Românii mănâncă prea puţin peşte

Românii mănâncă prea puţin peşte

FOTO Adevarul

România se află sub media europeană din punct de vedere al consumului de peşte pe cap de locuitor. Statistic, un european consumă cel puţin 24 de kilograme de peşte în fiecare an.

Potrivit digi24.ro, România nu reuşeşte să îşi acopere cererea internă, astfel că importă crap şi păstrăv. Sursa citată arată că producţia anuală de crap este de 4.500 de tone şi sunt necesare alte 3.000 de tone pentru a satisface cererea. 
 
La păstrăv, situaţia este şi mai complicată, pentru că pe lângă cele 2.000 de tone produse anual în ţară, sunt importate alte 6.000. 
 
În ceea ce priveşte piaţa de de peşte în ansamblu, vedem că la o producţie totală de 20.000 de tone se adaugă în fiecare an importuri de peste 100.000 de tone.
 
România exploatează eficient doar 55.000 de hecatre de luciu de apă, în timp ce alte 100.000 de hectare stau nefolosite. Un calcul simplu şi o estimare pesimistă arată că producţia internă de peşte poate fi cel puţin dublată în câţiva ani prin politici şi reglementări eficiente.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: