Îi numără şi-i împarte între o factură la căldură, una la lumină, alta pe reţeta de la doctor. Mâncarea? Cartofi. Şi pâine. Şi pomană. Şi atât. Dar tanti Vasilica nu se lasă. „M-am dus la ziar, maică, să dau anunţ. Vreau să muncesc! Pot să am grijă de bătrâni, de cei mici, fac ordine în case. Muncesc orice! Să trec şi de iarna asta!”.

Călin David a numărat, până acum, jumătate din anii lui tanti Vasilica. E un munte de om. Un munte de om, pentru care viaţa se termină la patru munţi cu aur. Călin David e miner, la Roşia Montană. Cu sporuri şi masă, salariul îi ajunge pe la 3.000 de lei, dar brut. Cât are tanti Vasilica, aproape într-un an. Călin David vorbeşte bine şi scrie şi mai bine. Explică clar, corect şi cu-ndârjire cum toată ţara asta îi e datoare lui cu patru munţi, pe care să îi otrăvească. „Situaţia este pentru noi una de viaţă şi de moarte”. De viaţă şi de moarte! Muntele de om nu vrea să facă altceva. Nici nu încearcă. Nici nu concepe. El e miner, el e din Roşia, el altceva nu poate. Ori el, ori muntele! Aţi înţeles?

Tanti Vasilica desface cu grijă pachetul cu două eugenii, primit de pomană. Pe una o mănâncă acum, pe alta mai târziu. Bucăţica de om, înghesuită în bucăţica de casă, nu ştie cum e ca ţara să-i datoreze ceva. A muncit zi, noapte, vreo 20 de ani, ca chelneriţă, pe la cantina unei foste cooperative. „S-a închis, maică, totul, după Revoluţie şi am rămas fără serviciu”. A rămas şi ea ca alţii, pe care-i numărăm în milioane, pe drumuri. Cu ziua de azi în mâna ei, cu ziua de mâine tot în mâna ei. Tanti Vasilica n-a stat la rând la ajutoare sociale. N-a plâns decât după un copil, care a abandonat-o şi-i vrea şi bruma de casă. Nu a urlat în stradă după ajutor. Nu a bătut cu pumnu-n masa ţării, că trebuie să-i dăm! Tanti Vasilica nu ne-a deranjat. Şi a muncit. Şi a sperat. Şi ştie că nici acum, la 71 de ani, nu-i prea târziu să facă „orice”.

Călin David se pricepe la tot. Ştie de minerit. E la curent cu emisiuni de la TV. Ştie de business. Ştie de interese naţionale. Ştie şi jurnalism, ce-i corect, ce nu-i corect. Ştie să protesteze. Ştie şi când să protesteze. Ştie ce-i greu, ah!, cât de greu e să te blochezi pe sub pământ, să ceri ţării ăsteia să-ţi dea cei patru munţi. Sunt dreptul lui! Aţi înţeles? Călin David nu împarte pacheţelul de eugenii în două. Are o amărâtă de maşină, de vreo 5.000 de euro, luată cu greu de părinţi. O bucată de fier pe patru roţi, care valorează cât cinci ani din viaţa lui tanti Vasilica. Călin David are şi un ATV, doar o „chinezărie”! Are şi-o casă, „doar una!”. Dar vrea şi patru munţi! Că, altfel, moare!

Tanti Vasilica nu ştie ce-i aia ATV. N-a auzit de aurul din Roşia Montană. Nu ştie să facă un protest. Îşi duce crucea vieţii pe umeri tot mai gârboviţi. Tanti Vasilica nu a strigat la ţara asta să-i dea şi ei un munte. Dar, poate, singurul munte pe care i l-am datora ar fi acela de respect.

P.S.: Roşia Montană are 2.600 de locuitori. Dacă scenariul lor va fi votat, Roşia Montană Gold Corporation va angaja, în primii doi ani, în faza de construcţie, vreo 3.000 de oameni. Alţi 15 -16 ani, vor scormoni după aur cam 900 de mineri. Mă întreb ce munte o să-i mai datorăm, apoi, domnului Călin David? Sau va muri de foame la 55 de ani?