Românii au ales: 90% din elevi merg la ora de Religie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei mai mulţi dintre elevi au optat pentru studiul religiei FOTO Adevărul
Cei mai mulţi dintre elevi au optat pentru studiul religiei FOTO Adevărul

Cei mai mulţi dintre elevi vor merge la orele de Religie. Părinţii lor au semnat cereri în acest sens, până vineri, când a expirat termenul de înscriere. Asta cel puţin teoretic, pentru că Ministerul Educaţiei a anunţat că se pot face în continuare înscrieri şi după această dată.

În învăţământul preuniversitar sunt aproape 3,1 milioane de elevi, dintre care doar 2,36 milioane sunt eligibili pentru studiul Religiei. Ponderea celor care s-au înscris să facă în continuare ora de Religie este de 89,75%, potrivit datelor centralizate până vineri la ora 18.00 de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS).

Totodată, dintre cele peste 137.000 de cereri de înscriere la clasa pregătitoare pentru următorul an şcolar, pe 128.300 (93,45%), figurează opţiunea pentru ora de Religie.

Ponderea elevilor bucureşteni înscrişi la ora de Religie era, vineri, de circa 85%. Astfel, în Capitală, s-au înscris 160.000 de elevi din totalul celor 188.000 eligibili.

Recordul aparţine judeţului Dâmboviţa. Peste 98% din elevii dâmboviţeni şi-au exprimat opţiunea de participare la ora de Religie.

Parlamentul a uitat să modifice Legea Educaţiei

Centralizarea situaţiei preliminare a opţiunilor exprimate de elevi sau de părinţi s-a făcut în conformitate cu prevederile deciziei Curţii Constituţionale a României (CC), de la sfârşitul anului trecut.

Curtea Constituţională a decis, în 12 noiembrie 2014, că articolul din Legea Educaţiei privind obligaţia de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de Religie este neconstituţional.

Judecătorii au arătat că oferta educaţională pentru această disciplină este de natură să afecteze libertatea de conştiinţă. Prin urmare, cererile trebuie făcute doar cei care vor să studieze religia.

Decizia CC devine executorie după 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, respectiv ziua de duminică. În acest interval, Parlamentul avea obligaţia să modifice Legea Educaţiei în sensul cerut de judecători, ceea ce nu s-a întâmplat. Deputaţii din Comisia de Educaţie şi cea Juridică au promis că se vor întâlni abia marţi să dezbată varianta finală a articolului care va reglementa modalitatea de înscriere la ora de Religie.

Ora de Religie aprinde spiritele în audiovizual

Dezbaterea publică privind necesitatea sau inutilitatea orei de Religie în şcoli s-a extins şi în audiovizual, mai ales după ce, la solicitarea Patriarhiei Române, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis să recomande televiziunilor să difuzeze trei spoturi de promovare a orei de Religie în şcoli.

CNA a înregistrat 14 sesizări pe diferite teme adiacente orei de Religie, inclusiv referitor la decizia Consiliului de a recomanda difuzarea spoturilor.

OPINII


Fifty shades of Dumnezeu
George Bonea, actor, blogger adevarul.ro

„Urmează o schimbare-n atitudinea profesorilor de Religie. Cel puţin aşa preconizez. Am un vag sentiment că mulţi vor face mai multă educaţie civică decât îndoctrinare. Nu mă aştept ca profesorii să-i înveţe pe elevi despre iubirea de aproape şi semeni, fiind totuşi vorba de religia care aruncă pietre după gay şi „păgâni”. Poate cel mai util lucru pe care ai putea să-l înveţi la Religie e cum să treci strada: te uiţi în stânga, dreapta şi apoi îţi faci cruce.

Să-mi vorbeşti de pace şi toleranţă la Religie e o ipocrizie. Să-mi vorbeşti despre milostenia lui Dumnezeu e absurd. Dacă nu mă crezi, citeşte Biblia. Ce să faci la ora de Religie? Să interpretezi Biblia într-o preaslăvire a sindromului Stockholm, altfel elevii vor pune întrebări incomode. Şi Doamne fereşte, nimeni nu-şi doreşte elevi cu simţ critic şi cu prea multe întrebări”.

Biserica a câştigat bătălia
George Damian, jurnalist

„Esenţa dezbaterii nu este reprezentată de menţinerea sau scoaterea din programa şcolară a orelor de Religie, până la urmă românii au rămas creştini şi după jumătate de secol de comunism, fără Religie în şcoală. Miza chestiunii este alta: ingineria socială, modificarea generaţiilor viitoare. O minoritate agresivă s-a folosit de chiţibuşuri avocăţeşti cu intenţia de a elimina „îndoctrinarea” copiilor majorităţii populaţiei.

Ţinta mărturisită: peste câteva generaţii religia să nu mai aibă nici o relevanţă în România. Aş fi de acord să fie scoasă ora de Religie din şcoli cu condiţia interzicerii oricărei ore de etică, morală sau educaţie civică în care să se facă propagandă secularist-ateistă”.

Ora de Religie la Şcoala Duminicală: jocuri religioase şi profesori voluntari

Problema orei de Religie este rezolvată într-un mod foarte simplu de creştinii neoprotestanţi din România. În cadrul fiecărei biserici se organizează Şcoala Duminicală, la care copiii învaţă lecţii biblice. Modul în care sunt predate aceste lecţii fac din ora de Religie o plăcere chiar şi pentru cei mai neastâmpăraţi copii.

Un concept preluat de la americani, Şcoala Duminicală din bisericile neoprotestante presupune ca pe timpul slujbei de duminică, cei mici să fie împărţiţi pe grupe de vârstă, fiecare grupă cu sala ei, unde se fac lecţii biblice şi jocuri pe temă creştină. Lecţiile sunt predate de învăţătoare care fac acest lucru exclusiv voluntar. În cele mai multe cazuri, învăţătoarele de la Şcoala Duminicală sunt cadre didactice la o şcoală seculară.

„În fiecare an este o programă, cu o anumită tematică. Se pune foarte mult accent pe creativitate”, a explicat pastorul baptist Ionel Tuţac. În cazul grupelor mică şi mijlocie, lecţiile biblice sunt bazate pe multe jocuri. La grupele mari, unde merg tineri până la clasele a şaptea şi a opta, educatoarele de Şcoală Duminicală abordează teme mai profunde, pe care copiii le pot înţelege.

„Şcoala Duminicală începe la ora 9.00. Până pe la 9.30 se adună, timp în care îi las să socializeze. După aceea avem un timp de laudă şi închinare în care cântăm, ne rugăm, citim ceva din Biblie, după care urmează lecţia propriu-zisă. Ca să fie mai atractivă lecţia, începem cu un fel de joc care să pregătească lecţia, o activitate de experimentare. La sfârşit învăţăm şi un verset biblic”, a explicat Claudia Filea, învăţătoare de Şcoală Duminicală la Biserica „Harul” din Lugoj. (Daniel Dancea)

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite