Români de succes: Micuţa balerină care a cucerit Parisul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucia Ioana Ghivercea, din Craiova, a reuşit să urce pe cele mai înalte trepte ale podiumului la competiţiile mondiale de balet.

I se spune „micuţa balerină a Craiovei", iar astăzi, după mai bine de şase ani de prezenţe pe scenele României şi apoi ale campionatelor internaţionale de dans, se simte răsfăţată de titulatura care îi păstrează viu sentimentul că este „de-a casei" în Bănie. De la o fetiţă care la cinci ani zburda de fericire că poate dansa, Lucia Ioana Ghivercea s-a transformat într-o domnişoară care ştie deja foarte bine ce vrea şi pentru care niciun efort nu este prea mare cât timp naşte profesionalism şi reuşite de top.

Anul trecut a însemnat pentru Lucia şase competiţii şi 16 premii, unul dintre acestea fiind titlul de campioană mondială, la Dance World Cup - Paris 2011, cu coregrafia „Stranger", pregătită de Adina Cezar. Este al doilea titlu după cel obţinut la Porec, în Croaţia, în 2010, în finala ESDU - World Dance Masters. De fiecare dată, dansul contemporan a fost cel care i-a adus locul întâi. Tot la Paris a urcat şi pe a doua treaptă a podiumului, adăugându-şi la performanţe un al doilea titlu de vicecampioană mondială, asta şi pentru că a avut o coregrafie cu totul specială la gală.

Mereu pe podiumurile Europei

„Nu aş putea spune dacă am trăit diferit campionatul din Franţa. Fiecare concurs este unic, tensiunea lui nu se poate descrie în cuvinte, la fel şi satisfacţiile când te vezi printre câştigători", a mărturisit Lucia. Anul care tocmai s-a încheiat a avut semne bune încă de la început. La Openul din România, de la ESDU  - World Dance Masters, a urcat de patru ori pe podium pentru locul I, la secţiunile dans contemporan, naţional-folcloric, dans clasic şi pentru premiul special ce i-a fost acordat în urma obţinerii celui mai mare punctaj din concurs şi cea mai bună execuţie în concurs.

Îşi urmează visul

A urmat mondialul din Croaţia, unde a obţinut locurile II şi IV, la categoria 9 - 14 ani. Apoi,  „With love for dance", în Bulgaria, unde i-a fost acordat şi premiu pentru cel mai bun talent din concurs, IFMD România, cu patru premii I, apoi Campionatul Internaţional IFMD World Championship de la Veszprem din Ungaria care i-a adus trei premii I pentru partea artistică, tehnică şi de excelenţă. Şi toate aceste premii au fost încununate de performanţa de la Paris, unde s-a bucurat din plin şi de aplauzele unui public format din români stabiliţi acolo, unii arătându-se chiar interesaţi să o ajute să urmeze în Franţa  cursurile unei şcoli de balet.

„Îmi doresc să plece şi mâine, să îşi urmeze visul ei. Merită acest lucru, aşa cum merită orice copil din această ţară care uită de copilărie, de jocurile în faţa blocului, şi alege să facă ceva important pentru el, pentru ţara lui. Ei sunt cei mai buni ambasadori ai României în lume", a spus Valeria Ghivercea, mama „micuţei balerine a Craiovei".

Între timp, Lucia Ioana Ghivercea a căpătat statutul de colaborator al Liceului de Coregrafie „Floria Capsali" din Bucureşti, participând la spectacole alături de elevii de aici.

Antrenamentele zilnice, cheia succesului

Lucia Ioana Ghivercea pune performanţele de până acum pe seama talentului, dar şi miilor de ore de muncă, ale ei şi coregrafilor care o pregătesc. Recunoaşte că în spatele ei se află o întreagă echipă care crede în ea şi face totul pentru a o pune în valoare şi a o urca cât mai sus pe podium.

Micuţa balerină s-a obişnuit cu locul I la concursuri



S-a pregătit ani buni cu balerinii Lelia Vais şi Emilian Belcin, iar acum ia lecţii de dans contemporan de la Adina Cezar, de dans clasic de la Anca Mândrescu şi învaţă să-şi dezvolte calităţile în ambele direcţii de la Alina Onofrei. Alături îi sunt şi instructorii de arte marţiale Costi Dolan şi Sabin Barbu, arte pe care le practică tot în folosul baletului. Performer înnăscut, micuţa balerină a câştigat premii şi în artele marţiale, ocupând locul I la concursul de Taijiquan. Efortul micuţei nu se opreşte aici. Face gimnastică şi baschet, dar se ţine serios şi de şcoală. Este o elevă de nota zece, în clasa a V-a, la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, îndrăgostită de matematică, pian şi pictură.

Printre cei mai buni

Deşi are două titluri mondiale, spune că cel mai mare premiu este că se află printre cei mai buni şi vede la ce nivel a ajuns. Admite fericită că a primit cu mare bucurie interesul manifestat de o companie franceză, de a o sprijini să se specializeze la Paris. „Nu m-am gândit la o şcoală anume şi nici nu îmi fac speranţe prea mari, ştiu că până la urmă se va rezolva. Vreau să-mi formez o carieră. Va trebui să plec pentru a mă specializa. Deocamdată nu a fost posibil din motive independente de mine, dependente de părinţii mei. Este costisitor oriunde m-aş duce", a mărturisit micuţa balerină a Craiovei.

"Va trebui să plec pentru a mă specializa. Deocamdată nu a fost posibil din motive independente de mine, dependente de părinţii mei. Este costisitor oriunde m-aş duce."
Lucia Ioana Ghivercea
balerină

image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite