Propunere de transfer pentru dl. Teodosie din Constanţa

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este de-a dreptul incredibil ce şi câte îşi permite aşa-numitul ÎPS Teodosie Tomitanul, fost Snagoveanu, mult mai cunoscut românilor sub indicativul (din câte se spune, insul în cauză ar fi intens familiarizat cu ele) Teodosie Şpagoveanu. Recunoscut şi datorită incredibilei lui abilităţi de a scăpa de noian de dosare penale.

Făcute ba fiindcă a încasat mită, ori de la cei ce îşi doreau o parohie, ori de la aspiranţii la un loc, dacă se poate fără taxă, la admiterea la Facultate. Unde numitul Şpagoveanu taie şi spânzură, aşa cum “vrea” muşchii lui, bine ascunşi sub sutană.

Zilele trecute, numitul Şpagoveanu şi-a bătut iar joc de orice lege, dar şi de regulile nescrise ale grijii faţă de enoriaşii de o vârstă fragedă şi le-a dat sfânta împărtăşanie cu aceeaşi linguriţă. Înaltele autorităţi ale BOR, toată acea paradă aurită de ÎPF şi de ÎPS, au murmurat ceva, au mimat că îl dezaprobă, însă, în mod practic, nu au făcut nimic. Autorităţile mirene au mimat că nu observă delictul şpagovean fiindcă, din câte se pare, “sfânta noastră Biserică”, Biserica noastră strămoşească” a devenit, nu ştiu în baza cărui articol al Constituţiei României, mai presus de lege. Şi, din câte se pare, a ajuns să-i pese foarte puţin de sănătatea credincioşilor.

Mai nou, prin scâfârlia înfierbântată a Şpagoveanului, aceea care a scornit odinioară un fel de show al Învierii ţinut pe plajă, a trecut altă năstruşnicie. Va repeta cu de la sine putere liturghia Învierii. Tot la fel cum se repetă un spectacol oarecare spre a răspunde unei mari cereri de bilete şi a mai rotunji unele conturi.  Domnul Şpagoveanu spune că o face ca să repare golul din sufletele credincioşilor. Dumnealui lucrând, pesemne, pe principiul fac câte un gol îăn buzunarul unora, însă mă ocup de prea-plinul sufletelor altora. Acest spectacol prost, înjositor, degradant pentru Biserica Ortodoxă Română, pentru regulile şi datinile ei, se va consuma săptămâna viitoare. Şi iar BOR şi liota ei de ierarhi nu zic nimic. Cum nimic nu are de spus nici dl. Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patrarhiei, în alte condiţii şi situaţii gureş din cale afară.

Pesemne precupat de starea tehnică a luxosului său Mercedes, ÎPF Daniel nu are timp să se ocupe de aberaţiile şi imensa bătaie de joc la care se dedă dl. Şpagoveanu. Sau, cine ştie? Poate consimte. Fără să îi pese cât de mult costă astfel de exhibiţii de prost gust imaginea BOR.

Mă gândesc dacă nu ar fi bine ca d-lui Teodosie Şpagoveanu să i se acorde un transfer. Fiind cadru didactic, chiar şi un fel de nacealnik pe la Universitatea Ovidius din Constanţa, poate nu ar fi rău să fie transferat la Secţia sau Catedra de Teatru. Oricum,  acolo e nevoie de cadre. 

P.S. Acest text nu se adresează hiper-activilor şi irespirabililor vânătorul/d.c., lucifer, ioan stănilă, herr, victor nagy, zâna-măseluţă. 

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite