Rezidenţiat 2019. Ce salariu are un medic rezident în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ce salariu are un medic rezident în România care a trecut de examenul de rezidenţiat din 2019, foto Adevărul
Ce salariu are un medic rezident în România care a trecut de examenul de rezidenţiat din 2019, foto Adevărul

Absolvenţii de medicină au susţinut examenul de rezidenţiat din 2019 şi urmează să-şi afle rezultatele şi să fie reparizaţi pe posturi, salariul unui medic rezident crescând semnificativ după noile grile de salarizare.

După un examen de rezidenţiat organizat cu întârziere în 2019, absolvenţii de studii în domeniul medical care vor obţine punctajul minim de promovare de 60% îşi vor alege, în funcţie de notă, locurile şi posturile din cadrul fiecărei specialităţi. În funcţie de specialitatea aleasă, urmează între 3 şi 7 ani de rezidenţiat, salariul unui medic rezident crescând de la un an la altul.

 

Ce salariu are un medic rezident 

Salariile medicilor rezidenţi încadraţi în unităţile clinice încep, în primul an de rezidenţiat, de la 5.700 de lei brut, în anul al doilea cresc la 6.100 de lei, iar în anul al treilea la 6.700 de lei. Salariul unui medic rezident în anii 4-5 este de 7.300 de lei, iar în ani 6-8 de 7.900 de lei. 

Pentru rezidenţiatul în medicină dentară, salariul unui medic rezident în primul an este de 5.700 de lei, în anul al doilea creşte la 6.100 de lei, iar în anul al treilea, ultimul pentru această specializare, ajunge la 6.700 de lei. 

Salariile medicilor rezidenţi din cadrul serviciilor de ambulanţă şi a secţiilor de primire urgenţă, precum şi a celor de terapie intensivă sunt, în mod normal, la acelaşi nivel.

Ce urmează după examenul de rezidenţiat

Cei care au susţinut examenul de rezidenţiat din 2019 urmează ca, după aflarea rezultatelor, să-şi aleagă posturile şi locurile în perioada 17-19 decembrie. Între 6-14 ianuarie 2020, viitorii rezidenţi vor semna contractele individuale de muncă cu unităţile sanitare, încadrându-se în grila de salariu a medicilor rezidenţi novici. Între 14-16 ianuarie urmează repartiţia pe clinici de pregătire, iar încadrarea în unităţile medicale ca medici rezidenţi este prevăzută pentru 1 februarie 2020.

 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite