Puterea, la români. Formă. Fond. Rezultat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dau deoparte teoria conspiraţiei, aici. Avem conducătorii pe care îi votăm şi-i punem să (ne) conducă. Şi atunci, dacă nu oculta mondială pizmaşă pe destinul nostru înalt e cea care ne tot leagă ghiulele de picioare, de să n-avem sistematic noroc pe lume, cum sărăcia ei de viaţă toate ne merg îngălate până la exasperare? Infrastructură? Sănătate? Educaţie? Unde e, în fapt, cauza reală, profundă, a fricii noastre de acţiune? Ce-i de făcut?

O linie de analiză posibilă poate fi relaţia naţiei cu puterea. Cu autoritatea, în general, şi cu exercitarea puterii prin acţiune specifică şi măsurabilă în câmpurile diverselor politici publice, în particular.

Ca exemplu – pentru mine, halucinant de relevant – enunţ succint următorul:

  • 2011 – Legea Educaţiei Naţionale (ce prevede, la art. 26, funcţionarea şcolilor-pilor, experimentale şi de aplicaţie) intră în vigoare;
  • 9 ani nu se întâmplă nimic-nimic;
  • ianuarie-iulie 2020 – jumătate de an (!) ia precedentului ministru al Educaţiei şi Cercetării să promoveze Hotărârea de Guvern necesară (1 pagină; 5 articole mari şi late) şi să aprobe prin O.M. metodologia cadru (5 pagini; 15 articole mari şi late) aferentă funcţionării şcolilor-pilot;
  • septembrie 2020 – 0 (zero!) şcoli devin şcoli-pilot;
  • (aproape martie) 2021 – 0 (zero!) şcoli-pilot notifică Ministerul Educaţiei despre intenţja de a deveni şcoli-pilot începând cu anul şcolar 2021-2022 (care începe peste 7 luni);
  • ianuarie 2021 – curentul de opinie instituţional făcut public pe diverse canale formal-informale este mai degrabă de prorogare (ad calendas…) a transformării curriculare de secol XXI, prin planuri-cadru de secol XXI.

Despre ce vorbim aici?!...

În context, am decis să vă invit la acest exerciţiu de reflecţie (şi acţiune) privind raportarea noastră, ca societate, la momentul decisiv de a pune lucrurile în fapt. Atunci când ce e de făcut nu doar stă scris în hotărâri de govern şi metodologii-cadru, ci chiar se face pe bune. Şi nu cioace cosmetice, gen ne facem că facem ca să dăm bine pe sticlă, ci transformări forme cu fond, menite să schimbe paradigme. Gen arhitecturi curriculare de secol XXI pentru Şcoală de secol XXI pentru Românie de secol XXI. Ca bază de reflecţie, am ales trei perspective revelatoare: rezultatele obţinute de echipa profesorului Daniel David privind psihologia poporului român în secolul nostru; rezultatele echipei profesorului Geert Hofstede privind dimensiunile culturale ale societăţilor/organizaţiilor (dintre care distanţa faţă de putere este una distinctă); şi rezultatele cercetărilor privind cultura organizaţională a cancelariilor (studio de caz: municipiul Bucureşti), pe care le-am obţinut în 2009, în cadrul unui proiect cu finanţare europeană.

I. Psihologia poporului român. Daniel David

Cartea, aici. O sinteză a rezultatelor, aici. Şi un dialog excelent pe subiect, moderat de Andreea Roşca, aici. Redau aici răspunsurile profesorului Daniel David la primele două întrebări ale Andreei.

AR. Care sunt valorile noastre, ca popor şi cum se potrivesc ele cu restul Europei? Care e consecinţa practică? 

DD. Noi am ales spaţiul vestic. Nu ne-a forţat nimeni să intrăm acolo. Acum este important să ne înţelegem locul în spaţiul vestic şi ce putem obţine, pentru că de aderat am aderat, de integrat, mai greu.

Problema noastră fundamentală, aşa cum o văd eu acum, este asta: că spaţiul vestic are cele două valori fundamentale – individ autonom, descentralizarea puterii. Iar profilul general al ţării noastre este încă un profil dominat de individul colectivist şi de concentrarea puterii. Deci cele două valori sunt, atenţie, nu diferite, ci in opoziţie.

Avem o problemă majoră fiindcă aproape toate instituţiile sociale, economice, din educaţie, pe care trebuie să le importăm prin diverse directive europene în Romania se bazează pe acel for cultural vestic, al individului autonom şi al descentralizării puterii. Noi, cumva, suntem fortaţi să implementăm instituţii sociale, economice, educaţionale, în sănătate, pe un fond cultural dominat de individul colectivist şi de concentrarea puterii.

De foarte multe ori, aceste instituţii fie nu prind, fie, dacă prind, rămân nişte forme fără fond. Adică goale de conţinut. Sau le adaptăm într-o măsura în care le stricăm, de fapt, esenţa.

După mine, asta este una dintre problemele majore cu care ne confruntăm.

A.R. Un exemplu despre instituţii preluate doar ca formă?

D.D. Există un exemplu de instituţie vestică adaptată la noi, pe care l-aţi văzut cu toţii. Când s-a pus problema sau li s-a spus parlamentarilor că îşi pot face cabinete parlamentare. În spaţiul vestic, ai primit bani, ţi-ai angajat cei mai buni experţi. În România, când parlamentarii au primit bani, au făcut cu totul altceva. În cine are încredere un individ colectivist? În rude. Cum se cheamă asta în spaţiul vestic? Conflict de interese. Deci iată că noi am preluat niste instituţii fără să fim suficient de bine pregătiţi. Nu vreau să forţez această interpretare, dar cred că multe cazuri de conflict de interese nici măcar nu au fost intenţionate. Au venit pe un fond cultural pe care noi îl avem. Individ colectivist, încredere în rude, cunoştinţe, prietenii. Care, repet, în spaţiul vestic e egal cu conflict de interese.

II. Dimensiuni culturale. Geert Hofstede

Cartea în limba română, aici. Detalii specifice de consultanţă, aici. Şi explicaţii despre dimensiunile culturale Hofstede, excelent scrise de Artemisa Negrilă, fondator Accesis, pe blogul său, aici. Redau fragmentele strict necesare înţelegerii contextului cultural la români, explicat în cadrul de lucru al lui Geert Hofstede, care a cristalizat si denumit şase dimensiuni culturale:

  • Distanţa faţă de Putere (Power Distance Index - PDI). Distanţa faţă de putere (mare sau mică)  «reflectă gradul în care oamenii din cultura respectivă percep inegalitatea socială»
  • Individualism vs. Colectivism. Individualismul – colectivismul (IDV) «se referă la măsura în care o cultură încurajează independenţa şi libertatea individului faţă de grupul căruia îi aparţine»
  • Masculinitate vs. Feminitate. Masculinitatea – feminitatea (MAS) reflectă «importanţa faptului de a te fi născut femeie sau bărbat; preferinţa pentru competitivitate şi promovare în detrimentul cooperării şi armoniei sau invers»
  • Indexul de Evitare a Incertitudinii (Uncertainty Avoidance Index - UAI). Evitarea incertitudinii «este legată de uşurinţa cu care cultura face faţă la nou şi îşi asumă riscuri; gradul de anxietate al naţiunii respective»
  • Orientare pe Termen Lung (Long Term Orientation - LTO). Orientarea pe termen lung «este legată de perioada de timp pentru care oamenii îşi fac planuri şi aşteaptă rezultate şi măsura în care au tendinţa de a sacrifica gratificaţia de astăzi pentru un rezultat viitor»
  • Indulgenţă versus Restrângere (Indulgence versus Restraint – IVR). Indulgenţa caracterizează societăţile ce permit recunoaşterea / gratificarea stimulilor de bază, naturali umani legaţi de bucuria de a trăi (joie de vivre). Restrângerea caraterizează societăţile ce reprimă aceste recunoaşteri / gratificări ale nevoilor umane şi le reglementează prin norme sociale stricte.

Parametrii Hofstede. România. Finlanda.

Iată-i, spre comparaţie:

ro-fin

Distanţa faţă de putere. Scor RO: 90

O populaţie cu un indicator IDP mare:

  •  vede puterea ca pe un măsură a gradului de autoritate ştiinţifică
  •  nu intervine în exercitiul puterii şi respect / execută regulile
  •  nu chestionează deciziile luate de oamenii situaţi pe poziţii de putere şi se supune cu uşurinţă ordinelor
  •  cultivă lideri autoritari
  •  tolerează centralizarea deciziilor
  •  evită asumarea responsabilităţii formulării unor opinii contrare celor emise de un şef / autoritate
  •  este legată emoţional de putere fie prin devoţiune şi dependenţă, sau, în formă negativă, prin ură şi contra-dependenţă
  •  manifestă o mare dorinţă pentru un stil de conducere participativ şi cooperativ, însă acţionează opus, datorită complexelor faţă de autoritate

Zice Hofstede-insights.com: “Romania scores high on this dimension (score of 90) which means that people accept a hierarchical order in which everybody has a place and which needs no further justification. Hierarchy in an organization is seen as reflecting inherent inequalities, centralization is popular, subordinates expect to be told what to do and the ideal boss is a benevolent autocrat”.

Scor IDP Finlanda: 33. Adică, fix pe dos.

Evitarea incertitudinii. Scor RO: 90

Acorul UAI mare demonstreaza ca românii manifestă un grad ridicat de anxietate în ce priveşte abordarea unor situaţii noi, cu implicaţii directe asupra rezistenţei la extinderea spiritului antreprenorial. O cultură cu un indice ridicat de evitare a incertitudinii

  • manifestă un grad ridicat de anxietate în faţa noului
  • este caracterizată de reacţii rapide, de moment, care nu implică reflecţie asupra consecinţelor pe termen lung
  • se simte mai confortabilă în situaţii de consens general
  • face ca orice element ieşit din tiparul general să fie “înfierat” ca fiind o ameninţare contra securităţii şi siguranţei colective sau personale
  • percepe diferenţele dintre indivizi nu ca mijloc de lărgire a viziunii, ci ca obstacol direct
  • se axeaza pe măsuri de supravieţuire, nu pe cercetare şi dezvoltare
  • explică reacţia puternic negativă a populaţiei la branduri noi care intră în forţă, dar ale caror nume nu sunt cunoscute încă

Zice Hofstede-insights.com: “Romania scores 90 on this dimension and thus has a very high preference for avoiding uncertainty. Countries exhibiting high Uncertainty Avoidance maintain rigid codes of belief and behaviour and are intolerant of unorthodox behaviour and ideas. In these cultures there is an emotional need for rules (even if the rules never seem to work) time is money, people have an inner urge to be busy and work hard, precision and punctuality are the norm, innovation may be resisted, security is an important element in individual motivation.”

Scor UAI FInlanda: 59.

Etc.

III. Cultura organizaţională a cancelariilor

Pe îndelete, meseriaş, despre cultura organizaţiilor, aici.

1. CIRCUMPLEXUL®, DECRIPTAT. Ce înseamnă fiecare grup de stiluri de cultură organizaţională?

x

ALBASTRU. Stilurile Constructive (orele 11, 12, 1, 2). Grupul de stiluri constructive include norme culturale ce reflectă aşteptările ca membrii să interacţioneze unul cu altul şi să abordeze sarcinile în aşa fel încât să le satisfacă nevoile în mare măsură.

  • Ora 11. Cultura bazată pe Rezultate. Descrie organizaţiile care fac lucrurile bine şi apreciază membrii care îşi propun şi ating propriile obiective. Membrii acestor organizaţii îşi stabilesc obiective provocatoare dar realiste şi tangibile, stabilesc planuri clare pentru atingerea obiectivelor şi le urmează cu entuziasm.
  • Ora 12. Cultura bazată pe Autodezvoltare. Caracterizează organizaţiile care pun valoare pe creativitate şi calitate, în raport cu cantitatea, şi, deopotrivă, atât pe îndeplinirea sarcinilor cât şi pe dezvoltarea individuală. Membrii acestor organizaţii sunt încurajaţi să trăiască satisfacţia muncii depuse, să îşi dezvolte aptitudinile şi să abordeze activităţi noi şi interesante.
  • Ora 1. Cultura de tip Umanist-Încurajator. Caracterizează organizaţiile care sunt conduse într-un mod participativ şi orientat spre oameni. De la membrii acestora se aşteaptă să se susţină între ei, să fie constructivi şi deschişi către idei şi influenţe venite de la ceilalţi.
  • Ora 2. Cultura de tip Afiliere. Caracterizează organizaţiile ce pun prioritate pe relaţiile interpresonale constructive. De la membrii săi se aşteaptă să fie prietenoşi, deschişi şi atenţi faţă de satisfacţia grupului.

VERDE. Stiluri Pasiv/Defensive (orele 3, 4, 5, 6). Grupul de stiluri Pasive/Defensive include norme culturale ce reflectă aşteptările ca membrii să interacţioneze cu oamenii în aşa fel încât să nu le fie ameninţată propria siguranţă.

  • Ora 3. Cultura de tip Aprobator. Descrie organizaţiile în care se evită conflictele, iar relaţiile interpersonale sunt în aparenţă plăcute şi politicoase, cel puţin la suprafaţă. Membrii simt că trebuie să fie de acord unii cu alţii, să câştige aprobarea celorlalţi şi să fie plăcuţi de toţi ceilalţi.
  • Ora 4. Cultura Convenţională. E caracteristică organizaţiilor care sunt conservatoare, tradiţionale şi controlate de birocraţie. De la membrii acestor organizaţii se aşteaptă să se conformeze, să urmeze regulile şi să facă o impresie bună.
  • Ora 5. Cultura de tip Subordonare. Descrie organizaţiile care sunt controlate ierarhic şi neparticipativ. Luarea deciziilor doar la nivel central determină membrii acestor organizaţii să facă doar ce li se spune şi să-şi verifice toate deciziile proprii cu superiorii, neacţionând până nu au voie ²de sus².
  • Ora 6. Cultura de tip Evitare. Caracterizează organizaţiile care nu recompensează succesele, dar pedepsesc greşelile. Acest sistem de pedepse îi determină pe membrii lor să paseze responsabilităţile altora şi să evite orice posibilitate de a fi blamaţi pentru eventuale probleme sau erori.

ROŞU: Stiluri Agresiv/Defensive (orele 7, 8, 9, 10). Grupul de stiluri Agresive/Defensive include norme culturale ce reflectă aşteptările ca membrii să abordeze sarcinile în forţă, pentru a-şi proteja propriul statut şi siguranţă.

  • Ora 7. Cultura de tip Opoziţie. Descrie organizaţiile în care confruntările sunt pe primul plan şi negativismul este recompensat. Membrii câştigă statut şi influenţă dacă sunt critici, se opun ideilor celorlalţi şi iau decizii siguri pe ei (chiar dacă deciziile pot fi ineficiente).
  • Ora 8. Cultura bazată pe Putere. Este caracteristică organizaţiilor neparticipative, strucurate pe baza autorităţii oferite de poziţiile ocupate de membrii lor. Aceştia sunt convinşi că vor fi recompensaţi prin acţionarea în forţă, prin controlul subordonaţilor şi prin obedienţă faţă de cererile superiorilor.
  • Ora 9. Organizaţia cu o cultură Competitivă. Este aceea în care se pune preţ pe a învinge, iar membrii sunt recompensaţi pentru depăşirea performanţelor celorlalţi. Oamenii din astfel de organizaţii operează într-un cadru “câştig-pierdere” şi au convingerea că trebuie să acţioneze împotriv colegilor pentru a fi remarcaţi, şi nu alături de / împreună cu aceştia.
  • Ora 10. Cultura Perfecţionistă. Caracterizează organizaţiile în care perfecţionismul, persistenţa şi munca susţinută sunt apreciate. Membrii simt că trebuie să evite orice fel de greşeală, să fie la curent cu orice detaliu şi să muncească mult pentru a atinge chiar şi cele mai simple obiective. Micro-managementul este cuvântul de ordine ale organizaţiilor perfecţioniste.  

2. CULTURA “IDEALĂ”. Aşa arată referinţa / benchmark-ul

circplex
circplex

3. "CANCELARIA CU 700 de PROFESORI": concluzii; interpretări succinte

Proiectul de consultanţă a inclus 12 licee, cu aproape 700 de profesori în total. Fiecare unitate şcolară are propriul profil de cultură organizaţională. Profilul compozit al unei cancelarii ipotetice, rezultate din agregarea tuturor celor 12 seturi de date, arată aşa:

c

Trei comentarii explicative:

  • stilul Autodezvoltare (ora 12) este cel mai pregnant stil Constructiv, comparabil în bună măsură cu etalonul unei culturi organizaţionale ideale; el traduce disponibilitatea profesorilor către ceea ce aş numi egoism pozitiv, benefic - respectiv, preocuparea sănătoasă şi deschiderea către învăţare şi dezvoltare personală; asta e FOARTE BINE!...
  • stilurile Competitivitate (ora 9) şi Opoziţie (ora 7) sunt cele mai pregnante stiluri Agresiv-Defensive, cu mult peste normele unei culturi organizaţionale ideale; competitivitatea "roşie" traduce ceea ce aş numi egoismul toxic, contraproductiv, de tip "biblioraftul meu cu diplome şi adeverinţe să fie cel mai gros din cancelarie / sector / judeţ / ţară / continent..." etc. - asta NU E BINE!...; iar opoziţia "roşie" înseamnă, în fapt, mârâitul în barbă, pufnitul superior-ţâfnos faţă de orice nu ne convine – dublate, vai!, de incapacitatea organică de a transforma nemulţumirea laşă în acţiune eficientă, pusă în fapt cu determinare şi curaj; nici asta NU E BINE!...
  • stilul Umanist-Încurajator (ora 1) este cel mai slab aspectat stil Constructiv, în condiţiile în care acelaşi stil este cel mai pregnant între stilurile Constructive (toate foarte mari) în cazul culturii organizaţionale ideale; acest rezultat a fost, pentru mine, cel mai surprinzător; în fond, parametrii specifici ai stilului Umanist-Încurajator (recompense pozitive acordate celorlalţi; implicarea celorlalţi în deciziile care îi privesc; sprijinirea celorlalţi să crească şi să se dezvolte uman-profesional; încurajarea celorlalţi; faptul de a asculta şi auzi cu acurateţe mesajelel celorlalţi; faptul de a aloca timp suficient interacşiunii cu ceilalţi; faptul de a-i ajuta pe ceilalţi să gândească independent, pentru ei înşişi; preocuparea firească, naturală pentru nevoile celorlalţi; în fine, capacitatea de rezolvare constructivă a conflictelor) definesc, prin natura lor organică,... VOCAŢIA DASCĂLILOR! Or, tocmai acest atribut fundamental al profesiei didactice este torpilat de un sistem depăşit, anacronic, toxic atât pentru pentru profesori, cât şi, pe cale de consecinţă, pentru elevi. Asta NU E BINE DELOC. DELOC!...

IV. Aici suntem acum. Ce-i de făcut?

Greu la deal cu boii mici, când vine vorba de curaj al asumării şi pus în fapt, cu osebire în Educaţie, pare că zice gena noastră culturală.

Pe şleau, cu trimitere la Şcoală, a spus-o de curând secretarul de stat din Mimisterul Educaţiei, dl Sorin Ion: “Cel mai dificil factor în schimbare din învăţământul românesc suntem noi, profesorii. Noi suntem cei mai rezistenţi la schimbare

Mai stilistic, râsu’-plânsu’, dar tot adevărat până la capăt, a dat-o genial Topârceanu, pictând impecabil în cuvinte măiastre natura cârcotaşă-formă-fără-fond a românului profund:

Când se ia câte-o măsură,

Lumea-njură

Pe agentul sanitar

Şi-l întreabă fără noimă:

- Ce-ai cu noi, mă?

Pentru ce să dăm cu var?...

Chiar aşa: pen’ ce?!... Nu mai bine zăcem pe noi şi nu facem nimic?

Bine-bine, greu-greu, dar nici să zăcem-plumb, lamentându-ne tragic-fatalist de propria noastră neputinţă cosmică (asta e, n-am avut noroc pe lume!...), nu arată a soluţie de Românie europeană de secol XXI. Şi atunci?

Nu mai bine deschidem jocul?

Nu mai bine investim cu încredere, autoritate şi responsabilitate depline directorii şi profesorii şcolilor care ştiu, vor şi pot să piloteze arhitecturi curriculare deştepte începând din septembrie 2021?

Că nu-s mulţi, acum. Dar pot fi. Sunt o mână de oameni, integri, curajoşi, cu viziune. De ce să le punem tălpi aiurea? De ce să nu pornească pe acest drum nou, arătând şi altora calea, pentru anii ce vin? De ce să blocăm curajul lor probat în fapt cu propriile noastre frici meschine, când oamenii aceştia spun cu toate vorbele: VREM. ŞTIM. PUTEM.

Puterea nu se cere. Puterea se ia. Şi se exercită până la capăt.

Acum e clipa astrală a şcolilor-pilot. Acesta este testul de putere real al şcolilor, acum: pornesc la drum, în septembrie 2021.

Gând bun tuturor.

Ţinem aproape.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite