Rafila susţine că nu este normală organizarea cursurilor online şi nici închiderea pieţelor. Autorităţile au luat măsuri fără a fi "predictive”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Rafila a susţinut că "cel puţin copiii din ciclul primar pot urma cursurile şcolilor” Foto: Arhivă
Alexandru Rafila a susţinut că "cel puţin copiii din ciclul primar pot urma cursurile şcolilor” Foto: Arhivă

Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Alexandru Rafila, consideră că şcolile primare, cel puţin, ar fi trebuit să rămână deschise în această perioadă, pentru că, în lipsa interacţiunii faţă în faţă, este grav afectată dezvoltarea psiho-socială a copiilor. El solicită deschiderea tuturor pieţelor, afirmând că, dacă se iau măsuri şi se fac verificări, aceste locuri nu au impact asupra transmiterii noului coronavirus.

Alexandru Rafila a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, că menţinerea activităţilor sociale şi economice "este posibilă dacă ne organizăm din timp” şi ţinând cont de recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. În acest context, Rafila a susţinut că nu este normală organizarea cursurilor online şi nici închiderea pieţelor, reclamând că autorităţile au luat măsuri fără a fi "predictive”. 

"Nu am fost predictivi, am fost doar reactivi. Noi am închis şcolile când nu era cazul. Este foarte clară poziţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind menţinerea deschisă a şcolilor, măcar a celor primare, pentru că aceşti copii, dacă au condiţii de învăţământ, şi şcolile am înţeles că au fost amenajate în acest sens, trebuie să primească copiii. Copiii noştri nu pot deveni nişte copii cu foarte serioase tare, nu în procesul educţional şi în procesul dezvoltării ca viitori adulţi, din punct de vedere psiho-social. Asta este principala problemă. Copiii trebuie să interacţioneze unii cu alţii, trebuie să interacţioneze cu cadrele didactice, nu putem ţine un copil în faţa unui ecran luni de zile pentru că ne e frică de ce s-ar putea întâmpla, pentru că nu ne pregătim sau pentru că negăm recomandările unor organizaţii internaţionale”, a afirmat Rafila. 

El a acuzat ceea ce a numit un "grad de iresponsabilitate în ceea ce priveşte copiii din această ţară” de care unii dau dovadă şi a susţinut că "cel puţin copiii din ciclul primar pot urma cursurile şcolilor”. El a declarat că şi ţări din UE care au avut un număr dublu sau chiar triplu de cazuri de COVID-19 faţă de România, raportat la populaţie, au menţinut şcolile deschise. 

În ceea ce priveşte funcţionarea pieţelor, el a declarat că este necesară "deschiderea urgentă” a tuturor pieţelor, cu organizarea acestora, cu implicarea Poliţiei locale în verificarea lor.

"Mi se pare o măsură care nu are niciun fel de impact asupra transmisibilităţii, dar, cu siguranţă, are impact asupra nivelului de viaţă al persoanelor care sunt forţate să meargă să cumpere în alte locuri care sunt cu siguranţă mai costisitoare şi cred că afectează şi producătorii din România”, a mai afirmat Rafila.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite