Să-l întreb pe Emil? Mai bine, nu! El îmi scurtează părul din jurul urechii stângi. Să-şi vadă de treabă, e un tuns important, tunsoarea mea de Centenar. El nu ştie, eu ştiu. Mă îngrijorasem degeaba că n-o să prind un loc la tuns, în preajma Centenarului. Am prins. Mi-a stat pe limbă să-i mai spun la telefon: „Domnu' Emil, vă rog, doresc o programare la un tuns special pentru Centenar!“ M-am abţinut în ultima clipă cu gluma asta tâmpită. Cine ştie cum ar fi reacţionat? Poate s-ar fi simţit luat peste picior. Niciodată n-am glumit cu frizerul meu de-o viaţă, de-o seamă. Mai bine aşa, el cu foarfeca, eu cu gândurile. Emil are o viziune de ansamblu asupra scalpului meu. Dar nu-mi spune. Îmi ascunde adevărul. În mod sigur, am chelit în vârful capului. Sigur! Aş putea să-l întreb: am chelit, domnu' Emil?, că la pipăit mai simt nişte păr, dar nu mai e atât de des şi gros firul ca înainte! Am peste jumătate de secol din viaţa României Mari şi am chelit, fir-ar să fie! Emil nu poate să facă minuni, dă din foarfecă şi conduce pieptenele. A trecut la urechea dreaptă.

Am peste jumătate de secol din viaţa României Mari şi am chelit, fir-ar să fie!

Să-l întreb direct: „Domnu' Emil, iubiţi România? O iubiţi?“ O să zică în sinea lui că n-am ce vorbi, că îl provoc, că îl verific dacă e patriot. Sau o să-şi amintească ceva din tinereţe şi-o să începem amândoi să comparăm ce-a fost atunci cu ce este acum. Părerile favorabile sunt mereu pentru trecut. Mereu nemulţumiţi de prezentul ăsta de rahat. Şi n-am să apuc să-i spun că mă simt minţit, înşelat, fraierit. Da, aici rămăsesem: minţit, înşelat şi fraierit! Cu câtă dragoste am învăţat istoria ţării mele la şcoală, şi în gimnaziu şi la liceu! Şi ce mândru eram de istoria României! Mândru de Mihai Viteazu, de Cantemir, de „Revoluţia de la 23 August de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă...“ Cum am putut să înghit revoluţia aia falsificată de comunişti? Asta s-a scris în manualul de istorie, asta am învăţat! Îndopat şi îndoctrinat! N-am avut pe cineva care să-mi spună, băi, vezi că totul e o minciună în dragostea ta pentru istoria României! N-am avut un „detector de minciuni“ şi nici un sistem de autoapărare. De aceea nu mai simt nimic pentru România, acum, la tunsoarea mea de Centenar! România merită doar un tuns din partea mea. Atât! Pentru că am fost minţit, demult, când aveam părul des şi firul viguros. N-am nicio nostalgie pentru tinereţea mea, înşelată de „societatea socialistă multilateral dezvoltată şi înaintarea României spre comunism...“ Ţeapă! Cum să strig acum, în oglinda lui Emil care dă din foarfecă: „Mândru că sunt român!“, când am fost minţit, înşelat şi fraierit? De cine? De români? De comunişti? De România? Şi acum, multe pagini din istoria României sunt băgate sub preş, ca să nu ne fie ruşine să suntem români...

  • Vă tund numai bine să vă faceţi o poză de Centenar! se laudă Emil.
  • Da, la paradă! Mergeţi la paradă, domnu' Emil? îl întreb din politeţe, aşa, ca între români, în prag de sărbătoare.