Românilor li s-ar putea interzice să se trateze în străinătate dacă România nu-şi achită datoriile

Românilor li s-ar putea interzice să se trateze în străinătate dacă România nu-şi achită datoriile

Fostul preşedinte CNAS, Cristian Buşoi, candidat la europarlamentare FOTO Adevărul

Fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), medicul Cristian Buşoi, susţine că deşi au fost prevăzuţi 140 de milioane de lei pentru stingerea datoriilor legate de serviciile medicale de care românii ar putea beneficia în afară, există o serie de riscuri. Printre acestea, se numără mutarea sumelor la alte capitole, la rectificare sau procesarea întârziată a dosarelor.

Ştiri pe aceeaşi temă

„În practică, românii pot merge oriunde în UE, se pot trata, fie pe vechiul regulament, formularul S2, E 112 sau cardul european de sănătate, fie pe baza directivei, urmând ca CNAS să le returneze costurile până la nivelul la care ar fi fost în România”, a declarat Buşoi, potrivit Mediafax.

Acesta susţine că prin cele două vizite pe care le-a făcut în calitate de preşedinte al CNAS, la Berlin şi la Viena, a reuşit să-i convingă pe parteneri că România îşi va achita datoriile. 

„Din semnalele pe care le am, în acest moment, nu mai sunt atâtea cazuri de români refuzaţi în aceste două ţări, pentru că România nu a reuşit să-şi închidă toate datoriile. Sper să se întâmple în acest an, pentru că am prevăzut pentru prima dată, în acest an, o sumă de 140 de milioane de euro, pentru ca toate datoriile pe care le avem faţă de alte ţări, pe servicii medicale, să fie încheiate", a completat Buşoi.
 
Pacienţii ar putea fi refuzaţi de spitalele europene
 
Fostul preşedinte al CNAS a arătat că, dacă în acest an nu se va reuşi stingerea datoriilor, există „riscul să se pună penalităţi”, dar „un risc mult mai grav” este ca pacienţii români care au formulare E 112, S 2 sau card european de sănătate să înceapă să fie refuzaţi în spitalele din ţările unde datoriile sunt mai consistente.
 
El a precizat că, în timpul vizitelor avute cu omologi din Viena şi Berlin, le-a putut arăta fila de buget, în care se prevedeau sumele necesare pentru aceste plăţi externe şi a constatat împreună cu aceştia că ritmul de plăţi şi de soluţionare a dosarelor crescuse mult.
 
Legat de tratamentele noi, care încă nu au fost aprobate în România, fostul şef al CNAS arată că nu este corect ca ţara noastră să fie singura din UE în care pacienţii să nu aibă acces la medicamente inovative. 
 
„Dacă în toţi aceşti ani guvernele care s-au succedat ar fi actualizat în fiecare an lista cu 20-30 de noi medicamente, nu ne-am fi trezit în 2013 că trebuie să actualizăm cu 130 de molecule şi să existe această dezbatere legată de impactul bugetar şi de creşterea taxei de clawback. (...) Se pare că în acest moment lucrurile sunt blocate, e deja o presiune publică, pentru că sunt foarte mulţi pacienţi care aşteptau, mai ales cei cu afecţiuni în domeniul oncologiei sau al Hepatitei C. Chiar îşi făceau mari speranţe că îşi vor putea începe tratamentul cu noile medicamente. Şi, iarăşi un lucru care ţine de politicile europene, nu e corect ca România să fie singura ţară din UE în care pacienţii să nu aibă acces la aceste medicamente”, a adăugat Buşoi. 
 
Lista de medicamente, amânată din nou 
 
Lista de medicamente compensate a fost amânată în mai multe rânduri, ultimul termen nerespectat fiind 1 aprilie 2014. După anul 2008, în România, pacienţii nu au mai avut acces, în regim compensat, la tratamente noi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările