Repetabila scenă a balconului

Însemnările mele de azi se slujesc de titlul unei binecunoscute piese a regretatului dramaturg Dumitru Solomon. Premiată de UNITER în anul 1995, pusă în scenă, doi ani mai târziu, de marele regizor Alexandru Tocilescu la Teatrul “Sică Alexandrescu” din Braşov.

Piesa surprinde, cu ironie şi cu un umor de rafinată sorginte filosofică, nenumăratele întrebuinţări pe care le-a avut de-a lungul istoriei respectivul accesoriu locativ. Balconul a fost locul de unde s-au făcut înfocate, chiar nemuritoare declaraţii de dragoste- amintiţi-vă de aceea din superba Romeo şi Julieta- , dar care a marcat deopotrivă gloria şi sfârşitul unor dictatori. De la Mussolini la Nicolae Ceauşescu.

Pentru istoria comunismului românesc, balconul este un adevărat loc de memorie, cum ar spune Pierre Nora. Gloria, chiar bruma de prestigiu internaţional ale lui Nicolae Ceauşescu au început cu înfocatul discurs din august 1968 din Balconul Comitetului Central. Respectivul discurs a fost perceput drept un fel de a doua declaraţie de independenţă faţă de Moscova, după cea din aprilie 1964 a comuniştilor români. Supralicitată ca atare, chiar dacă nu întotdeauna pe faţă, de responsabilii propagandei comunistei. În august 1968, balconul a fost deopotrivă  locul în care dictatorul în formare a avut revelaţia puterii manipulatoare a filonului naţionalist.

În decembrie 1989 din acelaşi Balcon acelaşi Nicolae Ceauşescu încerca să mai joace o dată respectiva scenă. Spera ca astfel îi va mai păcăli – a câta oară?- pe români. Nu i-a mers şi ovaţiilor din urmă cu mai bine de 25 de ani s-au transformat în huiduielile ce i-au prefaţat sfârşitul.

Unul dintre pionii, mai corect spus, o slugă a regimului politic comunist al lui Nicolae Ceauşescu- e vorba despre Ion Dincă, devenit celebru graţie poreclei Dincă –te –leagă- şi-a câştigat notorietatea datorită prigoanei pe care a declanşat-o, pe vremea când era primar general al Capitalei, împotriva bucureştenilor ce îşi închideau balcoanele. Sperând că astfel le va fi un pic mai puţin frig în blocurile legate doar de formă la sistemul centralizat de încălzire. Care nu funcţiona sau funcţiona extrem de rar şi prost din cauza economiilor drastice de combustibil dictate de acelaşi Nicolae Ceauşescu.

Iată că acum balconul revine în actualitate graţie epocalei iniţiative a doamnei Gabriela Firea. Primarul general al Capitalei căreia i-a trecut prin tărtăcuţă să organizeze în Săptămâna Mare un fel de nouă întrecere socialistă de tioul Cel mai frumos balcon sau Cea mai frumoasă faţadă.

E foarte posibil ca în viitor social-democrata primăriţă a Bucureştiului să diversifice oferta de jocuri şi concursuri. Se prea poate să-şi şi aştepte deja rândul concursuri precum Cel mai bine bătut covor, Cea mai curată bucătărie, Cea mai liniştită scară. Sau cel mai pesedizat sector al Bucureştiului. Înţelepciunea şi inventivitatea minţii doamnei Firea îmbogăţind astfel oferta cugetului şi simţirilor de stânga, de sorginte comunistă ale edililor pesedişti ai Capitalei.