România, ţara din manualele de pedofilie

În anii ‘90, România devenise destinaţia favorită a pedofililor de pretutindeni. Cei mai mulţi au profitat de haosul legislativ, dar şi de pretextul „ajutoarelor umanitare“ pentru copiii nimănui. Cea mai dramatică situaţie a avut loc la Mediaş, unde mai mulţi copii cu probleme mentale au căzut victime a patru pedofili scandinavi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Citeşte şi:
Copiii orfani din România, „la ofertă" pentru turiştii pedofili din lume

Pedo-pornografia şi "turismul sexual" se dezvoltă alarmant/ Printre victime, şi copii români

România, începutul anului 1990. Căderea comunismului. Haos, răfuieli politice, demonstraţii de stradă, o ţară întreagă în faţa televizoarelor. Apoi, România sărăciei, a lipsei de planuri. România ajutoarelor umanitare şi a profitorilor. Acestea au fost premisele apariţiei, în cursul anilor '90, a unuia dintre cele mai cruzi fenomene ale tranziţiei: pedofilia. Profitând de haosul legislativ şi mascându‑şi abuzurile sub prelata unor activităţi onorabile (ajutor umanitar sau activitate ştiinţifică), mai mulţi cetăţeni străini au ajuns în centrul unor acuzaţii de pedofilie.

Deşi probele au fost, în majoritatea cazurilor, extrem de concludente, doar unul dintre aceştia a stat în spatele gratiilor, printr-o decizie a instanţelor româneşti. Ceilalţi au scăpat, lăsând în urma lor o lucrare sinistră, cu titlu de realizare ştiinţifică: „Manual de racolare şi utilizare a copiilor români. Pentru folosul pedofililor".

Primul caz, descoperit în 1996

Mediaş, judeţul Sibiu. Locul unde, pe parcursul anilor '90, mai mulţi cetăţeni scandinavi au fost bănuiţi sau acuzaţi de pedofilie. Toate cazurile au avut legătură directă cu o şcoală care adăpostea un centru pentru copii cu probleme mentale. Primul caz a fost descoperit cu totul întâmplător de Ioan Tătaru în 1996, la vremea aceea inspector în Corpul de Control al Ministerului Învăţământului.

Venise să investigheze unele acuzaţii de furt din ajutoarele umanitare, dar a aflat că un norvegian şi un danez, reprezentanţi ai unor organizaţii umanitare, au abuzat de copii. Norvegianul Stein Haugland şi danezul Echolm Herluf. Doar primul dintre aceştia a avut dosar penal.

„Copiii aceştia sunt de o sinceritate dezarmantă uneori. Au apărut unele elemente care îmi indicau ceva oribil, că aceşti copii erau folosiţi de doi cetăţeni străini", povestea, la acel moment, Tătaru. Danezul Echolm Herluf nu a fost nici măcar chemat pentru audieri la poliţia locală. Explicaţia este dată de către Vasile Popescu, fost comandant al Poliţiei Mediaş: „În cazul dânsului nu aveam certitudinea care exista în celălalt caz". Herluf era, în fapt, norvegian după origini, devenit ulterior cetăţean danez. A fost vopsitor de nave, ieşit la pensie după ce a luat o boală profesională. Din acel moment, Herluf s-a dedicat în întregime acţiunilor umanitare. A murit de inimă în mai 1998.

Niciun vinovat

La sesizarea lui Ioan Tătaru, poliţia locală a deschis totuşi o anchetă. „S-au efectuat două expertize, una privind discernământul copiilor şi o alta medico-legală, pentru a a vedea dacă aceşti copii au fost agresaţi sexual. Numai doi din cei opt copii audiaţi au fost consideraţi necredibili pentru a susţine o acuzaţie în instanţă", povesteşte Vasile Popescu.

Herluf a reuşit să fugă din ţară înainte să fie arestat. Ajuns în Danemarca, a prezentat în presă aventura sa din România precum cea a unui om hărţuit şi urmărit. Stein Haugland a fost reţinut. Trei instanţe româneşti l-au considerat nevinovat şi, la final, norvegianul a fost expulzat în ţara de origine. Nu înainte însă de a cere despăgubiri de un milion de dolari pentru cele două luni în care a fost ţinut în arest.

Instrucţiuni pentru pedofili

În noiembrie 2002, însă, doi jurnalişti de la televiziunea publică norvegiană, NRK, veneau în România pentru a investiga un nou caz de pedofilie apărut în ţara lor. Printre indiciile acestora se aflau şi o serie de hârtii scrise - „un fel de ghid în ceea ce priveşte copiii români". Dosarul descoperit se intitula „Bucureşti. Raport. Manual de racolare şi utilizare a copiilor români. Pentru folosul pedofililor".

