RAPORT: peste jumătate dintre copiii din mediu rural şi-au aprins prima ţigară la 12 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Pixabay
FOTO: Pixabay

Fumatul în rândul copiilor din mediul rural reprezintă o adevărată problemă la nivel naţional. Potrivit raportului „Bunãstarea copilului în mediul rural“, lansat de World Vision România în 2018, peste jumătate dintre copiii de la sate au declarat că au fumat prima dată în jurul vârstei de 12 ani.

Circa 56 la sută dintre copiii din mediul rural au fumat pentru prima dată în jurul vârstei de 12 ani. În acelaşi timp, incidenţa fumatului este mai mare în rândul bãieţilor (12  la sută), decât la fete (5  la sută), potrivit raportului  „Bunãstarea copilului în mediul rural“, lansat de World Vision România în 2018. Acest raport analizează incidenţa comportamentelor de risc pentru sănătate (fumatul, consumul de alcool) în rândul tinerilor.

Conform raportului, frecvenţa fumatului în rândul copiilor creşte odată cu vârsta. Astfel, dacã în rândul persoanelor de pânã la 14 ani doar 5% au declarat cã au fumat zilnic în ultima săptămână, în cazul celor de peste 14 ani ponderea urcã la 26  la sută. Dintre copiii care au declarat cã au fumat, 22 la sută fumeazã în fiecare zi, 18  la sută cel puţin o datã pe sãptãmânã, 20  la sută mai puţin de o datã pe săptămână, iar 40  la sută nu au fumat deloc în ultima lunã. Procentul celor care au declarat cã au fumat în fiecare zi a crescut cu 5% în ultimii ani, de la 17% în 2014 şi 2016 la 22% în 2018.

În România, fumatul s-a menţinut în 2017 pe poziţia a treia în rândul factorilor de risc de deces şi dizabilitate, după hipertensiunea arterială şi alimentaţia necorespunzătoare, conform Institutului pentru Mãsurarea şi Evaluarea Sãnãtãţii (IHME) de la Universitatea Washington din Seattle. Studiul poate fi gãsit aici: http://www.healthdata.org/romania.

Accesul facil al copiilor şi tinerilor din mediul rural la produse din tutun, completat de cele mai multe ori de o informare inadecvată, duce la statistici alarmante în ceea ce priveşte fumatul în România la vârste foarte mici. Pentru că protecţia copiilor, în special a celor mai vulnerabili dintre ei, este preocuparea constantă a World Vision România, fundaţia s-a alăturat celor peste 350 de organizaţii neguvernamentale membre ale Iniţiativei 2035 - Prima Generaţie Fără Tutun a României care solicită autorităţilor modificarea şi completarea cuprinzătoare a întregii legislaţii privind controlul tutunului. Într-o scrisoare deschisă adresată Parlamentului şi Guvernului României, ONG-urile semnatare, prin care şi World Vision România, ai solicitat:

  • Adoptarea de urgenţă a modificărilor legislative care să îndepărteze orice surse de publicitate şi promovare, directă şi indirectă, pentru produsele din tutun.
  • Modificarea şi completarea urgentă a legislaţiei din domeniul reducerii consumului de tutun în ceea ce priveşte utilizarea produselor din tutun, nicotină sau ţigări electronice în spaţiile publice închise.
  • Adoptarea de politici fiscale uniforme pentru toate produsele din tutun, pentru a rezolva problema vidului legislativ care permite taxarea la niveluri inferioare a produselor noi apărute pe piaţă.
  • Direcţionarea taxelor suplimentare aferente producţiei şi comercializării produselor din tutun către campanii educaţionale la nivel naţional adresate prioritar grupei de vârstă de debut a consumului de tutun (13-15 ani), precum şi pentru sprijinirea renunţării la fumat.

World Vision România este o organizaţie creştină, care desfaşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy punând în centrul activităţii sale bunăstarea copilului. Organizaţia se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Inspirată de valorile creştine, fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite