Raed Arafat: „Nu are cum să fie toată lumea prioritară, pentru că atunci cu toţii suntem prioritari şi nu mai este nimeni prioritar”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raed Arafat / FOTO captură Digi 24
Raed Arafat / FOTO captură Digi 24

Secretarul de stat din Ministerul de Interne, Raed Arafat, afirmă că în acest moment, deşi există un număr mare al celor care vor să se vaccineze, cifra celor imunizaţi este ”încă mică”, dar ea va creşte pe măsură ce noi cantităţi de vaccin vor ajunge în România. Şeful DSU precizează că nu toată lumea poate avea prioritate la vaccinare, întrucât nu există suficiente doze.

”Eu ştiu că fac parte dintr-o fază mai aproape decât faza populaţiei generale. Dar aici revenim la discuţie pe câţi putem să prioritizăm pentru că discutăm de profesori, avem partea HoReCA, aici avem pe cei care vând la supermarket, care stau la casierii. (...) Nu are cum să fie toată lumea prioritară, pentru că atunci cu toţii suntem prioritari şi nu mai este nimeni prioritar. (...) Este vorba de cantităţi, e vorba de capacitate de vaccinare. Acum poate singura chestie care ne opreşte să avem mai mulţi vaccinaţi pe zi este numărul dozelor pe care le primim, ca şi în alte ţări, nu este numai România în această situaţie”, a declarat, vineri seară, la Digi 24, Raed Arafat. 

Acesta a menţionat că după punerea pe piaţă a altor vaccinuri va creşte şi numărul vaccinaţilor.

”Cred că e fezabil ca prin septembrie să ajungem la 10 milioane de vaccinaţi, dar acest număr va creşte treptat, cu cât creşte numărul dozelor care intră în România”, a adăugat secretarul de stat din MAI.

Acesta a precizat că există o ”presiune” în acest moment din partea celor care doresc să se vaccineze, ”dar la acest moment încă cifra e mică” în ceea ce priveşte numărul celor imunizaţi. 

”Ştim că populaţia se împarte în trei categorii: categoria celor care vor neapărat, categoria celor care nu vor sub nicio formă, dar este o categorie importantă care este nedecisă, care vor mai multe informaţii, care vor mai multe răspunsuri şi e dreptul lor. (...) Poate că se vor convinge că acest lucru este pozitiv, e bine şi or să vină să-l facă”, a mai afirmat Raed Arafat. 

În ceea ce priveşte existenţa unui aşa-numit paşaport de vaccin care să le dea celor imunizaţi mai multe drepturi în comparaţie cu cei care nu se vaccinează, Arafat a precizat că acest lucru ar putea fi posibil numai când este vorba de decizii medicale, cum ar fi carantinarea. 

”Un paşaport de vaccinare care să ducă la segregarea populaţiei sau la discriminarea populaţiei, la împărţirea - cei vaccinaţi şi cei nevaccinaţi - nu este o abordare ok din punctul meu de vedere. Însă anumite măsuri din punct de vedere medical în favoarea celor care sunt vaccinaţi sunt normale. Şi România a luat astfel de măsuri, cum ar fi că nu mai intri în carantină dacă eşti vaccinat. Dar nu pot să-ţi interzic să circuli dacă nu eşti vaccinat”, a adăugat Raed Arafat. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite