Românii omoară stresul cu mâncarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Obezitatea este o prioritate la nivel internaţional, fiind considerată o problemă gravă de sănătate publică
Obezitatea este o prioritate la nivel internaţional, fiind considerată o problemă gravă de sănătate publică

Un român din trei este supraponderal şi unul din patru este obez, statistici care plasează România pe locul trei în topul europenilor cu cele mai multe probleme legate de excesul de greutate.

Factor declanşator pentru maladiile cronice - diabet zaharat, boli cardiovasculare sau boli reumatice - obezitatea este de câţiva ani pe un trend ascendent în România, fapt care îi sperie pe medici şi pe psihologi, aceştia din urmă atrăgând atenţia asupra consecinţelor grave pe care le au sedentarismul şi alimentaţia nesănătoasă.

„Obezitatea este o boală foarte severă, trebuie să luptăm cu un adevărat flagel care afectează nu doar adulţii ci şi copiii. Bolile cronice precum diabetul sau cancerul au un numitor comun - obezitatea, o patologie care în lume este într-o creştere dramatică. Practic, specialiştii caută metodele prin care până în 2025 să scadă mortalitatea cu 25%”, a declarat profesorul Nicolae Hâncu, membru de onoare al Academiei Române. 

Potrivit medicului, alimentaţia nesănătoasă este responsabilă de 14 milioane de decese anual, în timp ce alcoolul şi fumatul, alţi factori care favorizează apariţia obezităţii, sunt responsabili, împreună, de 11 milioane de morţi. În schimb, sedentarismul stă la baza a 3 milioane de decese în lume, mai explică nutriţionistul Nicolae Hâncu. 

Planul naţional antiobezitate, în coadă de peşte 

Pentru a combate acest fenomen, ministerele ar trebui să pună la punct o serie de strategii. Deşi încă din februarie 2014, comisiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii au elaborat planuri naţionale antiobezitate, nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu ele. 

„S-a schimbat guvernul şi probabil că au ajuns printr-un sertar. Ca să poţi lupta cu o epidemie de obezitate ai nevoie de implicarea mai multor ministere. Un program naţional prespunune prevenire, depistare şi management al bolii. Ca să ajungi să previi şi să tratezi obezitatea este necesar să ajungi în bucătăria românului, în legislaţia românească, în fast food-uri care sunt la tot pasul, în fumat care nu este combătut”, a completat profesorul Nicolae Hâncu. 

Răspundem la stres prin mâncare 

La rândul său, psihologul Ileana Iliescu, specialist în tulburări de alimentaţie şi obezitate, afirmă că oamenii răspund la stres prin mâncare, fie că mănâncă prea mult fie că mănâncă prea puţin. De altfel, specialistul subliniază că o persoană cu exces de greutate se integrează cu greu într-un grup. 

„Marea problemă la noi e faptul că se mănâncă prost, odată pe zi. Iar oamenii lucrează foarte mult. Nu se respectă orele de masă şi mulţi ajung să mănânce în faţa calculatorului. Este pentru prima dată când românul are acces la atât de multe produse alimentare, cum sunt pe piaţă, pe care şi le poate permite”, a explicat Ileana Iliescu, sugerându-le celor care suferă de supraponderabilitate sau obezitate să îşi facă periodic analize medicale şi să treacă pe la medic, aşa cum se întâmplă în alte sisteme de sănătate. 

„Spre exemplu, în Anglia sistemul medical acoperă serviciile de psihoterapie sau de terapie de grup, în România nici nu poate fi vorba de aşa ceva. La Institutul Parhon, unde sunt tratate tulburările de alimentaţie, există un singur psiholog pentru toţi pacienţii, care beneficiază de terapie strict pe durata internării. Practic, pacientul ar trebui luat în evidenţă de o echipă formată din medic, psiholog, endocrinolog şi diabetolog”, a conchis terapeutul.

„În România, alimentaţia nu este sănătoasă, alcoolul se consumă în cantităţi foarte mari, iar sedentarismul este în floare”, prof. dr. Nicolae Hâncu, membru de onoare al Academiei Române  

„Mare atenţie la curele de slăbire miraculoase, din reviste. Nu sunt sănătoase”, a explicat Hâncu. Potrivit acestuia, o oră pe zi de mişcare este obligatorie, la fel ca un program de somn care să varieze între şapte şi opt ore pe noapte. Foarte important, arată medicul, este renunţatul la fumat. 

Copiii români, mai graşi decât restul europenilor

Deşi specialiştii atrag atenţia că prevalenţa obezităţii la adulţi a crescut dramatic, medicii spun că foarte mari probleme sunt şi în cazul copiilor deşi cifre concrete la nivel naţional nu există încă. Totuşi, reprezentanţii din Ministerul Sănătăţii au arătat că aproximativ un sfert dintre copiii de opt ani sunt supraponderali sau obezi, mai afectate de excesul de greutate fiind fetele şi nu băieţii. 

Aşa rezultă dintr-o cercetare coordonată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi derulată de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Potrivit studiului, prevalenţa obezităţii este mai mare în mediul urban faţă de mediul rural şi este de aproape două ori mai mare la băieţii de opt ani faţă de fetele cu aceeaşi vârstă. 

Supraponderabilitate vs. obezitate 

„Prevalenţa suprapoderalităţii la copiii de opt ani din România este de 26,75%, iar prevalenţa obezităţii este de 11,6%. La nivel european, prevalenţa supraponderalităţii la grupa de vârstă de opt ani a variat între 19,3% şi 49% la băieţi şi 18,4- 42,5% la fete”, subliniază specialiştii.

„Aproximativ un sfert dintre subiecţii studiaţi sunt supraponderali sau obezi. Prevalenţa suprapoderalităţii (inclusiv obezitatea) la copiii de opt ani din România este de 26,75%, iar prevalenţa obezităţii este de 11,6%. Concret, prevalenţa supraponderalităţii şi obezităţii la băieţi (29,8%) este cu 6,1% mai mare decât la fete (23,7%). Prevalenţa obezităţii la băieţii de opt ani din România (15,03%) este cu 6,79% mai mare faţă de prevalenţa obezităţii la fetele de aceeaşi vârstă (8,24%). La nivel european, prevalenţa supraponderalităţii la grupa de vârstă de opt ani a variat între 19,3% şi 49% la băieţi şi 18,4- 42,5% la fete”, subliniază specialiştii.

Consecinţele supraponderalităţii în timpul copilăriei constau în boli cardiovasculare şi diabet de tip II, probleme ortopedice şi tulburări mintale, rezultate slabe la şcoală şi de o scădere a stimei faţă de sine.

207 şcoli, incluse în proiect 

În România, studiul s-a desfăşurat pentru grupa de vârsta opt ani, iar datele au fost colectate în luna mai 2013, pe parcursul a trei săptămâni, măsurătorile fiind realizate pe un eşantion reprezentativ de 207 şcoli, din mediul urban şi rural.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Somnul insuficient în adolescenţă duce la obezitate, cinci ani mai târziu

Adolescenţii care obişnuiesc să sară peste orele de somn îşi cresc riscurile de a deveni obezi câţiva ani mai târziu, sugerează un nou studiu realizat de cercetătorii americani.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite