Românii sînt leneşi, dar muncesc

Au apărut în ultima vreme mai multe sondaje şi studii care ne arată cum stăm cu munca. Ar trebui să ne gîndim mai serios şi mai precis la această temă. Şi să lăsăm deoparte obiceiul părerist de a generaliza, crezînd că ştim „cum e românu’”.

„Românu’ fură, domnule”. „La noi nu se munceşte ca la alţii”. Sînt doar două exemple – poate cele mai frecvente – din lunga serie de stereotipii aflate în circulaţie. În fapt, asemenea stereotipii arată mai degrabă percepţia negativă despre sine şi sugerează o stare de confuzie şi nemulţumire. Un sondaj publicat recent (realizat de Rogalski Grigoriu Public Relations) oferă cîteva cifre care confirmă în bună parte percepţia comună: 80,59% dintre români cred că prin muncă putem ieşi din criză, dar aproape jumătate dintre respondenţi consideră că „românii sînt leneşi”. Cu alte cuvinte, n-ar fi rău să fie bine, dar „asta-i situaţia”. Un foarte bun volum apărut de curînd (Valorile angajaţilor români de Dorin Bodea) arată că pe primele locuri printre valorile în care cred angajaţii (în special cei cu studii superioare, care lucrează în companii mari) se află banii şi puterea, munca „gîfîind” mai pe la coada clasamentului. E fatal? „Aşa-i românu’”, iremediabil dedat leneviei balcanice?

N-am să mă apuc acum să speculez, nici să contrazic faptele. Dar observ că problema îi preocupă şi pe alţii, ba chiar e pusă în legătură directă cu criza din zona euro şi cu celelalte dificultăţi ale Europei. De cînd Grecia a ajuns aproape de faliment, iar Spania şi Italia au intrat şi ele pe lista „ţărilor cu probleme”, au apărut diverse comentarii în legătură cu „atitudinea faţă de muncă” a ţărilor mediteraneene, unde clima e blîndă şi cheful de viaţă mai „altfel”. Unii comentatori (ba chiar şi oficiali) din Nord, în special germani, au zis pe şleau că grecii, spaniolii şi italienii nu muncesc, de-aia au ajuns unde au ajuns. Dincolo de nervozitatea cauzată de criză, asemenea afirmaţii pot fi lesne contrazise cu exemple. „Miracolul economic italian” din anii ’60-’70 se explică prin muncă, dar şi prin politici economice inteligente, care au dus la crearea unui sistem dinamic de întreprinderi mici şi mijlocii foarte performante. Cînd statul italian i-a cocoşat pe întreprinzători cu impozite şi birocraţie, lucrurile au început să meargă prost. Spania a cunoscut şi ea o perioadă extrem de dinamică vreo două decenii la rînd. Ş.a.m.d. Care va să zică, atunci cînd munca a fost stimulată de politici bune, „leneşii” din Sud au dovedit că se poate. Ca să nu mai vorbim de faptul că şi în Nord, mai precis în Marea Britanie dinaintea epocii Margaret Thatcher, percepţia era că britanicii muncesc prost şi ineficient, că lucrătorii la Stat ard gazul şi consumă bugetul. Doamna de Fier – oricîte reproşuri i s-ar putea aduce – a stimulat munca şi antreprenoriatul.

Dacă ne întoarcem la români, constatăm (dintr-un studiu recent al Eurostat) că taxele pe muncă sînt principala sursă de venituri la buget. Iar dl Mugur Isărescu declara că „impozitele mari plătite de firme şi de angajaţi descurajează munca”. Milioanele de români plecaţi la muncă în străinătate au trimis an de an în ţară cîteva miliarde de euro şi, conform unui studiu realizat sub egida Fundaţiei Soros România, au pus deoparte încă de două-trei ori pe atît acolo, în ţările în care muncesc – în bănci sau la ciorap, nu contează. (Nu-mi spuneţi, vă rog, pe bază de „păreri”, că „românii fură şi acolo, în străinătate”, căci eu vorbesc despre un studiu făcut foarte serios, nu despre titlurile din tabloidele britanice). Care va să zică: şi bugetul de stat, şi cea mai mare cantitate de bani intrată în ţară se aprovizionează din munca „leneşă” a românilor. Problema adevărată e că munca eficientă nu e stimulată, iar cei care sînt puşi pe treabă au de înfruntat piedici birocratice, plătesc taxe prea mari, îşi rup creierii cu o legislaţie sucită şi schimbătoare. Chestia cu „românu’ nu munceşte” e mai degrabă o autopercepţie fatalistă şi confuză, parte a discursului general că „noi sîntem altfel”. E încă un semn al crizei de identitate: nu ştim exact cum sîntem, nu prea luăm în seamă faptele şi realităţile, nu ştim să cerem de la guvernanţi politici bune. E mai simplu să emitem păreri speculative despre noi înşine.

Prin 1990, Ion Iliescu a spus că, dacă vrem să dezvoltăm România, trebuie să avem „cultul muncii”. A fost făcut harcea-parcea în presă pentru această „idee comunistă”. De fapt, era doar limbaj de lemn. Am ajuns acum să-i dăm dreptate, dar din perspectivă capitalistă.