România a ajuns la pragul de 6 milioane de vaccinări cu o singură doză şi 3,5 milioane de imunizări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maratonul vaccinării din Bucureşti. Imagine: Inquam Photos / Octav Ganea
Maratonul vaccinării din Bucureşti. Imagine: Inquam Photos / Octav Ganea

România va atinge, duminică, borna de şase milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 administrate şi îi îndeamnă pe cetăţeni să meargă la orice centru, fără programare, doar cu buletul pentru a se vaccina,a anunţat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu.

Andrei Baciu a declarat duminică dimineaţa, la Constanţa, că 3,5 milioane de persoane s-au vaccinat cu schema completă în România împotriva COVID-19. 

„Astăzi sunt 3,5 milioane de persoane în România care s-au vaccinat şi astăzi atingem o bornă importantă, 6 milioane de doze de vaccin administrate. Nu pot decât să îi îndemn pe toţi cei care nu au reuşit să se vaccineze să vină la orice centru de vaccinare, se poate prezenta oricine fără programare, te prezenţi la centru cu buletinul şi efectiv te vaccinezi. Împreună putem să închidem acest subiect, numai împreună învingem pandemia”, a transmis secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii.

El a afirmat că judeţul Constanţa se află în topul judeţelor privind vaccinarea cu o medie de 4.400 de persoane pe zi. 

„Până acum Constanţa s-a mobilizat, este în topul judeţelor la nivel naţional cu privire la campania de vaccinare, sunt 4.400 de persoane care s-au vaccinat în ultimele zile pe zi ceea ce este este extrem de îmbucurător şi trebuie să continuăm să menţinem ritmul, numai împreună putem să ajungem la acel target care ne va permite să definim împreună cu toţii o viaţă normală, să renunţăm la restricţiile pe care le avem, la mască şi să putem să ne continuăm viaţa”, a precizat Andrei Baciu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite