România alocă cei mai puţini bani pentru sănătate din întreaga Europă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
400 de euro e suma pe care România o alocă pentru sănătatea unui român FOTO Adevărul
400 de euro e suma pe care România o alocă pentru sănătatea unui român FOTO Adevărul

400 de euro. Aceasta este suma pe care o cheltuieşte România cu sănătatea unui român într-un an. Cifra este furnizată de Biroul Europan de Statistică - Eurostat, care plasează ţara noastră pe ultimul loc la nivel european din prisma cheltuielilor cu sănătatea.

La pol opus, statul care alocă cei mai mulţi bani pentru sănătate, respectiv 5.557 de euro pe cap de locuitor, este Luxemburg. Înaintea noastră sunt Bulgaria, Letonia şi Polonia, iar la mijlocul clasamentului se situează Italia şi Spania, ţări în care se alocă peste 2.000 de euro pentru cheltuielile cu sănătatea pe cap de locuitor.

Specialiştii români nu au fost surprinşi de topul întocmit de Eurostat şi subliniază că suma mică prevăzută de autorităţile române se reflectă în calitatea proastă a serviciilor de sănătate, infrastructura deficitară, lipsa medicamentelor şi lipsa specialiştilor din unităţile sanitare. 

Din cei 400 de euro, un român ar trebui să primească, la nevoie, spitalizare continuă, medicamente, să beneficieze de investigaţii şi de intervenţii chirurgicale, dacă ele se impun.

„Guvernanţii nu au învăţat că investiţia în sănătate înseamnă, de fapt, profit şi nu pierdere. România este ţara în care nu ai acces la investigaţii pentru că nu sunt bani. Nu ai acces la medicamente, pentru că nu sunt bani. Nu ai acces nici măcar la medici, pentru că au plecat, tot din lipsa banilor. Toate acestea sunt consecinţe ale procentului mic din produsul intern brut (PIB) alocat sănătăţii. Aşa cum s-au dat bani pentru dotarea armatei ar trebui să se dea bani pentru serviciile de sănătate”, spune Cezar Irimia, preşedintele APCR.

Cât alocă alte state europene pentru sănătate 

Dacă România alocă 400 de euro, Bulgaria alocă 518 euro pe cap de locuitor, Letonia - 702 euro pe cap de locuitor iar Polonia - 718 euro pe cap de locuitor. 

„În Luxemburg, spre exemplu, există seriozitate, există planuri de depistare a bolilor din timp şi de monitorizare a pacienţilor, sunt programe de screening care funcţionează foarte bine”, a completat reprezentantul APCR.  Un alt indicator care trage în jos România e faptul că principalul furnizor de servicii medicale este spitalul, urmat de ambulatoriile din spital şi abia apoi de medicina primară. „Traseul ar trebui să fie invers”, conchide Irimia.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite