Retrospectivă. Sănătatea în 2017: un an marcat de crize repetate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anul 2017 a fost marcat de crize în Sănătate FOTO Adevărul
Anul 2017 a fost marcat de crize în Sănătate FOTO Adevărul

Anul 2017 a fost marcat de numeroase crize în sistemul de sănătate: au lipsit vaccinuri, epidemia de rujeolă a atins cote alarmante, penuria de medicamente s-a adâncit iar pacienţi cu şanse la viaţă au murit cu zile în spitale. Încă de la preluarea mandatului, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat că va rezolva criza medicamentelor, ceea ce nu s-a întâmplat.

Dimpotrivă, pacienţii au ajuns să se plimbe din farmacie în farmacie pentru a-şi găsi tratamentele, în special pe cele ieftine. În plus, au fost nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunar pentru a-şi cumpăra medicamentele, în condiţiile în care 2.500 de produse sub 25 de lei au dispărut. Şi vaccinurile s-au găsit cu dificultate în primul trimestru din acest an. 

Campanie de vaccinare în masă

Medicii de familie s-au plâns în repetate rânduri că epidemia de rujeolă a atins cote alarmante dar ei nu au cu ce se imunizeze copiii. Şi sincope nu au existat doar în aprovizionarea cu vaccin ROR. Anul 2017 a scos la iveală discontinutiăţile de la nivelul Ministerului Sănătăţii cu privire la calendarul naţional de imunizare. Părinţii au fost puşi în situaţia de a căuta vaccin împotriva hepatitei B în străinătate, asta după ce producătorul a anunţat că a suspendat producţia până în 2018, iar hexavalentul a ajuns şi el abia în primăvara acestui an în cantităţi suficiente la cabinetele medicilor de familie. 

Cele peste 9.000 de îmbolnăviri din România, aflată în topul european din perspectiva numărului de cazuri de rujeolă, au îndemnat autorităţile să ia măsuri. Astfel, la presiunea premierului Mihai Tudose, ministrul Sănătăţii Florian Bodog în colaborare cu ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, au dat startul unei campanii naţionale de vaccinare în masă, campanie în care au fost implicaţi medici de familie, asistenţi medicali şi asistenţi comunitari. 

Vaccinul ROR a fost adus din străinătate pe repede înainte, iar medicii au fost stimulaţi pentru a vaccina şi recupera cât mai mulţi micuţi, în contextul în care în luna iulie erau deja înregistrate 32 de decese din pricina rujeolei. Mijlocul lunii iulie a coincis cu prima lectură a proiectului legii vaccinării în şedinţa de Guvern. De altfel, de la începutul anului şi până în prezent, controversatul proiect de lege a împărţit România în două tabere: cei care sprijină vaccinarea obligatorie şi cei care o contestă. 

Spitalul de Arşi şi Spitalul Pantelimon, ocolite de bolnavi

Tot în 2017, după ce a fost pusă sub lacăt de fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, secţia de terapie intensivă de la  Spitalul de Arşi din Capitală, cel mai mare spital de profil, a fost redeschisă. Cu scântei, însă, după ce numărul de paturi a fost înjumătăţit iar ministrul Florian Bodog a trimis inspecţia sanitară în control pentru a vedea dacă renovarea a fost făcută conform normelor.

Şi Spitalul Pantelimon din Capitală a fost în vizorul Ministerului Sănătăţii, după ce o asistentă a făcut o transfuzie greşită unui pacient iar acesta a decedat, ulterior, la Spitalul Universitar din Capitală. Greşeala s-a lăsat cu o demitere, Gheorghe Popescu fiind îndepărat de la conducerea unităţii medicale. 

Spre final de an, Spitalul Pantelimon a ajuns să fie evitat de pacienţi şi să se confrunte cu probleme financiare grave, la fel ca şi alte unităţi sanitare de urgenţă, nevoite să aloce mare parte din buget pe salarii. S-a ajuns aici după ce salariile cadrelor medicale au fost majorate în 2017, fiind astfel tăiate fonduri de la materiale sanitare şi echipamente medicale. 

Institutul Cantacuzino, mutat la  Ministerul Apărării

După ce a fost mutat de la Sănătate la Cercetare şi viceversa, Institutul Cantacuzino a ajuns în subordinea Ministerului Apărării, printr-o decizie a premierului Mihai Tudose, care a cerut mai multă implicare şi seriozitate. Achiziţia de ambulanţe a reprezentat şi ea un punct fierbinte, după ce Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne s-au încăierat pe marginea acestui subiect. Atât ministrul Florian Bodog cât şi secretarul de stat Raed Arafat au fost chemaţi la Guvern, când premier era Sorin Grindeanu, după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la vechimea ambulanţelor care, în loc să-i salveze pe pacienţi, le pune viaţa în pericol. 

În ceea ce priveşte transplantul de plămâni, Ministerul Sănătăţii a dat undă verde transplantului de plămâni la Spitalul Sfânta Maria dar nu a existat niciun pacient care să fie operat în unitatea amintită, fiind prelungit în paralel şi contractul cu AKH Viena şi scrisoarea de intenţie cu Eurotransplant. O problemă a fost însă că întreaga campanie negativă care s-a făcut anul trecut i-a îndârjit pe români. Aceştia au început să fie sceptici şi rata refuzului referitoare la donarea de organe a crescut foarte mult. 

Campanie de vaccinare antigripală amânată două luni 

Scandalurile n-au lipsit nici spre final de an, când criza medicamentelor s-a resimţit şi mai acut decât la început de an. Lipsa de imunoglobulină dintr-un spital din Alba a condamnat la moarte o femeie. La scurt timp de la deces, lipsa de medicamente a determinat un medic de la Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului din Capitală să plângă, în direct, într-o emisiune la radio. Pacienţii au ieşit ulterior în stradă, iar Ministerul Sănătăţii a anunţat că va rezolva criza. „De două luni, la fiecare două săptămâni, ministerul Sănătăţii promite că ne aduce imunoglobulină”, au punctat medicii. 

De altfel, amânările repetate au fost cuvântul de ordine în Sănătate. La fel s-a întâmplat şi cu campania naţională de vaccinare antigripală, anunţată cu fast încă din octombrie. În realitate, dozele au ajuns la medicii de familie la început de decembrie, cu doar o săptămână înainte ca primul caz de gripă să fie confirmat de laborator. Şi aici s-a lăsat cu demitere, respectiv cu cea a Amaliei Şerban, fost director din Ministerul Sănătăţii, responsabil cu achiziţia de vaccin antigripal.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite