O, da, există, şi încă foarte multe! Joburi pentru care toţi acei oameni atât de înzestraţi de natură cu deşteptăciune, educaţie, cultură, charisma, potenţial, capacitate de analiza, de sinteză, atenţie la detalii, spirit de observaţie ar cere prea mulţi bani sau ar strâmba din nas la ambianta din birou, de pildă.

Îmi voi aduce aminte toată viaţa de primul meu „şoc” din viaţa de recrutor. Era chiar a doua sau a treia recrutare pe care o făceam, acum vreo 30 de ani. Au venit doi oameni de la o mare companie multinaţională, un el şi o ea, direct din Suedia (abia peste multă vreme urmau să-şi deschidă un birou propriu aici). A trebuit să le găsesc doi manageri de cumpărări, unul pe ceramică şi unul pe produse din lemn. Aceştia urmau să găsească producătorii aici, negociau condiţiile, făceau comenzile, le urmăreau şi se asigurau că produsele ajung în Suedia sau pe unde mai era nevoie de ele.

Mi-au spus suedezii ce trebuia să caut, cum să fie oamenii, ce salariu şi condiţii aveau. Şi la sfârşit au adăugat ceva, parcă ghicind ce era deja în mintea mea atunci: „Şi, vezi, nu e nevoie să fie foarte inteligenţi sau să aibă cine ştie ce calităţi deosebite…” Am rămas şocat, am crezut că glumesc, la început. Dar mi-au explicat: „Nu e nevoie să fie inteligenţi, e suficient să fie oneşti şi disciplinaţi şi să urmeze întocmai procedurile. Avem noi destui oameni inteligenţi care fac aceste proceduri, nu e nevoie de alţii, în plus. Ba dimpotrivă, aş spune, dacă sunt prea inteligenţi vor fi nemulţumiţi, vor vrea mai mult, îşi vor căuta alt job cu prima ocazie. De aceea facem noi proceduri clare, ca să nu fim nevoiţi să căutăm vedete (stars) pentru fiecare job în parte.”

Da! Deci, relax, man, nu e nicio tragedie dacă spune GB că eşti cam superficial, nu înţelegi prea bine cum merg lucrurile într-un business sau în lume şi că nu ai fost foarte inteligent când ţi-ai scris CV-ul. A nu fi prea inteligent e mai degrabă un avantaj, în anumite situaţii. Există câte un job pentru fiecare pe lumea asta.