România noastră şi România lor

În România lor, a celor care vorbesc în numele naţiunii fără ca vocea  acesteia din urmă să se faca vreodată auzită, adoptarea unei noi constituţii devine o chestiune de rutină -mobilizare mediatică, câteva dezbateri anemice şi varianta amendată a legii fundamentale este pregătită.

În România lor, a celor care invocă suveranitatea naţională reducând comunitatea de cetăţeni la o masă inertă de fiinţe nevorbitoare, reducerea pragului necesar pentru validarea referendumurilor se realizează, discret şi fără eforturi majore, ca şi cum această măsură ar ţine de normalitatea unei democraţii consolidate. În România lor, a celor care organizează congrese de partid triumfale şi pun la cale petreceri de gală pentru tineretul înregimentat în făurirea lumii noi, dezvoltarea României se face sub semnul planificării: o planificare strategică din care nu lipseşte planificarea pentru adâncirea subdezvoltării naţionale. 

În România lor, a celor care  gândesc la bunăstarea capitalei noastre, dar aranjează blaturi cu magnaţii asfaltului, noi, cei care nu avem voce, noi cei care nu mai avem decât disperarea ieşită din contemplarea acestui spectacol inept şi grotesc, noi, cei care nu însemnăm decât voturi şi voci, noi, cei care oferim legimitate  pentru ca ei să guverneze, noi nu mai suntem decât simple decoruri, pe care ei le mută cu rapiditate spre a permite acestei farse să meargă mai departe, până la capăt.

Oraşele noastre sunt oraşele lor, iar ei domnesc peste ele arbitrar şi brutal. Vieţile noastre sunt vieţile lor, de vreme ce ei dispun de soarta noastră cu indiferenţa suverană cu care dispui de un obiect inanimat din garderoba ta. Deposedarea de tot ceea ce înseamnă demnitate se realizează în prime  time. România lor este România televiziunilor de ştiri, a naţionalismului calp de mucava, este România în care Mircea Dogaru apără independenţa patriei, iar turnătorii  la Securitate sunt dascalii de morală care îndrumă întreaga naţiune.

Poate că este timpul ca această mascaradă să înceteze, iar noi, cei care suntem condamnaţi să jucăm roluri de împrumut în piesa pe care doar ei o dirijează, să refuzăm să mai acceptăm acest simulacru. Democraţia constituţională nu este o ordine a privilegiului fondată pe  atotputernicia alianţei dintre clanurile politice şi cei care exploatează economic un stat debil şi vulnerabil. Democraţia constituţională nu înseamnă dreptul televiziunilor de a insulta, în impunitate, pe cei care sunt victimele lor. Decenţa unei naţiuni europene nu presupune acceptarea pasivă a exploziei de vulgaritate ce copleşeşte  auzul şi văzul nostru, în fiecare zi. Libertatea nu implică resemnarea în faţa acestei degradări a spaţiului public, această capitulare în faţa avansului de  neoprit al demagogiei.

Căci din România celor care spun “ nu”, din România celor care nu mai înţeleg să fie  figuranţi în propria lor viaţă, din România celor care rezistă în numele decenţei individuale şi colective, se poate naşte energia care să dea chip alternativei. România noastră nu este România lor. Este timpul ca să o spunem răspicat - asumarea demnităţii este, înainte de toate, asumarea dreptului de a dispune de propriul destin, în afara sclaviei, umilinţei şi demagogiei. România noastră nu este România lor: este momentul ca libertatea să fie reperul în jurul căruia să ne adunăm, într-un efort de regăsire al solidarităţilor care ne  definesc.