Înţigănirea  structurilor sociale româneşti şi substituirea instituţională a cutumei de şatră era în plină desfăşurare iar astăzi haitizarea ţării este deplină. În România haitizată, omul certat cu legea, criminalul brahial, numit mai pe scurt „interlop” este vedetă naţională.

Avem şi o gradaţie de merit a interlopilor. Faza cea mai uşoară este „interlopul hazliu”, care te fură pe faţă dar nu-ţi ia beregata, Cum ar fi Nelson Mondialul din Arad, numit „amuzant” de presa de can-can. Huiduma tatuată îşi postează filmuleţe pe internet pentru a-şi etala notorietatea.

Apoi vin interlopii periculoşi, care după ce te fură, îţi violează familia dacă nu ţi-o calcă cu maşina pentru că e grăbit la şmen. Are şi opţiunea beregatei tăiate, dar poate ai şansa să-l prinzi într-o zi bună şi să uite de şiş.

În cele din urmă, pe ultima gradaţie, sunt interlopii cu pact. Executanţii. Aceşti „contractangii” cotizează la „dl.colonel”, sau la „tăticul” lor, depinde de filieră şi de protector. Mai întîi 6000 de de dolari, apoi 12 000 de dolari, după cum este nevoie şi se cere. Aceşti interlopi plătesc dar şi ei cer la rândul lor protecţie. De ce oare a ieşit criminalul „Paprika” de la zdup?! A rămas „colonelul” fără şmen iar contractangiul său a fost scos să producă?! La fel ca Haiti, România este deplin atomizată. Societatea românească a încetat să mai respire. Nu există localitate rurală, oraş mic sau parte de oraş mare, care să nu fie sub controlul „gulerelor albe”. De aceea Cosmos Tănase dă un oraş întreg peste cap să-şi facă nunta, deşi este urmărit şi ar trebui să fie arestat, el este păzit de poliţie, care-i dirijează şi traficul?! Mai apoi, puradelul unui vamist trage cu arma cum i se scoală lui, în toiul nopţii.

În România haitizată toată lumea plăteşte la vagabonzi dar se ia proporţional taxa de protecţie, în funcţie de cât produci. Taxa de protecţie o plăteşte şi buticarul, şi florarul dar şi buchiniştii sau proprietarii de hoteluri şi restaurante. După cum o fac şi afaceriştii de nivel mai mare şi de felurite profesii.

Dincolo de cotizaţii, interlopii contractangii oferă şi alte servicii stăpânilor lor. Exterminarea fără scrupule a celor care nu mai plătesc taxa de supravieţuire sau devin incomozi. Iar exterminarea trebuie să pară un gest suicidar, curat şi fără echivoc. Deşi, totul pare să fie luat într-un joc absurd. Să amintim de cazul Erbaşu, care alerga cu cuţitul în spate pentru a-şi pune capăt zilelor, aruncându-se singurel în piscina fără apă! Cazul Cocoşatu, care s-a gândit el să-şi pună capăt zilelor în micărie, deoarece brusc, nu mai putea înţelege rostul lui pe această lume. Cazul procurorului Lele, profesionist în depistarea filierei colonel-contractangiu şi care s-a trezit că se aruncă de unul singur pe fereastră, că-i era greu cu munca. Cazul Florian Anghelescu sau Dumitru Tinu, toate au trebuit să indice un banal gest suicidar.

Contractangii interlopi sunt foarte aproape de rolul pe care îl are „tonton macoute” în Republica Haiti, o poliţie a terorii bazată pe „voluntariat” după cum şi interlopii noştrii sunt firi foarte voluntare atunci când cotizează sau aplică pedepse comandate. După cum haitienii „macutos” îl aveau pe tăticul lor „Papa Doc” Duvalier, şi interlopii d-alde Mondialu, Paprika, Cosmos, l-au avut la vremea lor pe tăticul protector, „Papa” Băsescu.

Dar ce este mai dureros aici este următorul paradox istoric: în timp ce analfabetul „Paprika” este eliberat pe suma banală de 5500 lei, după ce a nenorocit trei suflete dintr-o singură lovitură, în 1956, când I.D. Sîrbu a făcut profeţia pe care o trăim, zeci de mii de români au luat câte zece sau 20 de ani de închisoare, fără rabat, numai pentru că au scris sau au vorbit câteva cuvinte! Cum oare se cuantifică crima în istoria noastră? Crudul adevăr este acesta: omul diferit, cultivat sau pur şi simplu onest a fost şi continuă să fie, ca în anii 1950, mai aspru pedepsit decât mârlanul aflat la putere, vărsător de sânge sau iubitor de evaziune fiscală. De aceea ne vom pierde ţara într-o bună zi, chiar foarte apropiată.