Războiul steagurilor bate pandemia?

Pandemia este, pe drept, principala preocupare a Facebook-ului. Surprinzător, însă, războiul steagurilor a crescut, recent, temperatura comentatorilor mai ceva decât COVID-19.

Este, mai exact, vorba despre amenzile primite luna trecută de primarii din Sfântu Gheorghe şi Odorheiu Secuiesc, de la prefecţii de Covasna, respectiv Harghita. Într-un moment în care trebuia să ne preocupe lacunele din sistemul românesc de sănătate, am remarcat comentarii în care maghiarii erau acuzaţi de provocare la adresa statului român, prin nerespectarea legii legate de arborarea steagurilor “străine”. Dincolo de preferinţe cromatice şi sensibilităţile omeneşti, de înţeles până la un punct, legea ar trebui să fie aplicată corect, indiferent de etnie sau culori.

Problema e că aici vorbim de un conflict legislativ. În România avem, pe de-o parte, prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, şi art.6 din H.G. nr.1157/2001, care stipulează că drapelele altor state pot fi arborate pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor legale.

Pe de altă parte, avem o altă HG care acordă dreptul minorităţilor naţionale de a-şi afişa propriile simboluri naţionale la acţiunile specifice. Este vorba despre articolul 23 din Norma privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României, adăugata prin HG 223/2002 care stipulează: “Minorităţile etnice - constituite în organizaţii, uniuni sau asociaţii la nivel naţional - pot folosi la acţiunile specifice şi însemnele proprii.” Or, steagul maghiarilor de pretutindeni, tricolorul rosu-alb-verde fără stemă, a fost declarat de către reprezentanţii aleşi ai minorităţii maghiare, UDMR, drept simbol al acestei minorităţii maghiare din România care să poată fi folosit la acţiuni specifice (cum ar fi sărbătoarea de 15 martie). El se deosebeşte în acest fel de steagul Ungariei, care afişează stema Ungariei şi este folosit, conform legii, numai atunci când sunt delegaţii străine prezente.

Colegul nostru Szilágyi István, unul dintre juriştii MaghiaRomânia, spune că de vină este o lacună legislativă. "Lacuna legislativă constă în faptul ca nu permite autorităţilor publice din localităţile unde există maghiari peste 20% ceea ce permite pentru organizaţiile minorităţilor. Adică numai sărbătorile naţionale ale statului român pot fi comemorate de instituţiile publice ale statului, inclusiv cele locale. Deci primarul, primăria poate permite unei asociaţii care reprezintă maghiarii sa decoreze oraşul şi să defileze cu steaguri, dar nu poate face acest lucru din propria iniţiativă.

O singură portiţă legislativă ar fi ca 15 martie să poată trece ca un eveniment organizat de primărie dedicat publicului larg, adică acolo unde maghiarii sunt majoritari", ne-a spus juristul.

Până la corectarea lacunei legislative, contradicţiile dintre diferitele acte normative se regăsesc şi în instanţele de judecată. Câteodată instanţele dau dreptate primăriei, câteodată prefectului, şi, aparent pentru amenda din 2020 începe nebunia, cu un nou proces. Pierdere de timp şi bani pentru statul român şi, implicit, pentru noi, contribuabilii lui.

În aşteptarea clarificărilor legislative, asistăm, în fiecare an, la noi comentarii care vin să alimenteze nişte conflicte artificiale între minoritatea maghiara şi majoritari. Oricum ar fi, ne pare rău că anul acesta, din cauza adevăratei probleme cu care ne confruntăm cu toţii, pandemia, nu ne-am putut bucura, români şi maghiari împreună, de festivităţile şi evenimentele culturale organizate de 15 martie.

Ina Georgescu pentru MaghiaRomânia