Rămânem din ce în ce mai puţini şi tot mai îmbătrâniţi

Populaţia României scade datorită scăderii natalităţii şi a migraţiei externe masive, mai ales după aderarea ţării la UE. Până în 1990, piramida populaţiei – instrument de descriere a structurii populaţiei în demografie – arăta o ţară cu o populaţie echilibrată din punct de vedere demografic.

Acest echilibru demografic a fost menţinut şi prin aplicarea politicii pro-nataliste a regimului comunist care, potrivit unei concepţii tradiţionale în relaţiile internaţionale, considera că puterea unui stat constă în suprafaţa pe care îşi exercită suveranitatea şi în numărul cetăţenilor.

După 1990, dar mai ales după aderarea ţării la UE în 2007, românii au luat calea străinătăţii în masă. La începutul anilor 90 au plecat pentru motive care ţineau de reîntregirea familiei, apoi au plecat pentru căutarea unui trai mai bun, a unor oportunităţi profesionale/ de muncă. Migraţia externă după 2007 a funcţionat precum o supapă socială, rezolvând temporar şomajul şi criza ocupării persoanelor apte de muncă. În momentul de faţă, România se confruntă cu o criză a forţei de muncă, printre cauzele reclamate de angajatori fiind plecare populaţiei active economic la muncă în străinătate. Un domeniu economic afectat puternic de lipsa lucrătorilor este turismul. Antreprenorii din aşa-numita industrie ospitalieră susţin că nu mai au oameni cu care să muncească, deşi oferă cele mai mici salarii nete din economie (cca. 1600 de lei), orientându-se spre lucrători din zone geografice îndepărtate dispuşi să presteze activităţi în schimbul salariilor refuzate de lucrătorii autohtoni.

Pentru descrierea volumului, structurii şi dinamicii populaţiei, statistica oficială utilizează date din surse administrative (Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor, Inspectoratul General pentru Imigrări, Direcţia Generală de Paşapoarte), date din surse statistice (Recensămintele Populaţiei şi Locuinţelor). În statistica populaţiei se lucrează de regulă două concepte: „populaţia după domiciliu” (populaţia după actele de identitate) şi „populaţia stabilă” (populaţia rezidentă).

Populaţia după domiciliu („legală”) reprezintă numărul persoanelor cu cetăţenie română şi domiciliul pe teritoriul României, delimitat după criterii administriv-teritoriale. Domiciliul persoanei este adresa la care aceasta declară că are locuinţa principală, trecută în actual de identitate, aşa cum este luată în evidenţa organelor administrative ale statului. În stabilirea valorii acestui indicator nu se ţine cont de reşedinţa obişnuită, de perioada şi/sau motivul absenţei de la domiciliu. Acest indicator este diseminat la data 1 ianuarie, respectiv la 1 iulie a anului de referinţă.

Conform Institutului Naţional de Statistică (INS), ultimele date privind populaţia după domiciliu la 1 ianuarie 2021 arată că populaţia după domiciliu a fost de 22.089.211 persoane, în scădere cu 0,5% faţă de data similară a anului precedent.(1) Faţă de 1 ianuarie 1992, când în ţară erau 23.143.860 persoane, populaţia după domiciliu a României a scăzut cu 1.054.649 persoane, ceea ce înseamnă o scădere cu 4,55%.

Scăderea populaţiei este şi mai evidentă dacă avem în vedere indicatorul „populaţia stabilă” (populaţia rezidentă), se referă la toate persoanele cu cetăţenie română, străină sau fără cetăţenie, care au reşedinţa obişnuită pe teritoriul României. Prin reşedinţa obişnuită se înţelege locul în care o persoană îşi petrece în mod obişnuit perioada de odihnă, fără a ţine seamna de absenţele temporare de la domiciliul de reşedinţă pentru petrecerea vacanţelor, pelerinaje, turism, deplasări pentru afaceri. Totodată, populaţia stabilă sau rezidentă ia în calcul doar persoanele care au locuit la reşedinţa obişnuită o perioadă neîntreruptă de cel puţin 12 luni înainte de momentul de referinţă (raportare). În stabilirea volumului (efectivului) populaţiei stabile se au în vedere persoanele care au imigrat în România, dar sunt excluse persoanele care au emigrat spre alte ţări.

Datele comunicate recent de INS arată că, la 1 ianuarie 2021, populaţia rezidentă a fost de 19.186 mii persoane, în scădere cu 142.6 mii persoane faţă de 1 ianuarie 2020. Cauza principală a acestei scăderi o reprezintă sporul natural negativ (numărul persoanelor decedate depăşind numărul născuţilor-vii cu 120 273 persoane). La 1 ianuarie 2021, populaţia rezidentă din mediul urban a fost de 10.286 mii persoane, în scădere cu 1,6% faţă 1 ianuarie 2020. Populaţia feminină la 1 ianuarie 2021 a fost de 9.795 mii persoane, în scădere cu 0,7% faţă de aceeaşi dată a anului precedent. (2)

La declinul demografic al României contribuie şi scăderea natalităţii şi fertilităţii. De la an la an se nasc tot mai puţini copii. Cele mai recente date furnizate de INS arată că, în luna iunie

2021, numărul naşterilor înregistrate a scăzut faţă de luna iunie 2020, dar a crescut faţă de luna precedentă (mai 2021); numărul deceselor a crescut în luna iunie 2021 faţă de aceeaşi lună din anul precedent, dar a scăzut faţă de luna mai 2021. Pandemia de COVID-19 amplifică mortalitatea peste tot în lume.

Anul trecut, numărul deceselor a crescut semnificativ în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie faţă de aceleaşi luni din anul 2019, iar în lunile ianuarie-februarie 2021 se observă un trend descrescător al numărului de decese faţă de ultimele luni ale anului 2020, numărul acestora rămânând în continuare mai ridicat decât cel înregistrat în aceleaşi luni ale anului precedent. Numărul deceselor, indiferent de cauză, înregistrate în noiembrie a fost cu 65% mai mare decât media ultimilor doi ani. Peste 34.700 de români şi-au pierdut viaţa, cu 7200 mai mulţi faţă de luna precedentă. Se impune să menţionăm faptul că, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică, în luna noiembrie 2020, doar un număr de 4.463 decese au fost puse pe seama infecţiei cu noul coronavirus. (3)

Revenind la datele INS, în luna martie 2021 s-a înregistrat a treia cea mai mare creştere a numărului de decese, după creşterile din lunile noiembrie şi decembrie din anul 2020, iar din luna aprilie 2021 se înregistrează un trend descrescător, care a continuat şi în luna iunie 2021, dar cu valori încă superioare celor din lunile corespunzătoare ale anului precedent.

Cea mai severă consecinţă a scăderii populaţiei pe fondul reducerii natalităţii şi a migraţiei externe este îmbătrânirea demografică care înseamnă creşterea ponderii persoanelor vârstnice (65 de ani şi peste) în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă (tinerii şi adulţii), ca tendinţă fermă şi de lungă durată. Demografii consideră că îmbătrânirea populaţiei este un proces care se consolidează atunci când ponderea populaţiei vârstnice în populaţia totală depăşeşte pragul 12%.

În România, procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 1 ianuarie 2020 remarcându-se creşterea ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste). Conform INS, ponderea populaţiei de 65 ani şi peste în total populaţie a înregistrat o creştere de 0,4 puncte procentuale (de la 18,9% în 2020 la 19,3% la 1 ianuarie 2021). Totodată, ponderea populaţiei de 0-14 ani în total populaţie a înregistrat o scădere de 0,1 puncte procentuale (de la 15,7% în 2020 la 15,6% la 1 ianuarie 2021). În aceste condiţii, raportul de dependenţă demografică a crescut de la 53,0 (la 1 ianuarie 2020) la 53,6 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte (la 1 ianuarie 2021).

Iarna noastră demografică se aşterne încet dar sigur. Rămânem tot mai puţini, tot mai îmbătrâniţi, cu povara susţinerii persoanelor deja vârstnice (cu vârste de 65 de ani şi peste) sau dependente (copii şi vârstnici), fapt care are implicaţii extinse şi grave asupra sustenabilităţii sistemului de pensii, de asistenţă socială şi sănătate. Va fi migraţia internaţională o soluţie pentru declinul populaţiei europene, inclusiv a României? Pentru a răspunde cererii de forţă de muncă din anumite sectoare de activitatea, migraţia poate fi o soluţie cu toate costurile sociale şi politice pe care le implică integrarea socioprofesională a unor cohorte de lucrători importaţi din afara Europei confruntaţi cu problema supravieţuirii în ţări distruse de conflicte interne, terorism, subdezvoltare economică.

Dezvoltarea României din ultimele decenii a fost posibilă nu numai datorită infuziei de capital străin şi a fondurilor europene, ci şi datorită forţei de muncă salarizate precar. Cei care au emigrat din România sunt în proporţie de cca. 80% cetăţeni cu vârste cuprinse între 15-65 de ani (populaţie activă economic), supusă riscului fertilităţii. Aceştia dau naştere la copii, contribuind la sporirea natalităţii în ţările de destinaţie/ adopţie. Milioane de români muncesc în Marea Britanie, Spania şi Italia, ca să menţionăm doar câteva din ţările de destinaţie preferate de emigranţii din România. Puţin probabil ca aceşti concetăţeni să revină în ţara de origine. Creşterea economică fără bunăstarea celor mulţi, faptul că peste 1,6 milioane de salariaţi din România au câştiguri salariale apropiate de salariul minim pe economie (1386 lei net), calitatea vieţii scăzută în comparaţie cu alte state europene sunt tot atâtea motive care descurajează aşa-numita migraţia de revenire.