o formă de reglementare, nu o interzicere. Ea constă în instituirea unei limite care spune că fumatul este permis în anumite locuri şi interzis în altele.