Rata şomajului este în creştere. Peste 26 de milioane de europeni nu au un loc de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul locurilor de muncă este în scădere, iar rata şomajului e în creştere FOTO Adevărul
Numărul locurilor de muncă este în scădere, iar rata şomajului e în creştere FOTO Adevărul

Peste 26 de milioane de cetăţeni din Uniunea Europeană au rămas fără o slujbă în ianuarie 2013. Anunţul a fost făcut de Comisia Europeană, care atenţionează că numărul locurilor de muncă este în scădere la nivel global, în timp ce rata şomajului este în creştere. Totodată, se arată într-un buletin trimestrial al Comisiei, situaţia financiară a gospodăriilor este, în continuare, grea.

„Criza socială din Europa continuă să se agraveze, iar în mai multe state membre nu se întrevede o îmbunătăţire concretă. Persoanele cele mai sărace au fost adesea şi cele mai grav afectate. Guvernele trebuie să investească pentru a face posibilă o creştere favorabilă incluziunii şi pentru a le oferi cetăţenilor o şansă reală de a avea un trai decent. Mai întâi de toate însă avem nevoie de mai multă solidaritate, atât la nivel naţional, cât şi între statele membre. Numai împreună vom putea depăşi această criză”, a declarat comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, László Andor.

Niveluri record ale şomajului în rândul tinerilor

De asemenea, datele Comisiei arată că şomajul în rândul tinerilor a atins un nou nivel record în întreaga UE, în timp ce perioadele de şomaj au avut tendinţa de a deveni mai lungi pentru această categorie de populaţie.

"În trimestrul trei din 2012, 7,1% din tinerii activi nu aveau un loc de muncă de mai mult de un an, faţă de 6,3% în anul precedent. Această tendinţă antrenează riscul major ca tinerii să se distanţeze de piaţa forţei de muncă şi de societate în ansamblu. Numărul tot mai mare de tineri sub 25 de ani care nu lucrează şi nici nu urmează studii şi cursuri de formare, în prezent de aproximativ 8 milioane, este la rândul său un motiv major de îngrijorare", precizează sursa citată.

Comisia a prezentat în decembrie 2012 un pachet de măsuri privind încadrarea în muncă a tinerilor, care include o propunere de recomandare privind introducerea unei „garanţii pentru tineret” în fiecare stat membru, pentru a se asigura că toţi tinerii cu vârste de până la 25 de ani primesc oferte de angajare, de formare continuă, de ucenicie sau de stagii de bună calitate în termen de patru luni de la terminarea educaţiei formale sau de la intrarea în şomaj.

Consiliul European din martie 2013 a confirmat că soluţionarea problemei şomajului şi a consecinţelor sociale ale crizei reprezintă în continuare o prioritate majoră a politicilor UE şi a celor naţionale.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite