Raed Arafat, despre decesele provocate de COVID-19: „Majoritatea celor care mor din cauza virusului sunt nevaccinaţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spital terapie intensiva infectie FOTO Shutterstock

Şeful DSU, Raed Arafat, a spus în cadrul unei conferinţe de presă că România a înregistrat un record de decese provocate de COVID-19. Acesta a precizat că 92,6% dintre persoanele care au murit sunt nevaccinate.

„Vreau să spun că cifra de azi a celor decedaţi e doar cea care reprezintă în ultimele 24 de ore, la care se adaugă cele raportate în septembrie” a transmis Raed Arafat.

El a spus că evoluţia din ultima săptămână arată o creştere a numărului de cazuri, săptămâna aceasta ajungând chiar şi la pragul de 15.000 de infectări pe zi. 

„Astăzi, cifra este într-o uşoară scădere, dar vom vedea pe parcursul celorlalte zile cum vor evolua cazurile. Vom vedea dacă am ajuns pe un platou. În Bucureşti nu mai este niciun loc disponibil la ATI, iar 92,6% dintre decese provin de la persoanele nevaccinate. 336 din cei 385 de oameni care au murit din cauza Covid aveau comorbidităţi” a transmis Arafat.

România a avut azi 385 de pacienţi decedaţi. Dintre aceştia, 352 erau nevaccinaţi şi 33 vaccinaţi. Pacienţii decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între 38 şi 86 de ani. Dintre pacienţii decedaţi vaccinaţi, 32 prezentau comorbidităţi şi 1 nu prezenta comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 15.467. Dintre acestea, 1.561 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienţilor internaţi, 424 sunt minori, 401 fiind internaţi în secţii şi 23 la ATI.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite