Puhoaiele au inghitit tara

Apele au rupt Moldova de Muntenia Umflate de ploi, apele raului Putna au reusit intr-o singura noapte sa rupa Moldova de Tara Romaneasca. De la Focsani in sus e jale. Stadionul echipei de fotbal din


Apele au rupt Moldova de Muntenia
Umflate de ploi, apele raului Putna au reusit intr-o singura noapte sa rupa Moldova de Tara Romaneasca. De la Focsani in sus e jale. Stadionul echipei de fotbal din localitate s-a transformat intr-un urias bazin de polo. Oamenii fug din calea apelor de parca a inceput razboiul. Cel putin aceasta e impresia lasata de masinile pline-ochi cu lucrurile care au scapat de viitura. "Refugiatii" migreaza masiv catre sud, cautand pe la rude un loc unde sa innopteze. In urma lor nu a ramas aproape nimic. La cativa kilometri de Focsani, podul de la Garoafa, inaugurat cu mult fast anul trecut, s-a rupt pe o portiune de cativa metri. Singura legatura dintre Vrancea si restul Moldovei a fost taiata de viitura. In zona, circulatia era oprita de un echipaj al Politiei. Pe la ora 13 au aparut si cativa lucratori de la Autoritatea Rutiera, care au constatat neputinciosi ca podul este impracticabil. Din partea autoritatilor locale nu aparuse inca nimeni, cu toate ca furia Putnei rupsese aproape toate barajele si podurile care "indraznisera" sa se afle in cale. "Sunteti primii care ne intreaba ceva. De la Primarie n-a fost nimeni. Oricum, nu stiu cine poate sa ne mai ajute. Totul a inceput noaptea, pe la ora unu. M-au strigat si pe mine vecinii ca vine apa. Am reusit sa urc puii si purceii in pod. Porcii astia n-am unde sa-i duc. Cum le-o fi norocul. Eu nici nu mai am pe nimeni. Nu stiu unde o sa dorm la noapte", ne spune Costica Potarniche, un pensionar din Garoafa. Cateva case mai sus, doua femei scoteau din casa covoarele pline de noroi. Incercau sa le curete cat de cat si apoi sa le inghesuie intr-o furgoneta, alaturi de doi saci de haine, un aragaz si o butelie. "Asa ceva nu s-a mai intamplat niciodata aici. In tara asta, nimic nu merge cum trebuie. Toti se lupta pentru putere si uita de problemele noastre. Pana acum am avut ajutor numai de la Dumnezeu. Acum si-a intors si el fata de la noi. Eu nu cersesc nimic. O s-o luam de la capat", sunt cuvintele lui Petrica Galusca, unul dintre sutele de vranceni care si-au vazut agoniseala de-o viata dusa pe apa Sambetei. Sotia lui tine de coada un purcel mort: "S-a dus si Ghita. Cum o fi sa mori inecat?". Prezenta unui elicopter la cativa kilometri inseamna ca acolo e mai rau. Plecam dupa el si ajungem la Mircesti. Nimeni nu si-ar fi putut imagina ca acolo au fost vreodata case. Ici-colo mai vezi cate un stalp de telegraf. Apele vin in continuare puhoi. Armata si jandarmii se chinuiesc sa scoata oamenii din valtoare. Hectare intregi se afla acum la cativa metri sub apa. Stavilarele sunt dovedite unul dupa altul. Chipuri impietrite privesc neputincioase la fluviul care trece impetuos, spulberand totul. "Nu stim unde sa ne mai ducem. Am pierdut totul. Bine ca am reusit sa scapam cu viata. Nu am crezut niciodata ca se poate intampla asa ceva. Unde-mi duc eu copilul acum?", ne intreaba cu ochii in lacrimi Mariana Miroiu, strangandu-si in brate fetita de cativa anisori. Intre timp, un tractor aduce alti napastuiti, scosi cu greu din infernul apelor. Barbatii sunt cu grija animalelor care au ramas prin poduri si incearca sa-si incurajeze copiii si sotiile.

Autoritatile, invinse in lupta cu viitura
Cinci morti, sute de oameni in pericol de a-si pierde viata si alte mii evacuati doar cu hainele de pe ei, zeci de localitati izolate de restul lumii, culturi facute una cu namolul, sute de mii de animale inecate, rauri si paraie - pana mai ieri firicele de apa - biciuiesc acum casele de pe ulitele comunelor, dar si de pe strazile oraselor tarii, poduri spulberate de viituri, kilometri de drumuri distruse. Dezastrul a cuprins 31 de judete ale Romaniei. Prefectii s-au plans primului-ministru, in videoconferinta de ieri, ca nu mai au alimente si apa de baut pentru sinistrati, medicamentele si vaccinurile sunt pe sfarsite, ca si combustibilul trupelor de interventie. Barcile cu motor sunt insuficiente, iar cele care mai salveaza oamenii cocotati pe case si in copaci nu razbesc in lupta cu puhoaiele. Prefectul de Vrancea a cerut de urgenta inca un elicopter pentru evacuarea a 151 de persoane ramase izolate intr-o zona cu vile de vacanta. Aparatul de zbor deja existent nu poate salva mai mult de 5-6 persoane o data si le ridica la bord cu ajutorul unui cablu. 66 de copii sunt "prizonieri" ai unei tabere din zona comunei Stolnici. Nici curent nu mai au si stau pe intuneric si in frig. Podurile si drumurile care merg spre Ramnicu Valcea sunt afectate, ceea ce a dus la o semiizolare a orasului. In Gorj, cinci trenuri au ramas blocate de alunecarile de teren chiar in Defileul Jiului. Unele sunt internationale, deci pline si cu cetateni straini. S-a rupt si reteaua de inalta tensiune. "Jumatate din judet este sub ape. Nu mai avem resurse pentru ajutorarea oamenilor", i-a spus premierului prefectul de Olt. In Alba, o alta tabara cu 27 de persoane, adulti si copii, este izolata total. Caii, carutele si stransura nomazilor au mai ramas doar in cantecele tiganesti. Alte poduri de pe drumul E85 sunt in pericol de fi luate de puhoaie, circulatia spre Moldova fiind deviata sau restrictionata. Manastirea suceveana Slatina si chiliile ei sunt inundate. Prefectul de Harghita si-a avertizat colegii ca in judet ploua neintrerupt. "Nu ne afecteaza pe noi, ca suntem sus, dar raurile Olt, Mures si Trotus pleaca de aici, la vale, cu debite peste cota de pericol", a spus oficialul. Mai mult decat atat, debitele crescute ale curgerilor interioare au crescut ingrijorator nivelul Dunarii care se poate revarsa pe strazile oraselor Braila, Galati si Sulina.

Viituri de peste 3 metri au inghitit 1.000 de gospodarii in Dolj
Aproape o mie de gospodarii au fost inundate in urma precipitatiilor abundente cazute marti si miercuri in Dolj. Viitura a atins in unele locuri trei metri. Cele mai afectate sunt localitatile situate pe paraul Teslui, printre care Motoci, Mischii, Mlecanesti, Ghercesti, Teisani, Garlesti, Pielesti, Robanesti. Satul Motoci a fost, in intregime, acoperit de ape, a caror adancime masoara intre 0,5 si 1,5 metri. Oamenii s-au refugiat in podurile si pe acoperisurile caselor pentru a nu fi luati de viitura. Drumul national care leaga Craiova de Rm. Valcea este acoperit de ape in zona localitatii Mischii. Militarii si jandarmii care au intervenit cu trei TAB-uri si camioane au reusit sa-i transporte in locuri sigure pe cei ale caror case s-au aflat in calea torentelor.

Copii evacuati cu elicopterul
Un elicopter al unei unitati militare din judetul Cluj a fost trimis, miercuri dimineata, pentru a-i evacua pe cei 18 copii si noua adulti ramasi izolati intr-o tabara de pe Valea Ariesului, in urma ruperii in mai multe portiuni a drumului judetean 705G, in comuna Ocolis. Prefectul judetului Alba, Cosmin Covaciu, a declarat ca s-a solicitat ajutorul armatei pentru evacuarea celor ramasi izolati in tabara religioasa de la Valea Larga. Copiii si cei care ii insoteau au fost transportati cu elicopterul, in mai multe randuri, pana pe stadionul din orasul Turda, judetul Cluj. S-a luat masura anuntarii rudelor acestora, majoritatea copiilor fiind, se pare, din municipiul Cluj-Napoca.

Spitalul Judetean Buzau a fost inchis
Spitalul Judetean Buzau a fost inchis, miercuri, dupa ce subsolul unitatii a fost inundat, iar plafoanele din mai multe sectii s-au prabusit din cauza infiltratiilor, cea mai mare unitate spitaliceasca buzoiana fiind declarata calamitata. Potrivit directorului medical, medicul Adriana Negoita, Spitalul Judetean Buzau a fost inchis dupa ce mai mult de o treime din cladire a devenit impracticabila unui act medical care sa nu puna in pericol siguranta bolnavilor.

Telefoane disponibile pentru informari in legatura cu starea drumurilor
Directia Politiei Rutiere recomanda tuturor conducatorilor auto ca, inainte de a se deplasa pe diverse trasee, sa se informeze asupra conditiilor concrete privind circulatia in zonele respective. Astfel, la telefoanele 021/315.75.66 si 021/212.60.70, cetatenii pot afla starea soselelor si variantele de drum. Totodata, soferii auto sunt rugati sa dea dovada de prudenta maxima pe timpul conducerii si sa adapteze permanent viteza de deplasare la conditiile meteo - rutiere.

O femeie a murit inecata in Alba
O femeie in varsta de 65 de ani, din localitatea Ciugudul de Sus, judetul Alba, s-a inecat, marti seara, dupa ce a cazut in apele involburate ale Vaii Ciugudului. Femeia a incercat sa traverseze un podet aflat peste Valea Ciugudului, intr-o zona inundata, dar a alunecat si a cazut in apa. Desi a fost vazuta de localnici, femeia nu a mai putut fi salvata, fiind luata de apele involburate.

In judetul Bacau a fost declarata stare de urgenta
Prefectul de Bacau, Gabriel Berca, a declarat, miercuri, stare de urgenta in intreg judetul, cu aprobarea Ministerului Administratiei si Internelor, dupa ce nivelurile apelor au continuat sa creasca din cauza ploilor abunde care cad fara incetare si la aceasta ora in judet. Berca a declarat, ieri, ca, pana la ora actuala, au fost inundate peste doua mii de case, 960 de persoane au fost evacuate si 850 de hectare de terenuri au fost inundate.

Lunca Siretului va fi inundata controlat, pentru a feri localitatile din aval
Pe raul Siret se va rupe digul pentru ca debitul apei si, astfel presiunea exercitata de ea asupra malurilor, sa scada. Deja pe Valea Uzului, din judetul Bacau, autoritatile au luat decizia de a face o deversare controlata, astfel incat debitele raului au scazut. Ministrul Mediului, Sulfina Barbu, a declarat, ieri, ca pentru Siret se cauta o solutie pentru a crea un polder - o zona-tampon, nepopulata, care sa fie inundata controlat pentru a evita astfel pierderile prea mari provocate de revarsarea apelor. Prefectura Vrancea a facut o solicitare pentru crearea unei brese in acumularea Marcanesti, in dreptul localitatii Belciug, cerere aprobata de Ministerul Mediului.

Prapad in judetul Mures
In urma cresterii debitului raului Mures, Inspectoratul Judetean de Politie Mures a informat ca au fost inundate aproximativ 190 de hectare de teren agricol si 160 de hectare de pasuni si fanete, pe raza localitatilor: Iernut, Lechinta, Cipau si Sfantu Gheorghe, localitate aflata in apropiere de Oarba de Mures. De asemenea, pe drumul judetean DJ 152/A, care face legatura intre localitatile Iernut si Lechinta, la kilometrul 40-450 m, apa raului Mures a inundat carosabilul pe o distanta de aproximativ 20 de metri, fara a fi afectata circulatia rutiera, mai precizeaza sursa citata. Tot in urma caderilor masive de apa din ultimele trei zile, catunul Gudea din Stanceni a ramas complet izolat. Din pricina inundatiilor, drumul de la intrare s-a rupt si acolo se mai poate intra doar cu barca. Debitul raului Mures este aproape dublu fata de luna mai si sunt foarte probabile noi inundatii in zona Cipau - Iernut.
Un pod CFR - la un pas de surpare
In localitatea mureseana Stanceni exista un pod CFR in pericol de surpare, un pod comunal avariat si 5 podete, iar la Bahnea - 14 poduri si podete afectate. La Viisoara au fost inundate 70 de fantani, Biserica Ormenis si scoala generala, unde exista pericolul de surpare. De asemenea, Valea Domald a fost afectata, pe o suprafata de 50 de metri patrati. Pe raza aceleiasi localitati, sunt probleme legate de drumul judetean DJ 142, care a fost afectat si unde se circula pe un singur sens, si pe drumul comunal DC 70, inundat pe o lungime de 3,5 kilometri. Au mai fost inundate drumul comunal Ogra-Dileul Vechi - pe o portiune de 1,5 km, DJ 142 C, pe 200 de metri in zona orasului Sangeorgiu de Padure, drumul national DN 15, pe 3 kilometri, la Lunca Bradului, si un drum comunal pe raza comunei Stanceni, pe o portiune de 2 kilometri. Tot la Stanceni, 12 drumuri forestiere, cu o lungime de 91,8 kilometri au fost inundate, iar din pricina aluviunilor aduse de raul Mures, drumul national 15, la kilometrul 161-600 a fost colmatat.

A murit incercand sa scoata apa din beci
Un prahovean din comuna Cornu a murit dupa ce a incercat sa scoata apa din beciul casei. Radu Dumitru, 65 de ani, a folosit o pompa artizanala ce era conectata la un prelungitor electric improvizat, motiv pentru care s-a electrocutat. Dupa aproximativ 45 de minute, barbatul a decedat. Corpul neinsufletit a fost transportat la morga Spitalului Campina pentru efectuarea necropsiei.

Metoda polderelor
Polderele sunt suprafete, in general cu utilizare agricola, ce pot fi inundate controlat ca urmare a taierii unor diguri in mod dirijat. "In cazul unor inundatii ele sunt menite sa atenueze varful viiturii de pe cursul apei", ne-a explicat un expert din cadrul Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor. In momentul in care nivelul apelor scade, polderele sunt secate si redate circuitului agricol. Folosita pentru prima oara in Olanda, metoda polderelor este utilizata acum cu succes in Germania si Belgia, pentru protectia zonelor populate in caz de inundatie. In Romania, metoda - chiar daca nu a fost numita polder - e utilizata de mai bine de un secol.

Directorul SGA Vrancea recunoaste ca nu a citit planul judetean de interventii in caz de inundatii
Directorul Serviciului de Gospodarie a Apelor (SGA) Vrancea, Victor Racosanu, a recunoscut marti seara, in cadrul Comisiei de Aparare Impotriva Dezastrelor, ca nu a citit planul judetean de interventii in caz de urgenta si l-a rugat pe prefectul Ion Oprea sa citeasca, in plenul sedintei, ce prevede, cu exactitate starea de urgenta, pe care comisia urma sa o decreteze. "Domnule prefect, ma scuzati, eu nu am citit asta, va rog sa ne spuneti ce presupune starea de urgenta ca sa stiu si eu ce implicatii ar avea aceasta situatie asupra oamenilor. Din punctul meu de vedere, nu este necesar sa aplicam starea de urgenta pentru ca avem clar doar cateva locatii cu probleme si mai greu de atat nu poate fi. De evacuat ce sa evacuezi, pe ala de la munte, unde sa-l evacuezi?", a spus la sedinta Comisiei de Aparare Impotriva Dezastrelor, Victor Racosanu.

Valcea
44 de localitati - sub ape
Pe Valea Oltului sunt restrictii de circulatie
Numai in decurs de 9 ore, ieri, in unele localitati din judetul Valcea au cazut peste 80 de litri de apa pe metrul patrat. Sunt afectate nu mai putin de 44 de localitati. O situatie deosebita se prezinta la Runcu, unde patru sate, cu peste 700 de locuitori, sunt complet izolate din cauza ruperii drumului care face legatura cu centrul localitatii. In judetul Vacea sunt peste 400 de gospodarii inundate, sunt afectate drumuri, care insumeaza aproape 100 km, sunt rupte peste 20 de poduri si podete, iar aproape 300 de fantani nu mai au apa potabila. Acolo unde inundatiile au fost mai puternice - Babeni, Ionesti, Bunesti etc. - au fost luate de ape pasari si animale din gospodariile cetatenilor. Au fost afectate, totodata, doua mine de carbune de la Exploatarea Miniera Berbesti, care, deocamdata, nu mai pot fi utilizate. Ieri, inca ploua continuu in judetul Valcea, ceea ce a ingreunat mult operatiunile de interventie. In noaptea de 12/13 iulie a.c., pe Valea Oltului, in localitatea Robesti, comuna Caineni, jud. Valcea, a avut loc o alunecare de teren care a afectat calea de rulare.

Ploi de peste 100 de litri pe metru patrat in Galati
Precipitatiile abundente din ultimele zile au reusit sa creeze probleme mari atat in judetul Galati, cat si in municipiu. Doar in primele 12 ore ale zilei de marti au cazut in cateva localitati peste 100 de litri pe metru patrat, cantitate ce depaseste cu mult statisticile oficiale din ultimele decenii. In total, municipiul Galati a trebuit sa suporte, de exemplu, 178 litri pe metru patrat in 36 de ore, respectiv marti si miercuri. Din acest motiv au aparut probleme in cartierele orasului unde canalizarea este sub cota Dunarii, fapt ce a dus la evacuarea a peste 100 de persoane din Valea Orasului, situata in regiunea portului. O alta zona in care se inregistrau probleme serioase era cartierul Filesti, unde apa atingea pe alocuri, chiar si un metru. Din cauza intemperiilor, doua cartiere galatene au ramas in noaptea de marti spre miercuri mai multe ore si fara curent electric. In judet a fost nevoie de interventia unui elicopter pentru a se salva 12 persoane blocate pe o insula in aval de podul de la Cosmesti. Totodata, s-a intrerupt si circulatia auto si feroviara pe podul din aceeasi localitate. O mare parte a gospodariilor din comuna se aflau ieri sub ape, pompierii militari facand tot ce se putea pentru reglementarea situatiei si salvarea persoanelor amenintate. Peste doua mii de localnici erau evacuati. Din cauza intemperiilor, marti nu au putut beneficia mai multe ore de curent electric peste o suta de consumatori din localitatile Umbraresti, Viile, Fartanesti, Baleni.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: