Războiul lui Vadim Tudor cu Adrian Păunescu

Corneliu Vadim Tudor, la microfon, lângă Andrei, fiul lui Adrian Păunescu, și crucea poetului mort la 5 noiembrie 2010

Corneliu Vadim Tudor şi Adrian Păunescu n-au fost mereu „fraţi siamezi“. În 1999, PRM-istul l-a făcut albie de porci pe poetul de la Bârca. S-au luat de la Sorin Ovidiu Vîntu şi Dan Voiculescu.  „Adrian Păunescu e slugă la W: Vîntu şi Voiculescu!“. Aşa scria în vara anului 1999 Corneliu Vadim Tudor în săptămânalul „România Mare“.

Cu toate că popularitatea lui a scăzut mult în ultimul deceniu, Corneliu Vadim Tudor încă visează să fie preşedinte al României. PRM-istul, care abia ce a împlinit 61 de ani, crede că ar fi principalul favorit la scaunul de la Cotroceni dacă alegerile ar avea loc mâine. Estimează că ar primi 27% din sufragii, urmat la mare distanţă de Victor Ponta, cu 23%.

Din Dosar:

În 1999, Vadim cerea arestarea poetului Adrian Păunescu

Corneliu Vadim Tudor nu a scăpat ocazia de a-şi face campanie în momentul dispariţiei lui Adrian Păunescu. În perioada 5-7 noiembrie 2010, în intervalul dintre moartea şi înmormântarea lui Păunescu, doar imaginile de arhivă cu Cenaclul Flacăra au fost mai prezente pe micul ecran decât C.V. Tudor. A ţinut cel mai lung discurs la înmormântare şi a făcut şi politică:

 „Singurele opinii politice corecte în România acestor ani de adâncă ruşine naţională sunt ale Idealului Naţional. Ale Demnităţii Româneşti. Ale Salvării Patriei de la catastrofă". Iar acum, Vadim a ajuns să spună răspicat că Traian Băsescu este vinovat de moartea lui Adrian Păunescu.

„Adio, fratele meu geamăn", „adio, fratele meu siamez". Aşa a perorat Vadim la căpătâiul lui Păunescu. Cât a fost durere în aceste cuvinte şi cât a fost fanfaronadă? Cât de mult l-a iubit Vadim pe Păunescu, cât de mult l-a urât, şi cât de mult a profitat el de moartea poetului de la Bârca pentru a mai fura un procent de simpatie electorală? Am încercat să răspundem la aceste întrebări în paginile următoare, într-o poveste în care unu şi cu unu nu mai vor să facă doi.

„Sportul românesc", începutul discordiei

Vadim și Păunescu, în 2003, la braţ, la vernisajul expoziţiei de autografe deţinute de liderul PRM

"Timp de 25 de ani, cine a spus Adrian Păunescu a spus şi Corneliu Vadim Tudor", declara preşedintele PRM, acolo, la groapă. Şi totuşi, de-a lungul vieţii, cei doi s-au atacat violent în presă. Cel mai faimos scandal a izbucnit în 1999. A pornit de la nepublicarea în ziarul „Sportul Românesc", condus pe atunci de Păunescu, a unui articol scris de C.V. Tudor. „Cenzură stalinistă la ziarul «Sportul Românesc»", a tunat „Tribunul" în acel iulie 1999.

Vadim se oferise să scrie pe gratis la „Sportul Românesc", numai că, după ce a trimis primul material, a fost anunţat că acesta nu poate vedea lumina tiparului, fiindcă la „Sportul" exista o convenţie, să nu se scrie nimic despre noul proprietar, Sorin Ovidiu Vîntu. Iar Vadim s-a dezlănţuit într-un prim articol:

„Dacă am înţeles noi bine, despre Vîntu nu e bine să se scrie în ţara asta nici de rău, dar nici de bine, lui îi place să fie enigmatic, ca miliardarul Howard Hughes. E treaba lui (n.r. - Vadim avea să afirme ulterior că nici măcar nu scrisese de rău despre Vîntu în acel articol şi că avea o părere bună despre tânărul miliardar pentru că el, Vîntu, mersese cu cadouri de Crăciun la mamele poeţilor Nichita Stănescu şi Nicolae Labiş!).

Ne pare rău să spunem: «Sportul Românesc» a debutat cu stângul, în noua formulă. A fi bun ziarist e una şi a lucra în echipă, ca făcător de gazete, e alta, dragă Adrian Păunescu. Îţi reamintim că în nouă ani ai falimentat trei gazete: «Zig-Zag», «Vremea», «Totuşi Iubirea».

În ritmul acesta, te îndrepţi către cel de-al patrulea faliment, dar asta o să-l coste pe Vîntu de-o să‑l cocoşeze. În orice caz, mojicia asta pe noi ne-a îndepărtat definitiv. Ne pare sincer rău pentru noul director al ziarului, Adrian Păunescu, că a ajuns în situaţia asta umilitoare: la Antena 1 îl slugăreşte pe Dan Voiculescu, iar la «Sportul Românesc» ,pe Sorin Vîntu. Parcă era şi o piesă: Slugă la doi stăpâni. Ce Dumnezeu, puţină mândrie, poete!".

Ciorba reîncălzită

Aceste rânduri au apărut în „România Mare", la 2 iulie 1999. La 9 iulie 1999, Vadim a recidivat, semnând lucrarea de mari dimensiuni „O ciorbă reîncălzită: Adrian Păunescu".

Am pus faţă în faţă discursul lui Vadim de la înmormântarea lui Păunescu (7 noiembrie 2010) şi câteva fragmente din acest articol din 9 iulie 1999.

Actor mare în viaţă (plânge la comandă, se extaziază, dă calificative de genul „Vai, ce frumos!", „Excepţional!"), Adrian Păunescu este mediocru tocmai unde se crede imbatabil, adică în ziaristică, unde scrie în 10 pagini ceea ce un om cu har scrie în 10 cuvinte.

Dacă cineva îmi va dovedi că Adrian Păunescu şi tot familionul lui au plătit, vreodată, mâncarea sau cazarea pe tot cuprinsul Ţării, în ultimii 30 de ani, eu îmi dau foc în piaţa publică. Îşi face „ambâţul" şi mă cenzurează Păunescu pe mine? Nu-i e ruşine, cum îşi permite? Sau poate el chiar crede că este „poetul naţional şi cel mai mare ziarist al României", aşa cum citeşte el însuşi, cu gura lui, la Antena 1, de zeci şi zeci de ori, fără pic de jenă? Nu-mi place lauda de sine, e dezgustătoare, arată că ceva nu este în regulă cu omul respectiv. „Cunosc oameni care nu vor să fie lăudaţi de C.V. Tudor" - afirmă, cu răutate, A.P. Prin urmare eu aş fi un fel de ciumat.

(n.r. - La Antena 1) El taie şi spânzură, fericindu-ne şi cu fata lui, şi cu băiatul lui, şi cu prietenii lui, şi cu vindecătorii lui personali. Aşa cum înainte îi dădea 10 telefoane pe zi lui Dumitru Popescu, aşa îi telefonează acum lui Dan Voiculescu. El are convingerea că cine stăpâneşte un post de televiziune, conduce Ţara. Mai exact spus, încearcă să revină, pe uşa din spate, în competiţia prezidenţială din care a ieşit umilit în 1996.

Ce tristă păruială!

În septembrie 1999, la două luni de la acea pagină murdară, Păunescu şi Vadim erau din nou prieteni. La rubrica „Săptămâna pe scurt", din „România Mare", Vadim îi mulţumeşte lui Păunescu pentru că l-a chemat la emisiunea „Meciul Meciurilor", în ciuda polemicilor dintre ei, care, „au mâhnit mulţi români".  Iar în anul 2000, când conflictul era istorie, îşi găseşte locul în „România Mare" o poezie intitulată „La Vadim, la Păunescu", în care autorul, un necunoscut cu un nume suspect de fad, Ion Gheorghe, îşi exprimă mâhnirea pe care i-a pricinuit-o cearta dintre „ai noştri, din partida naţională". Dar, ce să mai, iată poezia (veţi recunoaşte, cu siguranţă, stilul):

„Aş fi vrut să citesc polemici năucitoare/Între Blandiana, marea putoare,/Şi-ntre Ion Iliescu, putoarea cea peste putoare/ Între filosoful Liiceanu şi eseistul Pleşu/ Întinzându-şi unul altuia leşul/ Ce coţcării, ce ordură politică ar curge pe lume /Ce inundaţii de jeg, de venin, ce spectacol de crime!/ Dar se bat tot ai noştri, din partida naţională:/ Vadim cu Păunescu; ce tristă păruială / Se usucă pomii, căci viermii le mănâncă frunza/ Se-ngraşă ungurii, plesni-le-ar să le plesnească rânza (n.r. - pipota)"

Fetiţele i-au dezbinat, fetiţele să-i unească

Şi tot în 2000, Vadim face reparaţii morale: semnalează în revista sa noile apariţii editoriale marca Adrian Păunescu şi evoca minunatele emisiuni pe care acesta le realiza la postul Tele 7 ABC. Exemplu: „Un cuvânt de laudă i se cuvine lui Adrian Păunescu (ştiţi care, bărbosul ăla care e tatăl mult mai cunoscutei Ana Maria Păunescu). Ceea ce la început părea o nebunie a lui Adrian Păunescu şi Paul Opriş - adică să faci concurenţă la Euro 2000 - iată că prinde viaţă, pentru că, vorba Bibliei, omul nu trăieşte numai cu fotbal (ei, n-a zis chiar aşa, dar orişicât)".

Iar în preajma ultimului Paşte din secolul trecut, când Păunescu a lansat monumentala „Carte a cărţilor de poezie", gândurile sale s-au îndreptat către fetiţele lui Vadim. Cărora le-a oferit cartea cu dedicaţie: „Domniţă Lidia şi domniţă Eugenia, eu sunt tatăl Anei Maria. Când veţi deschide această carte, mari fiind, veţi înţelege că am fost un poet român, din a doua jumătate a secolului XX, ce tocmai se încheie, în clipele în care vă dăruiesc, cu dragoste, această carte. E Săptămâna mare. Hristos va învia!".

Trădările, jeepul splendid şi Fane Spoitoru

7 noiembrie 2010: Nimeni, în perioada postbelică, n-a mai făcut pentru Ideea Naţională cât a făcut Adrian Păunescu.

9 iulie 1999: Nu ştiu cât s-a sacrificat Păunescu, dar ştiu că eu (şi nu el) am peste 30 de procese cu mafioţii care au înfometat şi au ticăloşit România. Şi nu lui, ci mie mi-a ridicat UDMR-ul, de două ori, imunitatea parlamentară! Şi Păunescu a avut un proces, desigur, dar nu cu UDMR-ul, nici cu gangsterul din fruntea Justiţiei -, ci cu o firmă japoneză, de la care a câştigat un jeep splendid în valoare de 60.000 de dolari.

7 noiembrie 2010: ...Vara lui 1985. Aceea a fost o primă şi teribilă lovitură pentru Adrian Păunescu. Mărturisesc că, atunci când am aflat, i-am telefonat acasă lui Adrian - nu existau telefoane mobile - şi am vrut să-l îmbărbătez. Atunci am plâns, în hohote, atât pentru acei tineri care s-au prăpădit în nefericitul accident (n.r. - de la Ploieşti), de care nu era vinovat nimeni, cât şi pentru soarta noastră nenorocită, a mea şi a lui, de a crede într-o idee care ne sacrifica şi pe noi, pentru a rămâne în arenă numai ei, analfabeţii.

9 iulie 1999: Din păcate, acest om nu a învăţat nimic din lecţiile pe care i le-a dat destinul. Îşi dă el seama ce-ar însemna să mă ocup eu de toată viaţa lui, de toate trădările lui, de toate afacerile lui, de moartea celor opt copii pe stadionul din Ploieşti? (n.r. - în realitate au fost şase morţi)

7 noiembrie 2010: Apoi, Bunul Dumnezeu i-a dat forţa necesară lui Adrian Păunescu să intre, cu fruntea sus, prin meritele sale, în Senatul României. Era în 1992. De atunci, noi nu ne-am mai despărţit.

9 iulie 1999: Pe cine a scuipat populaţia în decembrie 1989, lângă gardul Ambasadei SUA din Capitală? Pe mine sau pe el? Cine a falimentat trei gazete şi a scos un partid din Parlament? Eu sau el? Cine a stors profituri colosale sub toate regimurile, culminând cu "sponsorizările" de mai multe miliarde de lei de la BANCOREX? Eu sau el?

7 noiembrie 2010: În 1996, el n-a mai intrat în Senat şi atunci eu i-am întins, din nou, o mână de prieten, l-am invitat la al II-lea Congres al partidului pe care îl conduc, l-am împrietenit, la dineu, cu oaspetele nostru din Franţa, Jean Marie Le Pen.

9 iulie 1999: Păunescu dă de înţeles că el n-ar mai fi intrat în Parlament la alegerile din 1996, pentru că aş fi prezentat eu, la un post de televiziune, caseta cu botezul lui Fane Spoitoru - junior, la care a participat şi poetul şi unde se aruncau purcoaiele de bani cu nemiluita, dar aş vrea să-l întreb doar atât: ce căuta el printre ploşniţele şi borfaşii ăia, de ce n-a mai fost acolo nici măcar un singur alt scriitor?

7 noiembrie 2010: Om vertical şi de caracter, care nu şi-a falsificat biografia.

9 iulie 1999: Dacă românii au trăit rău în vremea aceea (n.r. - anii '80), asta i se datorează şi lui Păunescu. Lumea nu l-a iertat. Fireşte, în anii '80, el a jucat la două capete, aşa că poate să scoată acum, din tolbă, şi poezii critice la adresa comunismului. Dar nu-l crede nimeni. Destinul lui e pecetluit. 

7 noiembrie 2010: Un gând părintesc pentru fiica lui mai mică, Ana Maria. Ea e de aceeaşi vârstă cu fiica mea, Lidia. Ele se cunosc de la vârsta de 4 ani. Mă uit la Ana Maria cum o zguduie plânsul şi mă gândesc că aşa va plânge şi fetiţa mea când am să mor eu.

9 iulie 1999: În urmă cu circa un an, fusesem şi eu invitat, cu fetiţele mele, la emisiunea "Duminica în familie". Mi se transmisese, cu o zi înainte, ca fetiţa mea mai mare să pregătească o poezie. Numai că n-a apucat s-o spună. De ce? Pentru că, timp de vreo 20 de minute, s-au produs pe scenă fata şi flăcăul lui Păunescu, care nu erau invitaţi în acea zi, ba, mai mult decât atât, Ana Maria îi lua şi un interviu fostului prim-ministru Nicolae Văcăroiu, cu întrebări grele, contorsionate, care fuseseră scrise de taică-său, interviu care se dorea începutul unei rubrici permanente. Toţi invitaţii din platou au fost enervaţi. Mă uitam cum stăteau nişte oameni în toată firea să asiste la hachiţele lui Păunescu de a-şi împinge odraslele în faţă..."

7 noiembrie 2010: Aduc, astăzi, omagiul meu celui care mi-a fost ca un frate siamez. Timp de cel puţin 25 de ani, cine spunea Adrian Păunescu spunea şi Vadim Tudor, şi invers. Ani întregi, din 1992 şi până azi, noi am fost ca doi voinici, care au luptat spate în spate.

9 iulie 1999: Nu-mi pun mintea cu Păunescu fiindcă lupta ar fi inegală: ca într-un meci nebun de box, l-aş face knock out în fiecare repriză, pentru ca în finalul celor 15 reprize să-l bat şi la puncte.

Noiembrie 2010 : Adrian Păunescu era născut pentru poezie.

Iulie 1999 : Din păcate, Păunescu n-are talent polemic, singura formulă pe care încearcă să o mânuiască în chip de floretă fiind expresia (scuzaţi reproducerea) «la muncă, la bătut ţăruşi cu curul, pe fundul Dunării», care nici măcar nu-i a lui, ci a lui Fănuş Neagu.

Noiembrie 2010 Dacă din punct de vedere poetic şi publicistic eu îl compar cu Octavian Goga - din punct de vedere al apostolatului naţional el se aseamănă cu Nicolae Iorga.

Iulie 1999 :...Articolul prin care "Sportul Românesc" anunţa că "Păunescu este al doilea poet al românilor, după Eminescu" a fost scris chiar de cel ce se autointitulează "titanul". Chiar aşa, hombre? Nu mai ai nicio urmă de bun-simţ? I-ai înfulecat la micul dejun pe Vasile Alecsandri, George Coşbuc, Octavian Goga, Al. Macedonski, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, George Bacovia şi alţi clasici care sunt mult mai importanţi decât tine?

Noiembrie 2010: Adrian Păunescu a fost o celebritate în multe zone ale Europei, şi nu numai printre români, ci şi printre străini. El semăna cu Hemingway şi Walt Whitman. El a fost pentru România ceea ce a fost Victor Hugo pentru Franţa.

Iulie 1999: Lângă Păunescu nu poate sta nimeni, nu poate creşte nimic. Megalomania lui este un caz clinic, care va da multă bătaie de cap medicilor viitorului.

Noiembrie 2010: Copiii şi adolescenţii care se află aici să-şi aducă aminte, la maturitate şi la bătrâneţe, că au participat la funeraliile lui Adrian Păunescu.

Iulie 1999: S-ar putea ca publicul viitorului să nu guste genul ăsta de versificaţie facilă, pe orice temă dată, la orice ocazie.

Noiembrie 2010: Ne-am adunat astăzi aici pentru a-l conduce pe ultimul drum pe fratele nostru drag Adrian Păunescu.

Iulie 1999: Am avut tot timpul rezerve faţă de moralitatea lui. Adevărul e că Adrian Păunescu îmbătrâneşte urât.

Tăcerea lui Andrei

Andrei Păunescu, unicul fiu al poetului, n-a putut fi contactat. Andrei Păunescu nu a răspuns nici la apelurile noastre telefonice, nici la mesajele scrise în care îi precizam de ce îl căutăm. În 1999, Corneliu Vadim Tudor scria despre Păunescu junior că este lipsit de orice talent și îngrozitor de plictisitor.

27% din sufragii se mân­­­­drește Vadim că ar obţine, dacă alegerile prezidenţiale ar avea loc în perioada imediat următoare.