Raed Arafat, despre restricţii: Măsuri ţintite, regionale, zonale sunt posibile oricând, dacă se impune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raed Arafat
Raed Arafat

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, sâmbătă seară, că acolo unde se impune, se vor lua restricţii ”ţintite, regionale, zonale”, dar acestea nu trebuie să fie generalizate, astfel încât să paralizeze totul. Arafat afirmă însă că, dacă DSP-urile solicită şi consideră necesară carantinarea unor localităţi sau zone, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă va semna ordinul ”fără nicio problemă”.

”Măsuri ţintite, regionale, zonale sunt posibile oricând, dacă se impune. Aceste măsuri nu treuie să fie generalizate care să paralizeze absolut totul, decât dacă este o stituaţie extraodinar de gravă şi se decide că asta este unica soluţie. În rest, noi am început să luăm unele măsuri de carantinare, e adevărat pe localităţimici în acest moment. S-a luat masura interzicerii evenimentelor, pentru că, pe lângă transportul în comun, una dintre probleme sunt evenimentele cu sute de persoane participante în spaţii închise”, a declarat, sâmbătă seară, la Antena 3, Raed Arafat.

În legătură cu carantinarea localităţilor, Arafat a afirmat: ”Acolo unde se impune – este factorul de peste 3 la mie, dar nu este singurul care se analizează înainte de a carantina o localitate. Acolo unde DSP-ul consideră acest lucru necesar, noi semnăm imediat ordinul fără nicio problemă. Nu s-a pus problema din partea noastră să nu carantinăm şi chiar i-am îndemnat pe colegi să ia decizia fără nicio teamă”.

Arafat a explicat că se face apel la ”înţelegerea primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene”.

”Aceste masuri nu sunt luate împotriva lor, nici împotriva poplaţiei. Sunt măsuri să vină în sprijinul lor pentru a rezolva problema şi a reveni la  normalitate cât de cât şi la o convieţire mai balansată cu virisul”, a mai afirmat Arafat. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite