Războiul laicizării Statului. Arbitru: Justiţia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Acuzarea IPS Teodosie din partea DNA de luare de mită şi obţinere ilegală de subvenţii APIA nu este un simplu caz, al unei presupuse încălcări a legii de către persoana privată Teodosie Petrescu, în raport cu legea, ci este un moment de cotitură în istoria relaţiei Biserică-presă-DNA. În ultimă instanţă, a relaţiei Stat-Biserică.

Curtea de Apel Constanţa a decis scoaterea IPS Teodosie de sub controlul judiciar, în cazul luării de mită şi păstrarea controlului judiciar în cazul subvenţiilor APIA pentru ferma Nazarcea. Nu voi comenta aceste decizii, ci voi aştepta motivarea instanţei.  

Însă, la ieşirea din sala de şedinţă, unde s-a judecat contestarea controlului judiciar, atât IPS Teodosie, cât şi avocata Maria Vasii au făcut declaraţii pentru presă, pe care le aveţi înregistrate mai jos (sursa: Ziua de Constanţa)

Urmărind declaraţiile, eu unul înţeleg că asistăm la un moment foarte important în societatea noastră, prin definirea mai clară a relaţiei dintre Biserică-Presă-DNA. Iată cum:

1 – Acuzaţiile privind subvenţia APIA au fost fondate pe materiale de presă. Asta n-ar fi nimic anormal, doar că, dacă privim spre consecinţele procesului, lucrurile se complică. Practic, decizia instanţei nu va privi exclusiv persoana IPS Teodosie Petrescu, sau doar pe Arhiepiscopul Tomisului, ci, finalmente, nişte materiale de presă, baze ale acuzaţiei. Dacă instanţa decide că sunt reale, va fi o premieră în istoria Justiţiei româneşti: presa capătă atribuţii de procuror în obţinerea unor dovezi. Materialele acuzatoare la adresa Bisericii sau alte instituţii se vor înmulţi (dosarul a încins deja anumite spirite care ameninţă), iar încrederea în acestea o va lua la vale.

Dacă instanţa decide că materialele nu sunt relevante, atunci presa devine mincinoasă, credibilitatea fiindu-i grav afectată, alături de credibilitatea DNA, care s-a bazat pe presă. Asta pentru că au cercetat şi documentele Arhiepiscopiei,  din moment ce comunicatul DNA stipulează „folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete”, dar probabil materialele de presă li s-au părut mai relevante.

2 – Acuzaţia de luare de mită de 500 de euro a fost fondată pe o filmare a cuiva care încearcă să îi dea IPS Teodosie banii, iar prelatul spune că NU VREA aceşti bani. Cu toate acestea, DNA consideră că i-a primit ca mită. Aici, Biserica şi DNA îşi riscă iar credibilitatea. Dacă instanţa consideră acuza reală, DNA va creşte în credibilitate, iar românii vor începe un război al filmatului pe rupte în diverse situaţii de conflict, sperând că orice filmuleţ le poate da dreptate în faţa instanţei. Simultan, încrederea în Biserică se va nărui, deoarece, pentru prima dată în istoria democraţiei, se va dovedi în justiţie că un prelat a luat mită, ceea ce va certifica mitul clerului corupt, apărut în presă odată cu intrarea României în capitalism.  

Ca o paranteză, dincolo de cazul în sine, cea mai mare provocare actuală la adresa Bisericii rămâne capitalismul, deoarece constat că banul (capitalul), legal şi moral folosit, pare că devine „ochiul diavolului” numai în tinda Bisericii, în rest toţi aleargă nestingheriţi după el (ba unii chiar sunt lăudaţi pentru asta). Cum s-ar zice, Biserica a fost băgată cu forţa în capitalism, de către vremuri, dar este acuzată că îl practică, forţată fiind de acestea prin facturile, taxele şi impozitele aferente.

Revenind, dacă instanţa va considera filmarea irelevantă, iar IPS Teodosie va fi achitat, atunci pare că DNA a acuzat fără temei, ceea ce iar îi afectează credibilitatea.

În concluzie, suntem într-un moment de maximă importanţă: Instanţa va avea de ales între a da dreptate presei şi DNA sau a da dreptate Bisericii.

Iar asta contează enorm în ecuaţia laicizării Statului şi a despărţirii Statului de Biserică, ecuaţie agitată şi de tema referendumului constituţional al Coaliţiei pentru Familie.

P.S. Acest articol reprezintă opinia proprie şi nu angajează calitatea subsemnatului de purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului. Reacţia oficială a Arhiepiscopiei este următoarea: „Această decizie constituie doar un prim pas pentru lămurirea faptului că atât IPS Teodosie, cât şi Arhiepiscopia Tomisului, nu fac altceva decât să slujească fără abatere lui Dumnezeu şi oamenilor. Avem încrederea că, în cazul penal instrumentat de procurori, se vor lămuri acuzaţiile rămase în cel mai scurt timp şi aşteptăm ca procurorii să retragă de îndată acuzaţiile şi măsura preventivă a controlului judiciar.”

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite