Republica habarniştilor şi patria lui neica nimeni

România este, aidoma templelor din Mysore, doldora de nulităţi puturoase. Nulităţile stau căţărate pretutindeni şi pretind a fi atotştiutoare. Aidoma cimpanzeilor cerşetori, habarniştii şed la pomană pentru a prinde câte-o funcţie prin instituţiile publice. Urcaţi în aceste „gioburi”, cu buzunarele pline de patalamale goale pe care şi le-au dat tot ei între ei, nulităţile habarniste s-au apucat să transforme România într-un neant al derizoriului.

Pentru cei care dispreţuiesc cultura sovietică, Habarnam şi Ştietot erau două personaje fascinante, dintr-o poveste minunată scrisă de Nikolai Nosov. Acolo, în lumea prichindeilor, mă amuzam să decopăr cum vestitul doctor Pilulă vindeca orice boală, iar hoinarul Habarnam pălăvrăgea despre vrute şi nevrute.

Din păcate, România nu este o poveste veselă pentru că astăzi este o ţară plină de o versiune toxică a habarniştilor, habarnistul ştie-tot. Nu mai este vorba doar despre impostură sau despre făţărnicie. Aceste forme de degradare a moravurilor sunt de mult depăşite. Specia „habarnistului-ştie-tot” este o subcategorie a omului multilateral dezvoltat.

Simplu spus acest tip habarnist este o nulitate care se crede importantă. România este populată cu proşti atotştiutori. În limba germană există un cuvânt sugestiv, Besserwisser, care defineşte atotştiutorul din toate timpurile. El este individul care le ştie pe toate – aşa era Ceauşescu, habarnistul primordial al Republicii mioritice. Ştia şi economie şi poezie, se pricepea la arhitectură şi la agricultură, avea opinii despre marxism şi despre

Atotştiutorul de extracţie carpatină, care locuieşte de mult pe meleagurile de la noi, este definit în limbaj popular cu expresia: ştie şi toaca-n cer. Această variantă autohtonă de proastă calitate a lui Besserwisser poate fi întâlnită pretutindeni. El se bagă ca musca-n lapte, chiar dacă nu a fost solicitat. Se bagă în seamă indiferent dacă este întrebat sau nu. Se cred deştept şi, în prostia lui, dă sfaturi tuturor. Habarnistul-ştie-tot poate fi amuzant atunci când îl întâlneşti la cumpărături şi îţi dă sfaturi despre produsele pe care le pui în coş, deşi nimeni nu l-a întrebat şi cu toate că nu se pricepe. El poate fi inofensiv şi dezarmant de comic când îl vezi pe stradă, dând indicaţii preţioase muncitorilor care repară ceva, fără ca el să facă parte din echipa de intervenţie.

Din păcate, astăzi habarnistul-ştie-tot a ajuns în funcţii de decizie, iar nulităţile au parazitat definitiv tot ce înseamnă instituţii în România, de la cele politice la cele culturale.

De unde ni se trage, cine a creat prostul atotştiutor, cum am ajuns să fim controlaţi de toate nulităţile? Poate pentru că, datorită faptului că mii de ani nu am existat ca naţiune, că nu am avut un spaţiu coerent al selecţiei valorilor, a afectat definitiv calitatea acestui popor. Oricum ar fi, putem pe bună dreptate să spunem că suntem ţara lui zero-barat, deoarece trăim într-un univers intelectual, politic şi chiar civilizaţional în care domneşte nimicul. Şi nu e ca în Odiseea, unde Ulise se identifica drept „nimeni”, ca manifestare a inteligenţei.

România este condusă de Nimeni. De fapt de către nişte neica-nimeni. Pentru că cel mai des întâlnit tip de habarnist-ştie-tot este nulitatea politică. Nu are nicio idee, nu are nicio specializare, nu face nimic nici în parlament, nici în comisii, doarme pe furiş sau făţiş, este doar un simian care aşteaptă să-i aducă cineva hrana nemeritată. Neica-nimeni din politică ia decizii după cum îl taie capul. Nu se consultă cu nimeni, nu cere sfatul specialiştilor, el le ştie pe toate.

Există nenumărate alte tipuri de neica-nimeni, printre acestea se numără şi universitarii habarnişti sau academicienii nulităţi. De fapt notorietatea lui neica nimeni este restrânsă la cafeneaua de la colţul străzii, unde bârfeşte cu alte nulităţi despre nimicurile lor. Recunoaşterea lui neica nimeni nu trece dincolo de căminul cultural unde pune în scenă stupidităţi aplaudate de alţi habarnişti. Impactul cultural al lui neica nimeni este restrâns la sindrofiile cu doi-trei proşti veniţi pentru pişcoturi. Cu toate acestea neica nimeni, cu ajutorul habarnistului-ştie-tot, au devenit elitele României.

La noi acasă ne-am obişnuit cu habarnistului-ştie-tot. Am ajuns să convieţuim cu el ca şi când ar fi o râie de care nu poţi scăpa. Ba chiar dacă o scarpini, se extinde. Din păcate acest tip odios devine periculos atunci când administrează instituţii cu vizibilitate internaţională. Dacă acasă la el habarnistul pare o lumină a culturii şi deşteptăciunii, atunci când este scos „în afară”, el devine o făptură dizgraţioasă. Habarnistului-ştie-tot care reprezintă România în exterior devine o teribilă ofensă la adresa tuturor celor care au făcut ceva pentru imaginea noastră (şi aşa şifonată) în lume. El nu vorbeşte nicio limbă străină, sau dacă o face este ridicol. El nu este cunoscut de nimeni şi nu ştie nimic despre ce se întâmplă la nivel internaţional în domeniul pe care îl reprezintă.

El este o pacoste pentru prestigiul nostru ca popor pentru că, atunci când neica nimeni ajunge înalt reprezentant al culturii române, sau când habarnista atotştiutoare devine administratoarea imaginii noastre la nivel internaţional, atunci republica lui neica nimeni atinge culmile habarnismului.