Prostia unui tip incomparabil mai deştept decât Iliescu

Motto: „Nu vă supăraţi, ce se vinde aici?“ „Cărţi.“ „Daţi mai puţine, să prindem şi noi!“ (Dialog la coadă, 1988)

Vă sunt dator cu o rectificare: sâmbăta trecută, când am extras un eşantion de suferinţă şi iertare din volumul-interviu „Coposu - confesiuni" (Editura Anasta­sia, 1995), volum îngrijit de Doina Alexandru, am plasat moartea lui Corneliu Coposu „într-o zi mohorâtă din toamna anului 1996". De fapt, regretatul lider al PNŢCD ne-a părăsit cu un an mai devreme, la 11 noiembrie 1995. Mea culpa.

Şi acum să revenim la ale noastre. În cartea mai sus citată, Corneliu Coposu îi face un portret interesant lui Virgil Măgureanu, directorul de atunci al SRI. Păcat că Seniorul n-a mai apucat alegerile din 1996, la care Măgureanu vota schimbarea vechiului său tovarăş Ion Iliescu cu Emil Constantinescu, candidatul propulsat spre Cotroceni de prestigiul enorm al lui Coposu...

„Măgureanu este vecin de comună cu mine, în Sălaj, iar tatăl lui Măgureanu a fost agentul electoral al tatălui meu. Tatăl meu a fost senator PNŢ de Sălaj şi avea în fiecare comună un om de încredere. În comuna Giurtelecul Hododului îl avea pe baciul Astaloş, tatăl domnului Măgureanu. Era un om tare cumsecade, deşi numele l-ar arăta că-i ungur, dar nici nu ştia ungureşte, era român get-beget şi era membru vechi al PNŢ. Fiind copil când îl însoţeam uneori pe tatăl meu în deplasările lui electorale, întâmplarea a făcut să intru în casa lui Astaloş, actuala vilă a domnului Măgureanu. Pe vremea aceea, Virgil nu exista, era numai o fată, sora lui mai mare. (...) Ceea ce i-am spus în faţă şi nu pot să-i iert niciodată nu este acţiunea desfăşurată în dauna partidului nostru, ci prostiile făcute. Măgureanu este un tip foarte deştept, incomparabil mai deştept decât Iliescu. I-am reproşat: «Cum aţi putut face prostia inimaginabilă de la 1 Decembrie 1990 de la Alba Iulia, când aţi pus la cale huiduirea mea şi a ungurilor?». El s-a arătat foarte surprins, sigur că n-a recunoscut acest lucru şi i-am explicat că era pentru prima oară de la Unirea din 1918 când partidul maghiar din România - UDMR - venea să recunoască frontierele actuale, apartenenţa Transilvaniei la România. Până atunci, partidul maghiar n-o recunoscuse niciodată oficial. În loc să fie aplaudat, delegatul respectivului partid a fost fluierat şi huiduit. I-am spus lui Măgureanu: «În capul lui Roman putea să intre o asemenea prostie, dar cum ai putut dumneata să accepţi asta, nu înţeleg!». Sunt câteva prostii care nu-i pot fi iertate, altfel Măgureanu se consideră destul de apropiat de mine şi îşi permite anumite sincerităţi."

Vom mai stărui asupra confesiunilor lui Corneliu Coposu. Vocea acestui om merită ascultată măcar acum, după moarte, dacă în timpul vieţii a fost întemniţată de stalinişti sau ameninţată cu minerii.