Revoluţia, Iliescu, Băsescu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un brav forumist îmi atrăgea atenţia ieri s-o las mai moale cu dosarele „Revoluţia“ şi „Mineriada“, pentru că nu mai interesează pe nimeni.

Apoi îmi transmitea şi un sfat-avertisment: „Dacă nu te potoleşti, o să zică lumea că eşti nebun, pentru că numai nebunii fac fixaţie pentru evenimente preistorice. Ce, mai dezgropăm morţii de la Bobâlna? De ce nu ceri, bă, Cartianule, şi arestarea celor care i-au omorât pe Horea, Cloşca şi Crişan? Gata, potoleşte-te: morţii cu morţii, viii cu viii!"

Am deosebita plăcere de a-i dezamăgi pe cei care gândesc aşa. Vorba asta, „morţii cu morţii, viii cu viii", nu se prea potriveşte cu spiritul justiţiar. Iar când vorbim despre aproape o mie de morţi şi când mulţi dintre ucigaşii lor trăiesc printre noi - unii chiar ne rânjesc în nas -, nevoia de justiţie este totală.

Începând de ieri, „Adevărul" vi-i prezintă, în serial, pe cei care au îngropat dosarele „Revoluţia din decembrie 1989" şi „Mineriada din 13-15 iunie 1990". Avem confirmarea sumbră a unor ticăloşii istorice, dar şi nesfârşite surprize neplăcute.

Confirmarea vine de la Ion Iliescu. Propagandistul format la Moscova, în plin stalinism, a fost principala frână în aflarea adevărului şi, mai grav, în funcţionarea Justiţiei. Stăpân absolut al României după lichidarea în stil bolşevic a fostului său tutore politic Nicolae Ceauşescu, Ion Iliescu a blocat cercetările şi le-a acordat imunitate asasinilor din decembrie '89 şi, apoi, celor din iunie '90.

Surprizele neplăcute se numesc Emil Constantinescu şi Traian Băsescu. Amândoi au promis, la preluarea puterii în stat, că vor urgenta rezolvarea dosarelor „Revoluţia" şi „Mineriada". Şi aveau toate pârghiile s-o facă: guverne instalate de ei, miniştri ai Justiţiei, procurori generali etc. Dar degeaba!

Emil Constantinescu a jucat rolul figurantului învins de Securitate şi păcălit de Justiţie. El a început cu o decizie caraghioasă: numirea ca şef al Parchetelor Militare - în responsabilitatea cărora se aflau cele două dosare istorice - a lui Dan Voinea, sinistrul procuror din procesul Ceauşeştilor, de la Târgovişte! Acesta a făcut praf cercetarea, încălcând toate procedurile penale şi transformând dosarele în maculatură fără valoare.

În mod absolut ciudat, regimul Băsescu a continuat opera regimului Constantinescu. Actualul preşedinte a promis că dosarele celor mai sângeroase evenimente din ultimele două decenii vor fi finalizate, dar au fost doar vorbe. Iar Traian Băsescu este responsabil în mod direct, pentru că la putere se află guvernul său şi procurorul general căruia i-a dat girul de două ori: Laura Codruţa Kovesi.

Încă mai are timp să-i atragă atenţia că ţine în sertare două dosare cu aproape 1.000 de morţi, peste 3.000 de răniţi şi sute de ucigaşi. Dacă n-o va face, toate declaraţiile justiţiare şi anticomuniste făcute de-a lungul vremii vor trece drept exerciţii caraghioase de populism şi demagogie.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite