Rezoluţie versus revoluţie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Probabil că am citit deja cu toţii rezoluţia CEX PSD, în care partidul aşterne negru pe alb obiectivele sale în viitorul apropiat.

Câteva observaţii:

1. O rezoluţie nu este un act normativ. O rezoluţie este o manifestare de voinţă şi de intenţie. În cazul de faţă, un text banal, redactat cu dezacorduri gramaticale, prin care liderii unui partid ieşit de multă vreme din cadrul de utilitate şi de funcţionalitate al oricărui partid politic îşi exprimă susţinerea necondiţionată pentru un infractor dovedit. 

2. Sinceritatea tulburătoare cu care îşi detaliază planul de acţiune pentru concretizarea acestei susţineri, devenită proiect de ţară, ne scuteşte de eventuale mustrări de conştiinţă cu privire la conceptele de „ales“, „reprezentare“, „legitimitate a guvernării“, „şansa la guvernare“. Ne aflăm în plină dihotomie de interese alegător/ales. Au confirmat-o în scris şi prin declaraţii politice care vizează inclusiv independenţa justiţiei şi subminează, din punctul meu de vedere, puterea judecătorească în stat. Premierul a ieşit cu astfel de afirmaţii referitoare la modul arbitrar în care se aplică legea imediat după CEX, în contextul condamnării lui Dragnea.

3. Am mai avut dosare şi condamnări de înalţi demnitari în Europa. Nu am auzit pe nimeni să pună la îndoială funcţionarea propriului aparat legislativ, să inventeze concepte de tip „stat paralel“ şi să declare război magistraţilor. Nu am văzut pe nimeni să organizeze mitinguri de protest în faţa propriului guvern, la care să participe miniştri care atacă de la tribună independenţa justiţiei şi cultivă separatismul de reprezentare - statul nostru vs. statul lor. Nu am remarcat niciun episod, în toată Europa civilizată, în care jurnalişti aflaţi într-o instituţie publică încasează pumni de la parlamentari transformaţi în gărzi de corp ale unui condamnat sau femeile sunt îngenuncheate cu gaze lacrimogene într-o piaţă publică, în timp ce manifestează paşnic, de jandarmi aflaţi în slujba interesului public. Când transformi o instituţie publică într-un instrument al represiunii, instituţie care ar trebui să reprezinte un garant al siguranţei cetăţeanului, nu mai prezinţi tu, ca ales şi guvernant, garanţii de credibilitate şi nu mai poţi invoca legitimitatea reprezentării pe bază de vot. Punct. Oamenii nu te-au trimis acolo să ordoni intimidarea şi sufocarea libertăţii de exprimare, oamenii te-au trimis acolo să-i guvernezi. E dreptul lor să nu se mai simtă guvernaţi când singura ta grijă este să le bagi pumnul în gură, dacă au o altă idee despre ce înseamnă reprezentare.  

Acestea fiind spuse:

1. Dacă reacţia firească la o rezoluţie este o revoluţie, atunci să o continuăm. Prin toate mijloacele posibile, paşnic şi ferm. Războaiele civile sunt instrumentate de dictatori, pentru preluarea puterii. Revoluţiile sunt un produs al unui mental colectiv eliberat de spaimele autocraţiei. Suntem noi, acum. Noi, într-o Europă liberă şi democratică. 

2. Am reuşit cu brio să facem asta până acum. E iunie 2018 şi legile justiţiei nu sunt promulgate încă. Ne-am bătut în aproape doi ani ca nişte lei cu ei, aşa cum bine remarca un prieten aseară. Ne-am bătut cu armele inteligenţei, ale rezistenţei şi ale civilizaţiei, ale solidarităţii şi ale libertăţii. Nicun pas înapoi de la asta, sub nicio formă. Este singura noastră şansă acum. Noi, strada. Noi, oamenii normali şi liberi. Noi am reuşit să fim cel mai important şi mai puternic pilon al echilibrului în stat, până acum. Să continuăm.

3. Preşedintele ales cu dublul numărului de voturi pe care le proclamă PSD pentru legitimitate, partidele şi organizaţiile politice care afirmă că ne susţin interesele, precum şi toate structurile statului a căror funcţionare sau existenţă este direct ameninţată de politica dictatorială a unui partid şi de setea de putere a unui singur om au o datorie fundamentală faţă de noi, acum. Sfântă. Aceeaşi pe care noi continuăm să ne-o facem în stradă.

Au datoria de a valida încrederea pe care le-am acordat-o, mandatul pe care li l-am încredinţat şi angajamentele pe care şi le-au asumat în menţinerea României pe calea statului de drept şi a democraţiei.

Au datoria să lupte cot la cot cu noi, la fel de solidari, cu toate instrumentele politice şi juridice pe care le au la dispoziţie, pentru a scoate ţara la liman şi pentru a bloca o dictatură. 

Dacă nu se întâmplă asta, au trecut 30 de ani de libertate degeaba. 30 de ani de tranziţie către libertate, de fapt, care au ignorat lustraţia şi au amplificat un sentiment al libertăţii prost înţelese, lipsită de responsabilitatea exerciţiului puterii cetăţeneşti prin vot. Cea mai puternică şi mai autentică manifestare a puterii cetăţeneşti, de fapt. E grav, dar nu ireparabil. Iar proba maturităţii noastre ca naţiune este acum. Finalul tranziţiei va fi finalul acestei bătălii.

La capătul ei:

1. se face lumină, cu 80% prezenţă la vot, partide curate şi participare cetăţenească activă la tot ce se întâmplă în societate - România pentru care a curs sângele miilor de oameni la Revoluţia lor din decembrie '89, nu la lovitura de stat a neocomuniştilor, aceeaşi revoluţie pe care, în numele lor, dar cu alte arme, trebuie să o finalizăm în lunile care vin;

2. urmează bezna dictaturii lui Dragnea. 

Noi alegem ce vrem. One shot. Noi hotărâm dacă stingem sau aprindem lumina peste o ţară.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite