Psiholog: „Copiii noştri sunt normali, adulţii au uitat calea către sufletul lor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii sunt tot mai absenţi din viaţa de familie, în opinia părinţilor FOTO Adevărul
Copiii sunt tot mai absenţi din viaţa de familie, în opinia părinţilor FOTO Adevărul

Tot mai mulţi părinţi ajung în cabinetele psihologice pe motiv că nu mai pot gestiona conflictele apărute în relaţia lor cu proprii copii. Neînţelegerile între generaţii par să se amplifice de la an la an, părinţii fiind tot mai nemulţumiţi de notele slabe ale micuţilor, de schimbările lor de comportament şi de absenteismul din viaţa de familie. În realitate, psihologii susţin că adulţii sunt cei care au uitat calea către sufletul copilor.

Aşa susţine psihoterapeutuşl Maria Verdi, directorului Centrului ReCreation Life, care susţine că rata agresivităţii la copii este în creştere, inclusiv preşcolarii fiind afectaţi din acest punct de vedere. Însă, chiar dacă părinţii susţin că micuţii au probleme de comportament, „în realitate situaţia nu este chiar aşa”.

Părinţii, vinovaţi pentru comprotamentul absent al copiilor

De fapt, în foarte multe situaţii, vina pentru comportamentul agresiv al copiilor o poartă chiar părinţii.

„Copiii nu au dezvoltat un comportament atipic fără să existe un factor perturbator care să-i destabilizeze. Uităm de fiecare dată că orice copil care este bolnav fizic sau manifestă comportamente ieşite din normalitate (mai ales până la vârsta de 12 ani), precum: agresivitatea, lipsa de atenţie, concentrare deficitară, izolarea, lipsa de răspundere etc. – în realitate el somatizează conflictele din cuplu, din familie. Copilul care este tampon între părinţi, va deveni agresiv sau va face diverse boli inflamatorii”, a declarat psihoterapeutul, potrivit unui comunicat de presă.

Maria Verdi susţine, astfel, că micuţii au un asemenea comportament tocmai pentru a le atrage atenţia părinţilor.

„Copiii sunt oglinda noastră, ei scot la suprafaţă tot ce am pus în mintea şi în sufletul lor. Dacă în noi există, stima de sine scăzută, teama de nesiguranţă şi muncim 22 de ore pe zi pentru un viitor mai bun al copilului nostru, vom sădi în el nesiguranţa. Nu banii aduşi în casă, nu lucrurile materiale îi vor da siguranţa, nu reproşurile că i-am luat o casă sau o maşină îl vor face să aibă încredere în el. Revolta sau bolile lui atrag atenţia asupra timpului de calitate pe care l-am luat din viaţa lui, absenţa noastră fizică şi psihică”, completează Maria Verdi.

Copiii sunt epuizaţi psihic

Specialista mai arată că cerinţa modă a părinţilor de a-i implica pe proprii copii în tot mai multe activităţi cum sunt dansul, pictatul, cantatul, sportul, este una exagerată.

„În 24 de ore, copilul trebuie să meargă la toate meditaţiile, la toate cursurile, la toate competiţiile, la şcoală, să aibă şi o stare bună. Trebuie să obţină primul loc sau nota pentru care  părintele investeşte în el. Nu luăm în calcul ce îşi doreşte copilul, ce poate copilul, ce abilităţi are copilul, aşa cum nu luăm în calcul că el manifestă doar ce am născut, educat şi crescut”, a mai spus psihoterapeutul.

Toate aceste activităţi creează astfel presiuni asupra copiilor, care devin obosiţi psihic.

„Oboseala apare pe fondul goanei după rezultate imediate, fără să ţinem cont că ei sunt doar copii şi au nevoile vârstei, au resursele vârstei, nu îi aducem pe lume pentru a-i creşte perfecţi, roboţi. Comportamentul nostru rigid induce stări de vină, ruşine, neputinţă care se transformă în fuga din real, în agresivitate. La presiunea părinţilor se adaugă presiunea socială, pe care cei mici o resimt. Toate aceste presiuni obosesc psihic copiii noştri, candidaţi la anxietate de performanţă, la depresii, la eşec”, a mai precizat Verdi.

Psihologul Maria Verdi menţionează că tot ceea ce lipseşte copiilor noştri este siguranţa, protecţia afectivă, acceptarea, timpul de calitate oferit de părinţi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite