Protestele „Roşia Montană-2013”

Protestele faţă de proiectul minier de la Roşia Montană continuă şi astăzi, în a şaptea duminică

În România, relaţia de reprezentare a cetăţenilor la nivelul Parlamentului, Executivului şi a autorităţilor locale constituie unul din cele mai semnificative şi grave eşecuri ale tranziţiei post-comuniste.

Motivaţia şi formele de manifestare a protestelor din Bucureşti şi alte câteva oraşe din ţara sunt expresia tot  mai clară a conştientizării acestei stări de fapt, precum şi a preocupării de a găsi forme alternative de exprimare publică a nemulţumirilor, de conturare a unor căi de ieşire din situaţii critice.
 
Asistăm la startul unui proces complex şi dinamic, ireversibil prin tendinţa de bază. Pe de o parte înţelegerea caracterului compromis al structurilor formale de comunicare şi reprezentare instalate în ultimele două decenii, dar mai ales a prezenţei şi performanţei negative a "clasei politice" româneşti. Pe de altă parte, exprimă preocuparea acută în raport cu agenda reală, cu sfidările instalate şi în dezvoltare cu care se confruntă societatea românească acum şi în viitorii ani.
 
O nelinişte publică evidentă marchează tot mai profund viaţa cetăţenilor şi comunităţilor expuse în mod direct unor condiţii, stări şi tendinţe cu efecte grave asupra vieţii curente şi totodată asupra mediilor de operare. Gradul de vulnerabilitate şi incertitudine alimentează tot mai direct şi consistent, arii de bază ale existenţei şi manifestării normale.
 
Structuri şi mecanisme fundamentale care compun domeniul economic, piaţa muncii, asigurarea resuselor de bază, informarea publică, protecţia socială, starea de sănătate, pregătirea pentru viaţă şi dezvoltarea personală, liniştea şi siguranţa publică, conservarea patrimoniului şi a mediului natural sunt marcate de un declin masiv şi continuu.
 
Un pachet tot mai complicat şi dificil de gestionat de probleme sensibile cu efecte negative directe asupra realităţii şi vieţii curente s-a acumulat în ultimii ani şi căpăta tot mai clar particularităţi ale unui mecanism determinant, greu de gestionat, generând costuri şi constrângeri care depăşesc în mod tot mai clar capacitatea instalată a factorilor de putere.
 
O circumstanţă agravantă de prim rang, derivă din faptul că factorii de putere s-au plasat în timp, prin acţiune şi non-acţiune între sursele stărilor actuale. Colecţia de scandaluri, infracţiuni, eşecuri repetate, forme de crimă organizată şi complicitate au atins  praguri critice tot mai greu de tolerat.
 
Mai mult, ca o circumstanţă agravantă, se impune tot mai clar concluzia referitoare la incapacitatea mediului politic de a bloca evoluţiile negative, de a elimina sursele acestora şi mai ales de a curăţa structurile instituţionale.
 
Indiferentă, incapacitate, iresponsabilitate sunt tare, devenite caracteristici dominante ale "clasei politice" actuale. În plus,  societatea românească asistă de ani la o stare de auto-invalidare generalizată a celor care ocupă poziţii cheie în instituţiile statului.

Un restart în conţinut şi acţiune pare tot mai puţin probabil pentru viitorul apropiat, tocmai acum în preajma a doi ani electorali.
 
Neîncrederea masivă a populaţiei în majoritatea celor care practică impostura continuă în practicarea rolurilor conferite prin formule constituţionale, democratice, a devenit o trăsătură definitorie a relaţiei dintre "conducători şi conduşi".
 
Se manifestă tot mai pregnant o fragmentare profundă între "leadership" şi populaţie. Izolarea gravă a factorilor decidenţi în raport cu opinia publică, centrarea pe "jocuri de culise" ori confruntări fără sfârşit tinde să devină forma dominantă a alienării politicului în România, în aceşti ani. O tot mai gravă desincronizare între priorităţile politicianismului instalat şi nevoile, aşteptările, preocupările populaţiei se impune tot mai grav ca starea dominantă în viaţa publică.
 
România se află în progresul unei crize grave. Dezvoltări haotice, destructurări masive la nivelul structurilor economice, sociale, în raport cu mediul, climatul social, precum şi instalarea unor mentalităţi grave în raporturile externe. Fac parte din dinamica dominantă.
 
Iată de ce, percepţia publică are acces cu o tot mai mare claritate la înţelegerea stării de fapt. Iată de ce interpretarea cauzelor, a costurilor şi a consecinţelor viitoare a devenit o problemă de bun-simţ. Iată de ce alegerea la nivelul atitudinii, a formelor de respingere şi exprimare apare spontană, independentă şi plină de energie.
 
Simplitatea, spontenaitatea şi mai ales determinarea derivă pe de o parte din claritatea stării e fapt, pe de altă parte din înţelegerea tot mai clară a colapsului raporturilor de reprezentare care pretind să existe şi să controleze structurile de putere.
 
Asistăm la o mutaţie ireversibilă în conştiinţa publică. Formele de respingere sunt categorice tocmai în raport cu repertoriul uzual care materializează oferta politică standard.
 
Sunt ignorate identităţi doctrinare declarate, abandonate în practica curentă, ( Liberalism?! Social-democraţie?! Conservatorism!!! ş.a.m.d. ). Mai curând nişte caricaturi ! Partidele din România-2013, prin evoluţia şi performanţa negativă acumulată consintent în ultimul deceniu s-au îndepărtat deplin şi probabil definitiv de identităţile clasice ale democraţiei.
 
Sunt evitate, respinse în mod direct prezenţe conjuncturale ale unor pretinşi, posibili lideri. Motivul este simplu - nu sunt necesari. Mai mult, o identificare în contextul actual, cu persoane singulare, chiar bine intenţionate, ar produce o simplificare masivă a prezenţei publice a protestatarilor.
 
În plus ar genera vulnerabilităţi inerente ale plasării în raporturi de negociere, compromis şi de ce nu, de adaptare la practicile instalate.

Tocmai reţinerea adoptării şi practicării modalităţilor de operare a politicianismului dominant devine principala garanţie a protecţiei la contaminare cu năravuri şi şmecherii care au măcinat structurile democratice instalate formal în contextul tranziţiei post-comuniste.