România, o casă aproape dispărută

Un brăilean s-a trezit că i-a fost furată casa de vacanţă, iar în locul ei a găsit un lan de porumb               FOTO infobraila.ro

Unui român i-a dispărut casa. A găsit pe locul ei, după o absenţă de doi ani, un lan de porumb. Ce vor găsi, însă, după o absenţă de 25 de ani, 20 de milioane de români în locul casei cele mari care e ţara? Am învăţat la şcoală că ţara poate fi furată numai dinafară.

S-a întâmplat de nenumărate ori de-a lungul istoriei, dar România furată s-a întors până la urmă acasă. Nu în întregime, fiindcă mai are încă de întors. Sunt cât se poate de sigur c-o va face. Doar că nu ştiu cu precizie când. Mi-ar plăcea să fie nu în durata lungă a vieţii lumii, ci în cea scurtă a vieţii mele.

Despre România furată dinăuntru, nu ştiu, din păcate, dacă se va mai întoarce vreodată. Nu propun să întoarcem limbile ceasului invers, pentru a ajunge din nou la Duminica Orbului, ca s-o putem lua altfel de la capăt. Au fost, în toţi aceşti 25 de ani, mai multe duminici. Toate ale orbului. Mai exact, ale orbului găinilor.

A avea orbul găinilor înseamnă a nu vedea culorile politice ale hoţiei ce împuţinează democratic ţara. Duminicile oarbe de până acum sunt bătute cu cuie electorale în calendarul unui trecut ce nu mai poate fi modificat. Singura şansă de ne vindeca de orbire e legată de duminicile viitoare. Sau poate că ne place ce se întâmplă. Copiii lor sunt deja stăpânii copiilor noştri. Ei ne-au iertat. Credeţi, însă, că ne vor ierta şi nepoţii? Ce-o să le spunem când ne vor întreba despre visul de a trăi într-o lume fără stăpâni? Cum să-i minţim că doar ţara în care te-ai născut înseamnă cu adevărat acasă?

Care ţară?, vor zice. Arătaţi-ne-o! Unde e?

Să le spunem că în inimă?! Doamne, ce vorbă prostescă!

Noi, cei 20 de milioane, cu România din inimi!

Ei, cei ce profită de laşitatea absenţei noastre, cu România din conturi!

Prima, o ţară de pământ şi supermarcheturi, în care cel mai bun viitor pare să-l aibă loboda, ca să poată umbla în voie alde Vodă.

Cealaltă, o ţară cu două feluri de zerouri. Cele din coadă. Şi cele aflate în frunte. România ce se lasă furată şi România ce a fost deja furată! Între ele, o bătrânică pieptănându-se într-un ciob de oglindă. E Istoria. Se piaptănă la nesfîrşit, murmurând, abia desluşit, o poveste. Ceva cu patria şi patriotismul, parcă.

Cei puţini râd de strică, cocoţaţi în vârful căpiţelor de zerouri. Cei mulţi o ascultă ca proştii. Şi, câteodată, le vine, din motive necunoscute, să plângă!