Documentul fusese scris în daneză şi în norvegiană. Mai mult, jurnaliştii norvegieni afirmau, la acel moment, că, în cazul în care investigaţiile lor sunt corecte, ar exista cel puţin un film cu pedofilii şi câţiva copii români din Bucureşti sau Mediaş. Filmul descoperit ulterior înfăţişa un bărbat abuzând sexual un băiat. Bărbatul era danezul Bendt Lund, acelaşi care fusese şi autorul manualului „Bucharest Raport".  Acesta sosise în România în 1993, prin intermediul organizaţiei umanitare Project Mediaş 1992.

Filmul şi mărturia

Pentru ca „operaţiunile umanitare" să se desfăşoare mai uşor, această fundaţie daneză numise şi un reprezentant în România şi înfiinţase şi o fundaţie similară românească: Societatea Umanitară Mediaş 1992. Preşedintele fundaţiei româneşti era profesorul Valer Pleşca. „Bendt Lund nu era membru al niciunei organizaţii umanitare, însă se afla în relaţii de amiciţie cu fostul preşedinte al Project Mediaş 1992", explica Pleşca.

Preşedinte era nimeni altul decât Echolm Herluf. Spre deosebire de acesta, Bendt Lund a fost o prezenţă extrem de discretă în Mediaş. Majoritatea membrilor Societăţii Umanitare Mediaş 1992 şi-l aminteau vag, mai mult după figură. Bendt Lund a fost condamnat de către justiţia daneză pentru pedofilie la 12 ani. A fost însă eliberat, după ce i s-a descoperit un cancer.

Dovada că filmul a fost făcut la Mediaş avea să vină de la o angajată a Şcolii Speciale, care l-a recunoscut pe băiatul abuzat în imaginile surprinse. Băiatul de pe casetă trăieşte acum într-un sat de lângă Mediaş şi a fost identificat, în urmă cu câţiva ani, de către Sorin Avram, realizatorul unui documentar despre cazurile celebre de pedofilie din anii 1990. Întrebat dacă el este băiatul care apare pe imaginile filmate, acesta a răspuns: „Eu sunt acolo. Pe ăla de lângă nu-l mai ştiu. Nu ştiu de ce sunt dezbrăcat acolo". 

"Copiii aceştia sunt de o sinceritate dezarmantă uneori. Aceşti copii erau folosiţi de doi cetăţeni străini."
Ioan Tătaru
fost inspector în Ministerul Învăţământului

Istoricul Treptow, abuzurile sexuale şi Vlad Dracul

Pedofilul Kurt Treptow 

Kurt Treptow, controversatul preşedinte al Fundaţiei pentru Cultură şi Studii Româneşti, a sosit la Iaşi în vara anului 1987. După absolvirea cursurilor Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza", Treptow s-a angajat la filiala Iaşi a Academiei Române, în postura de cercetător.

În această calitate, americanul care a declarat că a fost „sheriff" în Statele Unite, a tradus şi editat mai multe cărţi despre tradiţiile româneşti. În 1995, cu ajutorul unor oameni politici influenţi (printre care Ioan Talpeş, fostul consilier al preşedintelui Ion Iliescu), Treptow primea fonduri de la Guvernul României pentru a înfiinţa Fundaţia pentru Cultură şi Studii Româneşti, fiind felicitat chiar de către preşedintele Ion Iliescu.

În toamna anului 2002, poliţiştii Biroului Federal de Investigaţii (FBI) al SUA au demarat la Iaşi unul dintre cele mai ample dosare de pornografie infantilă şi răspândire de materiale obscene. Autor: Kurt William Treptow. Rechizitoriul, în care era inclusă şi prietena americanului, Tatiana Popovici, se întindea pe circa 19 pagini, fiind plin de detalii privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie sexuală, perversiuni sexuale cu minori şi întreţinere de relaţii sexuale cu un minor.

Concret, în timp ce Treptow era acuzat de abuzuri sexuale împotriva minorilor, amanta sa era cea care îi racola pe copii şi îi ducea chiar într-unul dintre birourile din sediul fundaţiei din care americanul „promova" cultura şi civilizaţia româneşti.

În final, Treptow a fost condamnat la şapte ani de închisoare, fiind eliberat după cinci. La baza deciziei magistraţilor ieşeni a stat o lucrare ştiinţifică despre Vlad Dracul, scrisă în detenţie. Potrivit Codului Penal, în astfel de cazuri, două zile de muncă echivalează cu trei zile de închisoare.

Anul trecut, americanul a deschis un proces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în care solicită despăgubiri de câteva zeci de mii de euro statului român, pentru tratament necorespunzător.

citeste totul despre: