România continuă să fie unul dintre statele europene cu cele mai multe cazuri de pojar. Cauza: rata slabă a vaccinărilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO 123RF
FOTO 123RF

România este, în continuare, printre statele europene cu cele mai multe cazuri de pojar, din cauza ratei slabe a vaccinărilor, la fel ca şi Serbia, ţări în care se înregistrează focare de rujeolă, potrivit raportului anual privind prosperitatea în Europa Centrală şi de Est, realizat de think-tank-ul britanic The Legatum Institute.

Astfel, România are o rată de 10,2 cazuri de pojar la o sută de mii de locuitori, faţă de 0,1 în Ungaria.

Mai multe cazuri decât în România sunt doar în Ucraina (118,7 la o sută de mii de locuitori), Serbia (72,3), Albania (51), Muntenegru (32,6), Grecia (20,4), Slovacia (10,5). În Republica Moldova sunt 9,6 cazuri la o sută de mii de locuitori. Datele sunt raportate la mai mulţi ani, relatează G4Media.

Principalele cauze ale vaccinării reduse în rândul populaţiei sunt lipsa de finanţare şi campaniile insuficiente de sensibilizare în legătură cu problema sănătăţii publice, care duc la dezinformare. Serbia a raportat cel mai mare număr de decese din cauza pojarului în Europa.

Din cauza reducerii vaccinărilor în ultimul deceniu, România a căzut de pe locul 49 pe locul 102 în Indicele de prosperitate Legatum. De altfel, în clasamentul general al sănătăţii, atunci când se evaluează prevalenţa problemelor de sănătate raportate în rândul populaţiei, România se află pe locul 144 din 145 de ţări.

Având în vedere nivelurile relativ scăzute ale investiţiilor în sănătate, acest lucru nu ar trebui să fie o surpriză, se arată în raport. De exemplu, cheltuielile guvernamentale rămân de obicei sub media UE28 de 10% din PIB, Letonia cheltuind 5,7%, România 5,9% şi Polonia 6,3% în 2018.

În ceea ce priveşte cheltuielile de sănătate pe cap de locuitor, aceasta se traduc prin 940 USD în Letonia, 1.079 USD în România şi 1.570 de dolari în Polonia, mult sub 5.551 de dolari cheltuiţi de Germania. Este puţin probabil ca nivelurile reduse de satisfacţie să se schimbe până când nu se va produce o schimbare reală în acest domeniu, comentează autorii studiului.

Aceştia precizează şi că o moştenire a regimului comunist este faptul că se tratau în special bolile, dar nu exista preocupare pentru prevenţie şi pentru îngrijirea sănătăţii. Impactul se vede în raportul numărului de paturi de spital la mia de locuitori. De exemplu, dacă în Marea Britanie raportul este de 2,6 paturi la o mie de locuitori, în Lituania sau Ungaria sunt 7 paturi la o mie de locuitori.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite