Românii, tragediile aviatice şi globalizarea

Tragediile aviatice nu sunt o noutate. De când omul a început să se întreacă în zbor cu păsările, a trebuit să plătească tributul greu al perfecţionării tehnicii. Un singur lucru nu pot înţelege. De ce se caută riscurile, în mod inutil?

Excludem varianta existenţei la bord a teroristului care deturnează, sau, mai grav prăbuşeşte avionul. El scapă atenţiei serviciilor de securitate, creează o breşă în dispozitivul acestora şi tragedia se petrece.

Mă refer aici la zborul asupra zonei de conflict. Din păcate, a apus idealul olimpic, acela al grijii beligeranţilor faţă de cei nevinovaţi. În cazul nostru, faţă de cei care călătoresc cu avionul.

Din câte ştiu, companiile aeriene trebuie să vegheze la siguranţa transporturilor de pasageri şi mărfuri. Şi aceasta se traduce prin ocolirea ab initio a zonelor de conflict. Din dorinţa de a face economii, în rezervor, deci, implicit, în buget, că doar primele de vacanţă ale angajaţilor trebuie scoase de undeva, companiile aeriene caută cu ajutorul compasului pe harta de zbor direcţia cea mai scurtă. Nu contează dacă avionul survolează un sat paşnic din Apuseni sau un teren de luptă la graniţa ruso-ucrainiană sau frontiera dintre Burkina Fasso şi Mali.

În goana după „aur” mediatic, senzaţioneştii de ocazie ignoră faptul că organizaţiile teroriste ameninţă cu atacuri. Toţi se aşteaptă să sară în aer doar avioanele ce zboară spre Israel, doar cele ale statelor membre ale NATO, dar este ignorat faptul că francezii mai dau o „raită” peste vechile colonii africane, că există şi vorba românească „scoate castanele din foc cu mâna altuia”, valabilă în conflictul din Ucraina, că fundamentaliştii de orice orientare, spre deosebire de noi, „civilizaţii”, mai pun şi ei mâna pe o carte şi mai citesc.

Când, Doamne fereşte!, mai e şi vreun român printr-un avion, vedem şi noi că mai avem ministru de Externe, sau aflăm şi noi de regiuni ale lumii, deoarece venerabila Teleenciclopedie se află în concurenţă cu Soacră pentru noru-mea, Şcoala manelelor şi ce mai dau televiziunile de duzină din prospectele cabliştilor autohtoni.

Gospodina care e gata să ardă ghiveciul de legume de dragul telenovelei sud-americane sau turceşti îl dă dracului pe microbistul care regretă că s-a terminat Cupa Mondială din Brazilia spunând că „Uite, dragă, pe unde se plimbă ăştia! Tu nici la mama nu m-ai mai dus!”. Acesta, supărat că raţia de bere s-a terminat, dă cu petul în coşul de gunoi, mai ceva ca Michael Jordan, spunând: „Ce rău îmi pare că soacră-mea are rău de avion”!

Amândoi se împacă la un pahar de apă rece, pe canicula asta, spunând că „fie pâinea cât de rea, tot e bine cu pământul sub picioare”.

Şi asta ni se trage de la ştiriştii prompterişti. Fără a verifica, dau pe post ştirea că un român se afla în nu ştiu ce avion... apoi, când telespectatorii de tipul celor sus-menţionaţi transpiră cu telecomanda în mână, vine informaţia că „nu se confirmă prezenţa”. Dacă, din nefericire, se confirmă, rudele dispăruţilor din avionul cu pricina se dau în stambă să nu fie anunţat numele la ştiri. Cum dracului se face că numele apare apoi „în exclusivitate” la un talk-show unde informaţia se plăteşte în funcţie de greutatea ei în aur, e greu să-mi imaginez.

Una peste alta, suntem societate de consum, iar românii plătesc şi ei, cum pot, preţul globalizării.