În România contemporană, troglodiţii sunt pretutindeni: în Parlament, prin studiourile de televiziune, în universităţi şi spitale, în mijloacele de transport în comun. Trogloditul poate fi recunoscut prin absenţa totală a bunului simţ, el dispreţuieşte orice formă politeţe socială, e gata oricând să vorbească cu nesimţire despre lucrurile cele mai sensibile, jigneşte cu uşurinţă şi, dacă e nevoie, îţi trânteşte şi un pumn în figură.

Din păcate, ne-am obişnuit tot mai mult cu troglodiţii şi acceptăm mult prea uşor primitivismul lor de vorbire şi de gândire. Dar cât de troglodit trebuie să fii ca să faci o petrecere în ziua în care sute de familii îşi plâng morţii? Cât de troglodit trebuie să fii ca să vorbeşti de rău sacrificiul unor oameni care au murit pentru idealurile lor? Cât de troglodit trebuie să fii ca să nu-ţi pese de efectul cuvintelor şi acţiunilor tale asupra celorlalţi?

Trist este că trogloditismul a devenit o formă de viaţă în patria noastră unde domneşte nesimţirea.

Suntem o comunitate de troglodiţi, o societate troglodită prin realitatea tristă că trăim într-un fel de comună primitivă a ideilor şi a valorilor sociale.

În timp ce alte în alte societăţi se vorbeşte despre venitul minim garantat, despre săptămâna de lucru de 15 ore, despre administraţie şi chiar guvernare online, noi suntem guvernaţi de însuşi Homo troglodytus, despre care Linnaeus credea că există pe undeva prin cavernele lumii. Şi, spre deosebire de troglodiţii lui Montesquieu, a căror înclinaţie spre convieţuirea socială îi făcea să recurgă la diverse practici barbare, troglodiţii de la noi gândesc şi acţionează ca şi când România ar fi rămas în urmă cu cel puţin un secol.

Mi se pare tot mai cert că suntem conduşi de nişte troglodiţi, tocmai pentru că ideile politice care îi motivează pe liderii dâmboviţeni par scoase din cărţile despre primitivismul ideologic. „Taxa de solidaritate”, TVA aberant, plăţi de salarii care sunt de fapt reduceri de venituri, toate se adună într-o acumulare de trogloditisme.

Măcar troglodiţii berberi care trăiesc în peşteri sunt obligaţi de condiţiile de mediu să ducă vieţi primitive, dar la noi primitivismul moral şi uman este un rezultat al unei continue retardări sociale. Ca să nu vorbim de acea specie de troglodiţi care trăiesc ca nişte fiare sălbatice. Fii care îşi violează mamele, părinţi care îşi abuzează sexual şi fizic copiii, profesori care îşi maltratează elevii.

Ca şi aceştia, troglodiţii politici calcă în picioare orice lege, orice regulă, orice principiu numai pentru a obţine ceea ce doresc. Nu le pasă de nimeni şi de nimic, atâta timp cât îşi pot astâmpăra poftele primitive, dorinţa de putere şi pasiunea pentru îndobitocirea celorlalţi.

Exemplele de trogloditism, de la modul cum sunt schimbate legile, la atitudinea guvernanţilor faţă de concetăţeni demonstrează că în republica noastră primitivă a fi troglodit a devenit o obligaţie. Pericolul este acela ca, pe măsură ce intrăm în contact cu aceste fiinţe ieşite din cavernele gândirii, să ne transformăm şi noi aidoma lor.