Românii care consumă energie electrică până în 300 de kW şi gaze până în 200 de metri cubi lunar vor plăti facturi comparabile cu cele de anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă că toţi consumatorii casnici care au consum între 30 şi 300 kW vor primi o compensaţie de 0,291 lei/kW, reprezentând tariful de transport, de distribuţie, acciză şi certificat verde. În plus, autorităţile vor compensa 33% din preţul gazului natural pentru cei care consumă între 20 şi 200 metri cubi de gaz.

De această compensaţie vor beneficia aproximativ 15 milioane de români, reprezentând aproximativ 60-65% din populaţie, ministrul afirmând că tariful pe care aceşti consumatori îl vor plăti iarna aceasta este comparabil cu cel din decembrie 2020.

"Deci un român care consumă 100 de kW, indiferent cât are preţul, dacă preţul va creşte peste un leu, să zicem peste o lună, peste două luni că vorbim de o iarnă întreagă, să zicem că are 90 de bani în momentul de faţă, tariful lui de acasă, factura va fi de 90 de lei, compensarea este de 29,1 lei – este cu minus evidenţiat în factură, nu trebuie să facă nimic – rămâne de plată 70,9 lei. Atâta are de plătit. Factura în decembrie anul trecut pentru energie electrică, exact atâta era preţul pe kiloWatt.”, a explicat, miercuri seară, ministrul Energiei, într-o emisiune la Realitatea Plus. 

Virgil Popescu a menţionat că acolo unde consumatorii au prin contract preţuri care depăşesc un leu pe kW, intervine plafonarea la tariful de un leu. El recomandă consumatorilor să supravegheze şi să se "încadreze în această plajă de consum”.

Abonaţii care au tarife mai mici pentru energie electrică vor beneficia de aceeaşi compensare de 0,291 lei/kWh, însă consumatorul nu va plăti mai puţin de 0,68 lei pe kiloWatt. 

În ceea ce priveşte gazele naturale, Virgil Popescu a explicat că autorităţile compensează 33% din preţul gazului natural, care este de 250 de lei, pentru cei care consumă între 20 şi 200 de metri cubi de gaz. 

Ministrul a adăugat că "plafonarea este pentru absolut toţi consumatorii, dar cei care se încadrează în această plajă de consum, atât la energie cât şi la gaze naturale, vor avea în plus o compensare care îi va duce cu preţurile în jos, la nivelul anului trecut”.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite